/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

Război în Ucraina, ziua 122: Atac masiv cu rachete. Rușii au intrat în Lisiceansk, iar Severodonețkul e complet ocupat

missing
25 iunie 2022, ora 19:56

Rusia continuă să atace intens Ucraina cu rachete și după patru luni de la declanșarea invaziei pe scară largă ordonate de Vladimir Putin. Totuși, secretarul de stat american Anthony Blinken a declarat că Federația Rusă a pierdut deja acest război. Între timp, oficialii de la Moscova se contrazic în declarațiile privind statutul de țară candidat la UE obținut de Ucraina și Moldova.

UPDATE Rusia va livra Belarusului, „în următoarele luni”, rachete capabile să transporte focoase nucleare, a anunţat Vladimir Putin sâmbătă, în cadrul unei întâlniri televizate cu liderul belarus Alexander Lukaşenko, scrie HotNews.

UPDATE Forţe ruse şi separatiste proruse au preluat controlul uzinei chimice Azot din Severodoneţk şi au ”evacuat” peste 600 de civili care s-au refugiat în aceasta, anunţă sâmbătă separatişti proruşi. Un purtător de cuvânt separatist, Ivan Filiponenko, a anunţat că 600 de civili care s-au refugiat în această uzină timp de săptămâni de zile, în cursul confrunătrilor armate, au fost ”evacuaţi”, scrie news.ro.

UPDATE Elicoptere rusești au lansat rachete asupra unui de graniță din provincia Sumî, din nord-estul Ucrainei. Două elicoptere rusești „au efectuat șase lansări de rachete nedirijate” în satul Krasnopillia din Sumî, lângă granița ucraineană cu Rusia, relatează Kyiv Independent, citând serviciul de grăniceri al Ucrainei.

UPDATE Președintele SUA, Joe Biden, a plecat sâmbătă în Europa, unde intenționează să consolideze și mai mult solidaritatea Occidentului împotriva Rusiei pe termen lung.

UPDATE Primarul Severodonetkului a spus că orașul este complet sub ocupație rusească. Nu se poate ieși din oraș spre teritoriile ucrainene necontrolate de ruși.

UPDATE Forțele ruse și pro-ruse ar fi intrat sâmbătă în Lisiceansk, iar "lupte de stradă" au loc acum în orașul de lângă Severodonețk, un punct strategic în estul Ucrainei care este pe cale să fie cucerit de Moscova, au declarat separatiștii, potrivit AFP.

UPDATE Rușii nu vor mai putea solicita vize pentru Grecia, începând cu 27 iunie, a anunțat agenția de presă de stat rusă RIA.

UPDATE Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, i-a demis pe ambasadorii Ucrainei în Georgia, Slovacia și Portugalia, toți numiți de predecesorul său Petro Poroșenko, relatează presa locală.

UPDATE Ministrul ucrainean al apărării, Oleksiy Reznikov, a anunțat vineri că MLRS HIMARS americane au ajuns în țară. Astăzi, comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujni, a publicat un videoclip cu utilizarea rachetelor americane asupra pozițiilor invadatorilor, potrivit NEXTA.

UPDATE Ucraina va primi un ajutor de 1 miliard de euro din partea Germaniei. Ministerele de Finanțe din Ucraina și Germania au semnat un acord pentru 1 miliard de euro sub formă de granturi „pentru a finanța cheltuielile sociale și umanitare prioritare în timpul legii marțiale”, potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe ucrainean citat de Kyiv Independent. Ucraina a solicitat anterior asistență de 5 miliarde de dolari pe lună din partea altor țări.

UPDATE Biroul procurorului general al Ucrainei a transmis o actualizare a presupuselor crime de război pe care susține că Rusia le-a comis, în timp ce invazia sa intră în a cincea lună. Acesta afirmă că a înregistrat 19 530 de presupuse crime crime de război și 9 678 de presupuse crime împotriva securității naționale. În plus, 339 de copii au fost uciși.

UPDATE Reuters relatează că Vitalii Bunechko, guvernatorul regiunii Jitomir din nordul țării, a declarat că loviturile asupra unui obiectiv militar au ucis cel puțin un soldat. "Aproape 30 de rachete au fost lansate asupra unei instalații de infrastructură militară foarte aproape de orașul Jitomir", a declarat Bunechko, adăugând că aproape 10 rachete au fost interceptate și distruse.

UPDATE Cel puțin 339 de copii ucraineni au fost uciși de la declanșarea războiului de Vladimir Putin începând cu 24 februarie. Potrivit Procuraturii Generale, 611 copii au fost, de asemenea, răniți până pe 25 iunie. Cifrele sunt de așteptat să fie mai mari, deoarece nu includ victimele din zonele unde ostilitățile sunt în desfășurare și din zonele ocupate de ruși, a spus procuratura citată de Kyiv Independent.

