Prima ședință de judecată în dosarul în care procurorul general suspendat, Alexandru Stoianoglo, este acuzat de abuz de serviciu, corupere pasivă și fals în declarații, va avea loc în data de 31 octombrie. Ședința va avea loc la Judecătoria Buiucani. Alături de Alexandru Stoianoglo, pe banca acuzaților merg și procurorii PCCOCS Elena Ceruța și Dumitru Răileanu, cărora le este incriminat că au acționat împreună și de comun acord cu procurorul general suspendat, la eliberarea din detenție a controversatului om de afaceri, Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzare.
Procuratura Anticorupție a trimis în judecată în data de 17 octombrie cauza penală de învinuire a procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo, pentru abuz de serviciu, corupere masivă și fals în declarații.
Potrivit PA, abuzul de serviciu ar fi fost săvârșit în interesul unui organizații criminale, manifestat prin eliberarea din detenție a condamnatului Veaceslav Platon și renunțarea ilegală la acuzarea, în rezultatul căruia a fost cauzat bugetului public național un prejudiciu în sumă de 869 224 839,76 lei.
Stoianoglo mai este acuzat de corupere pasivă, manifestată prin primirea și acceptarea de bunuri și avantaje sub orice formă ce nu i se cuvin de la Veaceslav Platon, în sumă de 63 233 032,7 lei.
Acuzația de fals în declarații, este caracterizată prin neincluderea intenționată în declarația de avere și interese personale a faptului că soția sa, începând cu data de 05.01.2021 este unul din beneficiarii efectivi ai unei societăți înregistrate în Ucraina.
Concomitent, Procuratura Anticorupție efectuează în continuare urmărirea penală pe alte două cauze penale în care este vizat procurorul general suspendat și care se referă la abuzul de serviciu comis în calitate de ex-președinte al Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului Republicii Moldova, dar și cu privire la îmbogățirea ilicită a acestuia.
În decembrie 2021, Procuratura Anticorupție a trimis în instanță dosarul pe un alt capăt de acuzare, în care este vizat Alexandru Stoianoglo. Este vorba despre depășirea atribuțiilor de serviciu. Iar în iunie 2022, pe masa magistraților a ajuns dosarul în care Stoianoglo este învinuit de săvârșirea infracțiunii de încălcare a inviolabilității vieții personale a lui Viorel Morari, fost procuror-șef al PA.