Peste 300 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în Republica Moldova. Declarația a fost făcută de ministra de Interne, Ana Revenco, într-un briefing de presă.
În ultimele 24 de ore, în Republica Moldova au intrat 15.800 de cetățeni ucraineni. Cei mai mulți dintre ei au traversat prin punctele de trecere Palanca și Tudora. Fluxul ucrainenilor care vor să intre în R. Moldova continuă să fie intens.
Potrivit Anei Revenco, majoritatea cetățenilor ucraineni, care intră în Republica Moldova, spun că merg la rude. Mulți susțin că vor găsi cazare pe cont propriu. Totuși, sunt și din cei care au solicitat cazare.
Zeci de persoane au fost adăpostite la Otaci și Chișinău, inclusiv la Centrul Moldexpo, dat în funcțiune la 1 noaptea. La centrul provizoriu de la Palanca, care funcționează în regim de tabără, au fost plasați 38 de cetățeni ai Ucrainei.
Ministra de Interne nu a putut oferi informații legate de situația la punctele de trecere ale frontierei pe segmentul transnistrean, Cuciurgan și Platonovka, care, potrivit unor surse neoficiale, ar fi închise.