UPDATE Rusia a reluat atacurile cu rachete Iskander lansate de pe teritoriul Republicii Belarus și a folosit pentru prima dată din spațiul aerian al acestei ţări bombardiere cu rază lungă de acțiune Tu-22M3 – raportează, sâmbătă, Comandamentul Forțelor Aeriene ale Ucrainei.

UPDATE Secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană a declarat, sâmbătă, că anticipează un război de lungă durată în Ucraina, menţionând că nu vede condiţii pentru o soluţionare politică în termen scurt a acestui conflict.

UPDATE Trupele ruse și cele proruse au intrat sâmbătă în orașul Lisiceansk din regiunea ucraineană Lugansk, potrivit unui anunț al separatiștilor, relataeză Le Monde și AFP, citată de Agerpres.

UPDATE Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) este „din ce în ce mai îngrijorată de condiţiile dificile cu care se confruntă personalul” de la centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, informează CNN.

UPDATE La începutul războiului, buletinele de știri din Rusia erau alcătuite exclusiv din subiectele de pe front. Rușii urmăreau reportaje despre activitățile militarilor pe teritoriul țării vecine. Centrul de Combatere a Dezinformării scrie ca exista mai multe explicații pentru acest fenomen. Este vorba despre un posibil răgaz al propagandiștilor înainte de începerea următoarei ofensivei. Experții spun că  populația este obosită de astfel de știri.

UPDATE Rusia anunţă sâmbătă că a ucis „până la 80” de combatanţi polonezi şi că a distrus „20 de vehicule blindate” şi opt lansatoare de rachetă de tip Grad într-un bombardament în Doneţk, în estul Ucrainei, unde au loc lupte intense între armatele ucraineană şi rusă, relatează AFP.

UPDATE Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, consideră posibilă nu intrarea directă a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, ci prin crearea „unei noi Românii Mari”. „Republica Moldova s-a așezat la coada lungă la intrarea în UE, întinsă pe decenii. Drum bun! Doar că se vrea mai repede. De aceea mult mai de actualitate devine o altă modalitate de obținere a calității de membru în UE: crearea unei noi Românii Mari„, a scris politicianul astăzi pe rețeaua de socializare Telegram,

UPDATE Rusia a pierdut 34.700 de soldați de la declanșarea războiului de Vladimir Putin, cu 170 în plus față de ziua precedentă, conform ultimului bilanț al Statului Major al Armatei Ucrainei.

UPDATE Trupele ucrainene se retrag din Severodoneţk şi astfel îşi recunosc epuizarea în faţa ofensivei trupelor ruse, dar s-ar putea ca acestea din urmă să nu poată exploata momentul dificil al adversarului şi să schimbe cursul războiul, scrie France Presse.

UPDATE Președintele României le-a spus liderilor europeni că porturile și coridoarele de transport ale României sunt utilizate la capacitate maximă pentru a crește volumul exporturilor ucrainene către piețele globale, în condițiile în care Rusia folosește în războiul său împotriva Ucrainei inclusiv arma alimentară.

UPDATE Comitetul Olimpic Rus (COR) şi 12 federaţii naţionale (FN) au depus apeluri la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru ca sportivii şi echipele naţionale ale ţării să fie reintroduse în competiţiile internaţionale.

UPDATE Uniunea europeană de fotbal (UEFA) a decis, vineri, ca nicio partidă din cupele europene să nu se mai dispute, până la noi ordine, în regiunea separatistă Transnistria, teritoriu aflat în componenţa Republicii Moldova, care se învecinează cu Ucraina, informează AFP.

UPDATE Premierul britanic Boris Johnson și-a exprimat sâmbătă temerile că Ucraina ar putea fi obligată să încheie o pace cu Rusia în termeni defavorabili Kievului.

UPDATE Un atac rusesc asupra bazei militare Iavoriv din vestul Ucrainei a rănit patru persoane, a declarat sâmbătă guvernatorul regiunii Lviv, Maxim Kozitsky, informează Reuters. Sursa citată reaminteşte că în martie o lovitură a forţelor ruse asupra unei baze de instruire militară de lângă Iavoriv făcut victime – 35 de morţi şi cel puţin 130 de răniţi, conform unor surse oficiale ucrainene. Baza militară este situată în apropierea frontierei cu Polonia, pricipalul punct de intreare pentru armamentul occidental.

UPDATE Ministerul german al Economiei ia în calcul transformarea unei părţi din controversatul gazoduct Nord Stream II într-o conexiune pentru un terminal de gaze lichefiate pe coasta baltică, potrivit publicaţiei "Der Spiegel", relatează agenţia EFE.

UPDATE „Din toate silozurile de pe teritoriul ocupat temporar de forţele ruse aproape tot cerealele au fost luate. Îl iau în fiecare zi: un convoi de 30-50 de dube cu escorta ruşilor pleacă zilnic. Peste o mie de tone pe zi”, a declarat de primarul Melitopolului, Ivan Fedorov, conform Interfax.

În ceea ce priveşte noua recoltă, subliniază el, „fermierii locali vor putea vinde doar unui reprezentant desemnat de ruşi, la un preţ de 80 de dolari pe tonă, care nu depăşeşte costul de producţie”.

