Vești bune pentru Republica Moldova! Parlamentul European a adoptat miercuri, 23 noiembrie, o rezoluție prin care cere accelerarea procesului de extindere a Uniunii Europene. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Siegfried Mureșan. Astfel, Parlamentului European solicită să fie grăbit procesul de aderare „pentru statele ce își demonstrează clar parcursul democratic și proeuropean, precum Republica Moldova”.
Au fost înregistrate 502 voturi „pentru”, 75 „împotrivă” și 61 „abțineri”.
„Solicităm, de asemenea, acordarea de sprijin tehnic suplimentar și acces la Instrumentul de Asistență pentru pre-aderare (IPA III), dedicat special țărilor candidate la Uniunea Europeană.
În pofida situației dificile din Republica Moldova, cauzată de criza energetică și de războiul din Ucraina, autoritățile de la Chișinău reușesc să implementeze într-un ritm foarte bun recomandările Comisiei Europene din luna iunie privind acordarea statutului de stat candidat. Acest lucru demonstrează un angajament clar pentru parcursul european al țării.
Tocmai de aceea, noi, Uniunea Europeană, trebuie să oferim autorităților și cetățenilor Republicii Moldova și mai mult sprijin pentru realizarea următorilor pași în procesul de aderare”, a scrie Mureșan, pe Facebook.






























