UPDATE Cel puţin 3.000 de delfini au murit în Marea Neagră din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri un biolog ucrainean citat de agenţia EFE, potrivit Agerpres.

UPDATE Ucrainenii au răspuns în număr mare apelului lansat de prezentatorul de televiziune Serhi Pritula de a dona fonduri pentru achiziționarea unor drone turceşti Bayraktar pentru armată şi, în doar trei zile, au strâns 600 de milioane de hrivne (20,3 milioane de dolari – n.r). Strângerea de fonduri pentru cumpărarea acestor drone a început în dimineața de 22 iunie. A doua zi, s-a strâns o sumă suficientă pentru a cumpăra două dintre cele trei drone propuse de iniţiatorul campaniei. Astfel, în numai 24 de ore, ucrainenii strânseseră deja 296 de milioane de hrivne (peste 10 milioane de dolari – n.r.), potrivit Rador.

UPDATE SUA, Australia, Japonia, Noua Zeelandă și Regatul Unit au lansat vineri o nouă iniţiativă de strângere a legăturilor cu ţările insulare din Pacific, unde China încearcă să îşi promoveze propria cooperare economică şi în domeniul apărării, transmite agenția japoneză de știri Kyodo.

UPDATE Guvernul german intenţionează să întărească forţele de artilerie ale Ucrainei trimiţând mai multe obuziere Howitzer pentru a fi utilizate în lupta împotriva Rusiei, informează vineri DPA, citând surse din cadrul Ministerului Apărării, potrivit Agerpres.

UPDATE O instanță rusă a confirmat concedierea profesorului universitar Roman Melnicenko, 49 de ani, pedepsit din cauză că a postat online mesaje prin care a criticat războiul declanșat în Ucraina, relatează agenția France Press, preluată de Hotnews.

UPDATE Polonia şi Ucraina cresc producţia de cărbune termic, cel mai poluant combustibil fosil, pregătindu-se pentru lunile mai reci. Măsura vine în timp ce Europa se confruntă cu o criză de securitate energetică exacerbată de războiul din Ucraina, potrivit Reuters, citat de News.

UPDATE Rușii au primit ordin să stopeze în totalitate traficul prin porturile ucrainene de la Marea Neagră și pun mine în zonă, anunță un oficial american, potrivit Sky News, relatează Mediafax.

UPDATE Ucraina va avea nevoie de cel puțin un deceniu pentru a îndepărta toate minele și explozibilii de pe teritoriul său și din apele teritoriale după ce războiul cu Rusia se va încheia, a declarat vineri un oficial al serviciilor de urgență.

UPDATE Înainte ca „oboseala” războiului început de Vladimir Putin în Ucraina să se instaleze, este necesară o  regândire pentru a se evita un conflict care să dureze ani de zile. Britanicii spun că dacă Ucraina va câștiga, Rusia nu va accepta niciodată acest lucru, iar dacă Rusia va câștiga, va merge mai departe. În plus, elitele militare din Londra se tem că Occidentul, cu atenția sa de tip TikTok și înclinația către emoția instantanee, nu are hotărârea sacrificiului întins pe ani de zile necesar pentru a învinge Rusia sau chiar pentru a opri asaltul militar al armatei ruse în estul Ucrainei. Potrivit unei analize The Guardian, Vestul riscă să condamne Ucraina la „sufocare lentă”.

UPDATE Rusia a efectuat un atac masiv cu rachete în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică. Ucrainenii susțin că este doar o acțiune pentru a împiedica dislocarea noilor forțe în cele mai fierbinți zone ale frontului.

UPDATE Forțele armate ale Federației Ruse continuă să lanseze lovituri cu rachete asupra infrastructurii militare și civile critice amplasate pe teritoriul Ucrainei. Atacurile aeriene sunt lansate de  pe teritoriul Belarusului, susțin reprezentanții Statului Major ucrainean.

UPDATE Un parașutist din Mikolaiv a lovit un avion rusesc de atac SU-25 cu un sistem portabil de apărare aeriană (MPADS) „Igla”, a anunțat vineri centrul de presă al Comandamentului Trupelor de Asalt al Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit Ukrainska Pravda.

UPDATE Rusia nu va mai furniza informații despre extracția și vânzarea resurselor naturale fosile. CDU TEK, o filială a Instituției Federale pentru Bugetul de Stat „REA” a Ministerului Energiei al Rusiei, a încetat să furnizeze o serie de produse informative lunare pentru o perioadă nedeterminată, începând cu 24 iunie, scrie Interfax.

UPDATE Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că, după, războiul din Ucraina, o normalizare a relațiilor cu Rusia este imposibilă, numindu-l ciminal pe președintele Vladimir Putin.

UPDATE Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) consideră că Lisiceansk va fi chiar mai greu de cucerit, pentru că este pe o poziție mai înaltă, iar pierderile rușilor sunt mari, după cele trei luni și jumătate de când atacă Severodonețk. Aflat la câțiva kilometri la SV, peste râul Siverski, Lisiceansk este comparabil cu acesta ca mărime, dar cei aproape 100 de mii de locuitori au fost evacuați în urmă cu mai bine de o lună. Armata Rusă pare conștientă de dificultatea de a cuceri orașul și forțează încercuirea acestuia pe la SV și NV. Deja a tăiat principalul drum de aprovizionare, iar apărătorii ucraineni mai au un coridor îngust, de doar 15 kilometri, pe care pot comunica terestru cu restul țării, potrivit Biziday.

UPDATE Războiul declanșat de Rusia în Ucraina s-ar putea întoarce chiar împotriva lui Vladimir Putin, susțin americanii. Un înalt oficial american din domeniul apărării a prezentat situația reală de pe front. Acesta a declarat pentru Reuters că Rusia încearcă, dar nu reușește să țintească armele occidentale care intră în Ucraina, inclusiv sistemele cu rază de acțiune mai lungă de acțiune despre care Kievul speră că vor fi decisive pe câmpul de luptă.

UPDATE Secretarul american de stat Antony Blinken a declarat vineri că „Rusia deja a pierdut războiul”, relatează The Kyiv Independent. „Ucraina se apără cu un curaj și o rezistență extraordinare, iar Rusia a pierdut deja”, a afirmat șeful diplomației americane. „Obiectivul președintelui Putin, după propriile sale cuvinte, a fost de a elimina Ucraina ca țară independentă și suverană. Acest efort a eșuat”, a subliniat Blinken.

UPDATE Principala agenţie de securitate internă a Ucrainei a anunţat vineri că a descoperit o reţea rusă de spionaj în care este implicat parlamentarul ucrainean Andrii Derkaci, acuzat anterior de Statele Unite că este agent rus, transmite Reuters.

UPDATE China şi India ajută deja Rusia să găsească alternative la sistemele de plată occidentale, spune editorialistul FT, Edward Lewis.

UPDATE Primul oraș bombardat în cazul în care ar izbucni un război mondial va fi chiar Londra, capitala Marii Britanii dacă începe al treilea război mondial. Scenariul incredibil a fost prezentat de un aliat fidel al lui Putin - Andrei Guruliov, parlamentar rus și membru în Comisia de apărare, la canalul rus de stat Rossiya 1. 

Nu este prima amenințare la adresa Marii Britanii. Un deputat rus a amenințat în urmă cu exact o lună că „o singură rachetă Sarmat” va distruge Marea Britanie „în două minute” dar Rusia nu dorește să se ajungă în această situație, potrivit Realitatea.

UPDATE Diplomaţia rusă a transmis vineri mesaje diferite despre decizia statelor UE de a acorda Ucrainei şi Republicii Moldova statutul de ţări candidate pentru aderarea la blocul comunitar. Dacă purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova, a avertizat că vor fi „consecinţe negative”, șeful ei, ministrul de externe Serghei Lavrov, a spus că o aderare a celor două ţări la UE nu prezintă vreun risc pentru Rusia, notează agențiile internaționale de presă.

UPDATE „Moscova este înfuriată de faptul că Ucraina va fi membră a Uniunii Europene”, a declarat ministru de Externe ucrainean în cadrul unui maraton televizat, răspunzând la o întrebare despre reacția „slabă” a Rusiei la acordarea Ucrainei a statutului de candidat la aderarea la UE.

UPDATE Situația din Mariupol este din ce în ce mai dificilă pentru cetățeni. Vadim Boichenko, primarul în exil al Mariupolului, a oferit o scurtă actualizare asupra situației din interiorul orașului aflat acum sub controlul Rusiei.

Potrivit acestuia, 120.000 de persoane sunt blocate în Mariupol, fără să aibă posibilitatea să plece. El a adăugat că situația sanitară din oraș devine critică.

„Gunoiul nu a mai fost luat de pe străzi din februarie. Mii de tone de gunoaie zac pe străzi și putrezesc. Canalizarea nu funcționează. Nu există apă curentă”, a spus acesta.

UPDATE Liderii UE au avertizat vineri că ”energia ieftină a dispărut” şi au convenit să intensifice pregătirile pentru reduceri viitoare ale livrărilor de gaze ruseşti, transmite Reuters.

UPDATE "Ca să nu-ţi ascund nimic, am vrut să mă duc să joc hochei pe gheaţă (..) Acum vorbesc cu tine de la sală", îi răspunde Vladimir Putin lui Emmanuel Macron, cu patru zile înaintea începerii ofensivei ruse în Ucraina, transmite AFP, scrie Agerpres. 

UPDATE Un soldat rus va fi judecat sub acuzația că a torturat 9 ostatici în orașul Irpin din regiunea Kiev, anunță agenția Ukrinform, preluată de The Kyiv Independent.

UPDATE Ucraina, care nu îndeplinește standardele necesare, a primit statutul de candidat la UE doar datorită conflictului cu Rusia, a declarat ministrul de interne al Serbiei, Aleksandar Vulin, potrivit portalului Alo.

UPDATE Drapelul Poloniei a fost îndepărtat de pe complexul memorial de la Katyn, din regiunea Smolensk, a anunțat agenția Nexta, citându-l pe șeful capitalei regiunii. Potrivit acestuia, Ministerul Culturii al Federației Ruse a luat "singura decizie corectă" după declarațiile antirusești ale politicienilor polonezi.

UPDATE Primarul orașului Nikolaev din sudul Ucrainei, Oleksandr Sienkevych, a îndemnat locuitorii orașului să plece. El a descris situația ca fiind „în general foarte proastă. Orașul este bombardat în fiecare zi”.

UPDATE Forțele ucrainene au început să se retragă din Severodonețk pentru a se pune „într-o poziție în care se pot apăra mai bine”, potrivit unui înalt oficial american din domeniul apărării, citat de CNN. Forțele ucrainene sunt nevoite să se retragă din Severodonețk, la capătul unor săptămâni întregi de lupte grele, a anunțat vineri, 24 iunie, guvernatorul din Luhansk, Serghei Haidai. Potrivit oficialului, infrastructura din orașul estic este distrusă, iar 90% dintre case au fost avariate sau puse la pământ. Bombardamentele continuă și în regiunea Herson, în timp ce experții americani estimează că ofensiva rusă din Donbas s-ar putea bloca în următoarele săptămâni.

UPDATE Consumatorii germani s-ar putea confrunta cu o triplare a preţurilor la gaze în următoarele luni, după ce Rusia a redus livrările către Europa, a declarat un înalt oficial din domeniul energiei, citat de The Guardian.

UPDATE Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukașenko, l-a felicitat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la stabilirea legăturilor diplomatice dintre cele două state, și a remarcat rezultatele bune pe calea colaborării pentru integrare. 

UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un apel video participanţilor la Festivalul Glastonbury din Marea Britanie pentru sprijin, îndemnându-i să răspândească adevărul despre invazia Rusiei şi să facă presiuni pentru restabilirea păcii, potrivit Rador.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Patru luni de război în Ucraina: Atac la Lisiceansk și retragere din Severodonețk. ONU: Risc de foamete multiplă în 2022

O rețea internațională de partide extremiste pro-ruse din Uniunea Europeană au legat de curând o colaborare cu Partidul Renaștere, asociat lui Ilan Șor. La evenimentul comun, organizat în Bulgaria, a participat și controversatul politician găgăuz Victor Petrov. Asta chiar dacă se află în lista de sancțiuni a Uniunii Europene și a primit interdicție de călătorie în UE. Despre conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din Moldova, aflați într-o nouă anchetă de la „Cutia Neagră PLUS”!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Multimilionari ruși, interesați de cetățenia moldoveneascǎ. /Scheme de corupție la obținerea permiselor auto. /Șeful Agenției Servicii Publice face mai multe dezvăluiri incendiare.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus: Fostul șef de la Calea Ferată, Oleg Tofilat /14.04.2024
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai multe familii din Chișinău se plâng că au plătit zeci de mii de euro pentru apartamente care însă au ajuns în proprietatea altor persoane. Printre păgubiți se regăsește și un fost viceprimar al Capitalei. Schema imobiliară implică nume cunoscute din business, sistemul judecătoresc și Uniunea administratorilor autorizați.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Ce fac autoritățile ca să atragă investitori străini în Moldova, dar și cum îi susținem pe cei deja prezenți - discutăm astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitați: Natalia Bejan, director Agenția pentru Investiți, Dumitru Vicol, analist financiar
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Detalii exclusive din dosarul fraudei bancare! 26 de milioane de lei sustrași din Banca de Economii prin firma lui Vlad Andronachi, cheltuiți pe imobile, mașini, studii la Cambridge și tratament la o clinică de lux din Elveția.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Preşedintele Consiliului Superior al Procurorilor, Dumitru Obadă, este invitatul de astăzi la Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
A tăiat bugetele pentru compensații, asistenți sociali și program prelungit în școli și le-a umflat pentru concerte și chefuri. Pe ce alege să cheltuie banii Primăria Chișinău?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul APP, Roman Cojuhari vine la Cutia Neagră Plus să ne spună cum s-a organizat licitația de la aeroport. De ce în funcțiile cheie a întreprinderilor de stat ajung oameni apropiați partidului de guvernare? Care este soarta bunurilor Republicii Moldova din Ucraina? Ce se întâmplă la „Metalferos”, „Moldtelecom” și ce va face APP pentru a aduce Hotelul Național în proprietatea statului. Detalii în emisiune!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Milioane de euro din AIR Moldova riscă să ajungă tot în buzunarul lui Șor și la partenerii săi de scheme din Rusia. Ce șanse au pasagerii păgubiți de Air Moldova să-și întoarcă banii?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Haos în sistemul judecătoresc? /De ce avem tot mai multe hotărâri controversate pe dosare de rezonanță? /Ce cred judecătorii despre cum își face munca CSM? / Despre acestea, dar și despre starea generală din sistemul judecătoresc, discutăm cu membrul CSM Ion Guzun și judecătoarea Angela Bostan.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Yandex, acuzată de evaziune fiscală și implicată în scandaluri de spionaj în mai multe state, și-a deschis reprezentanțǎ oficială în Moldova. Ce scopuri urmărește în Moldova compania apropiată lui Putin? Răspunsul îl aflați la Cutia Neagră PLUS!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
25 ari de teren în coasta Parcului Dendrariu - miza unui scandal cu amenințări și plângeri la Poliție. Luptă între o pensionară și un om de afaceri multimilionar ce vrea să-și construiască casă lângă parc.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cum o eroare de calcul a făcut ca Moldova să cumpere gaz scump în exces?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră va fi deschisă de șeful adjunct interimar al Procuraturii Anticorupție, Octavian Iachimovschi. • De ce procurorii ar putea să nu-și primească salariile? • Ce detalii noi au apărut în dosarele lui Andronachi, Plahotniuc, Dodon și alți fugari? • Ce se întâmplă cu deputații rămași fără imunitate? • Care va fi soarta dosarelor pornite pe fapte de îmbogățire ilicită? • Pe cine a încercat să consulte Veaceslav Platon?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Sute de persoane au fost incluse fictiv pe lista de donatori ai partidelor Renașterea, Șansă și MAN. Cutia Neagră Plus a găsit printre donatorii acestor partide politice mai mulți pensionari, femei de serviciu, studenți și angajați la stat.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră Plus, într-un format mai neobișnuit. Alături de reporterii de investigație Victor Moșneag, Liuba Șevciuc și Ștefan Bejan discutăm despre provocările cu care se confruntă jurnalismul de investigație din Republica Moldova. De asemenea, reporterii oferă și unele detalii din spatele unor anchete renumite.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Am urmărit predicile rostite de preoți în bisericile conduse de Mitropolitul Vladimir și am aflat cum lucrează Moscova prin slujitorii săi îmbrăcați în sutane. Investigația dezvăluie rolul clericilor propagatori ai minciunilor elaborate în laboratoarele Kremlinului în războiul informațional dus de Rusia contra Moldovei.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Gazul de 10 lei promis de Ilan Șor și bașcana Evghenia Guțul locuitorilor din Găgăuzia ascunde în spate o schemă sofisticată cu ramificații până la Moscova. Companiile din Turcia și Germania, care s-au angajat să livreze gaze la preț preferențial nu sunt decât firme interpuse să camufleze livrări de gaze din Rusia. Mai exact, acestea duc spre un oligarh ucrainean prorus, apropiat de fostul președinte al țării vecine Victor Ianukovici și de gigantul rus Gazprom, arată cea mai nouă investigație Cutia Neagră PLUS.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea
/VIDEO/ Un angajator bun trebuie să ofere celor din subordine salarii mai mari decât ridică personal: „Dacă nu, cred că este o problemă”
/VIDEO/ Un angajator bun trebuie să ofere celor din subordine salarii mai mari decât ridică personal: „Dacă nu, cred că este o problemă”
/VIDEO/ Clasele primare vor reveni la note? Ministrul Educației: Părinții și învățătorii cer asta
/VIDEO/ Clasele primare vor reveni la note? Ministrul Educației: Părinții și învățătorii cer asta
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
Crimă la Anenii Noi: Un bărbat și-ar fi ucis fiul, iar apoi a dat foc la casă
Crimă la Anenii Noi: Un bărbat și-ar fi ucis fiul, iar apoi a dat foc la casă

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 798: Sânge la Odesa, ordinul lui Șoigu și îndemn din SUA! Rusia se laudă cu o lovitură grea

01 mai 2024, ora 22:21

Rusia a atacat miercuri dimineață orașul Odesa din sud-vestul Ucrainei. Cel puțin trei persoane au fost ucise și alte trei au fost rănite. Moscova se laudă cu o lovitură grea și susține că a lovit sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainene. Portul de la Marea Neagră a fost ținta unui alt atac luni, când cinci persoane și-au pierdut viața. Totodată, experții de la Institutul american pentru Studiul Războiului (ISW) notează că, pentru prima dată în ultimele zile, trupele rusești din jurul orașului Avdiivka nu au înregistrat niciun avans confirmat, ceea ce poate indica o încetinire a ritmului ofensivei în această zonă, scrie BBC.

Între timp, ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a cerut o livrare semnificativă şi mai rapidă de arme pentru operaţiunile armatei Moscovei în Ucraina, iar secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei. Mai mult, noul ministru de externe al Letoniei, Baiba Braže, a declarat că Ucraina a primit arme occidentale de la unii parteneri cu permisiunea de a lovi teritoriul rus, relatează Ukrainska Pravda. 

UPDATE Republica Moldova caută o pârghie energetică pentru a răsturna regimul păpușilor de la Kremlin, instalat în Transnistria. Pentru prima dată în ultimele trei decenii, Republica Moldova crede că are în sfârșit pârghia necesară pentru a da Rusia afară din ţară, însă în același timp, Guvernul se întreabă cum să facă acest lucru fără a declanşa o criză umanitară asupra propriilor cetăţeni, se arată într-o analiză Politico. „UE trebuie să continue să ajute Moldova cu energie, pentru ca aceasta să devină complet independentă faţă de Rusia. Şi trebuie să ne asigurăm că, dacă lucrurile escaladează, nu ne temem de provocările lui Putin în ţară – dacă nu vrem ca Occidentul să fie văzut ca un tigru de hârtie, trebuie să fim pregătiți să ajutăm Moldova”, a declarat Ivana Stradner, cercetător la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor din Washington, scrie Gândul.

UPDATE Ucrainenii au lovit, miercuri, o tabără de antrenament a rușilor cu rachete ATACMS. Baza din regiunea Lugansk, aflată la aproape 100 de kilometri de linia frontului, adăpostea soldați ruși și tehnică militară.

UPDATE Statele Unite au acuzat miercuri Rusia că a încălcat interdicția internațională privind armele chimice prin desfășurarea agentului de sufocare cloropicrină împotriva trupelor ucrainene și prin utilizarea agenților de combatere a revoltelor „ca metodă de război” în Ucraina, notează Rador.

UPDATE Vehicule blindate provenind dintr-o duzină de țări NATO, drone, lansatoare de rachete: mulțimea s-a adunat miercuri pentru a vedea „trofeele” aduse din Ucraina și expuse în Parcul Victoriei din Moscova, cu un amestec de admirație, patriotism, dar și de teamă în fața acestui conflict care se prelungește la nesfârșit, își începe reportajul AFP.

UPDATE În capitala Rusiei a fost deschisă o expoziţie care prezintă peste 30 de piese de echipament militar occidental capturate de la forţele ucrainene. Printre altele, sunt expuse un tanc de luptă M1 Abrams fabricat în SUA, un tanc Leopard 2, un vehicul blindat de infanterie Marder din Germania şi un vehicul blindat AMX-10RC de fabricaţie franceză, potrivit Sky News, citat de Mediafax.

UPDATE Ucraina a exportat un volum record de peste 13 milioane de tone de marfă în aprilie 2024, depășind cifrele din februarie 2022. Exporturile din aprilie au atins 3,3 miliarde de dolari, potrivit cotidianului ucrainean Pravda.

UPDATE Atacul masiv cu drone din weekend al Ucrainei asupra unei baze aeriene rusești aflate în spatele liniilor inamice sugerează că Kievul ar putea încerca să limiteze amenințarea reprezentată de bombele cu planare devastatoare ale Moscovei, potrivit noilor informații occidentale, potrivit Ziare.com.

UPDATE Un american a recunoscut că a încercat să trimită în Rusia componente tehnologice importante. Este vorba despre componente pentru fabricarea dronelor în valoare de peste 250.000 de dolari. Nikolay Grigorev, în vârstă de 36 de ani, a pledat vinovat, după ce peste 11.500 de componente electronice au fost oprite să ajungă în Rusia, potrivit Sky News. Bărbatul riscă până la cinci ani de închisoare. Departamentul de Justiţie al SUA a anunţat că alte două persoane legate de caz sunt căutate, scrie Mediafax.

UPDATE Harkovul este o țintă a rușilor încă din prima zi a războiului, iar in ultima perioadă se speculează tot mai insistent că orașul din apropierea graniței, al doilea ca mărime al Ucrainei, va fi ținta unui nou asalt terestru, ca și în februarie-martie 2022, transmite Veridica.ro. Locuitorii refuză însă să plece și încearcă să își vadă de viață, cât de normal se poate, în ciuda bombardamentelor constante.

UPDATE Statele Unite au impus sancţiuni împotriva a peste 300 de entităţi ruseşti şi internaţionale, inclusiv unele din China şi Turcia, pentru sprijin oferit armatei ruse în timp războiul din Ucraina, notează Mediafax. Noile măsuri reflectă îngrijorarea tot mai mare a Washingtonului cu privire la faptul că administraţia de la Beijing şi alte ţări furnizează tehnologii critice pentru a susţine industria militară a Rusiei, informează Financial Times.

UPDATE Politicenii susțin că Rusia reprezintă cea mai gravă amenințare la adresa securității europene de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace. Chiar dacă Moscova se poate lupta acum cu NATO, din cauza efortului pe care îl face în războiul din Ucraina, președintele rus vrea să slăbească și să submineze Alianța din interior, cred analiștii. Publicația Business Insider trage un semnal de alarmă: „Era de pace și prosperitate relativă de care s-a bucurat Occidentul de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial s-ar putea să se apropie rapid de sfârșit”.

UPDATE Viitoarea preşedinţie poloneză a Consiliului Uniunii Europene, funcţie ce va fi asigurată în prima jumătate din 2025, se va concentra pe consolidarea cooperării cu SUA şi Ucraina, a anunţat miercuri preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, relatează DPA, potrivit Agerpres. 

UPDATE Ministerul ucrainean al Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că un purtător de cuvânt generat de inteligența artificială (IA) va fi de acum responsabil să comenteze problemele consulare prin citirea textelor care, totuși, trebuie să fie întotdeauna scrise de oameni, scrie Spotmedia. „Pentru prima dată în istorie, Ministerul de Externe ucrainean a creat o personalitate digitală folosind tehnologii de inteligență artificială, pentru a comenta oficial informațiile consulare destinate presei”, a transmis instituția.

UPDATE Conform estimărilor serviciilor de informații militare ale Ucrainei, la sfârșitul lunii aprilie 2024, armata rusă avea la dispoziție aproximativ 40 de unități de rachete hipersonice 3M22 Zircon. Ritmul de producție pentru aceste rachete este de până la zece unități pe lună, relatează Ukrainska Pravda, citat de HotNews. De asemenea, Rusia mai deținea dețin 400 de unități de rachete de croazieră Oniks, precum și 270 de rachete de croazieră Kalibr 3M-14. Rata de producție este de 30-40 de unități pe lună pentru Kalibr și de 10 pentru Oniks. Armata rusă mai deținea la sfârștiul lunii aprilie 45 de rachete aer-sol Kh-69, în contextul în care se produc 1-3 unități pe lună.

UPDATE Ucraina va ridica de la sol avioanele F-16 imediat după Paștele ortodox din 5 mai, au transmis oficialii de la Kiev. Între timp, țara prezidată de Volodimir Zelenski se confruntă cu bombardamentele devastatoare ale Rusiei, dar și cu lunga așteptare pentru avioanele de luptă promise de Occident. „Așteptăm”, a declarat purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene ucrainene, Ilya Yevlash, adăugând că avioanele vor lua drumul cerului deasupra Ucrainei „după Paște”, potrivit declarațiilor raportate miercuri de presa ucraineană, potrivit Newsweek.

UPDATE Pe fondul zvonurilor despre boala fatală a lui Ramzan Kadîrov, un ofițer rebel cecen pro-ucrainean spune că se lucrează la crearea unei armate insurgente care să elibereze Cecenia de sub conducerea Kremlinului, potrivit The Kyiv Post.

UPDATE Papa Francisc a denunțat miercuri industria globală de armament afirmând că este ''groaznic să câștigi bani din moarte'', informează DPA, conform Agerpres. "Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc cel mai mare profit sunt fabricile de armament", a spus suveranul pontif în cadrul audienţei generale săptămânale de la Vatican. Potrivit unui studiu realizat de Institutul internaţional pentru cercetări de pace din Stockholm, suma record de 2,44 trilioane de dolari a fost cheltuită pe armament la nivel global anul trecut, o creştere cu 6,8% faţă de 2022. Războiul dus de Rusia în Ucraina a fost menţionat ca unul din principalele motive care stau la baza creşterii globale a cheltuielilor pentru apărare. Statele Unite au cele mai mari cheltuieli militare din lume, reprezentând 37% din totalul cheltuielilor globale.

UPDATE Războiul provocat de Vladimir Putin în Ucraina acum peste 26 de luni se află într-o continuă dinamică și Moscova nu cedează în niciun fel. Acum, un avertisment dur neașteptat vine din partea omului lui Putin, Dmitri Kiseliov de la televiziunea de stat din Moscova. El amenință că Rusia va scufunda Marea Britanie cu un val nuclear și va transforma Statele Unite în ”cenușă radioactivă”, dacă NATO va trimite trupe în Ucraina.

UPDATE Rachetele ATACMS cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA Ucrainei au potențialul de a face Crimeea "inutilă din punct de vedere militar" pentru Rusia, potrivit unui analist militar, scrie Adevărul.

UPDATE Explozii au avut loc, miercuri, 1 mai, în orașul rus Riazan. Dronele Direcției Principale de Informații a Ministerului Apărării al Ucrainei au atacat din nou rafinăria de petrol din Riazan, precum și o altă rafinărie din regiunea Voronej a Federației Ruse, au declarat surse publicației pravda.ua.

UPDATE În Fâşia Gaza există acum mai multe dărâmături şi moloz decât în Ucraina, a afirmat miercuri responsabilul operaţiunilor ONU de deminare în îngustul teritoriu palestinian bombardat constant de Israel în războiul său contra Hamas, scrie Digi24.

UPDATE În apropiere de granița cu Rusia, două orașe finlandeze vor închide școlile care oferă cursuri de limbă și cultură rusă, spre disperarea părinților și a oficialilor școlari care pledează pentru menținerea legăturii culturale, într-un moment tensionat al relațiilor dintre cele două țări, pe fondul războiului din Ucraina, scrie AFP.

UPDATE Slovacia a acordat protecție temporară unui bărbat, cu dublă cetățenie ucraineană și israeliană, care este acuzat că a condus o campanie de influență pro-rusă prin intermediul unui site de știri, a informat presa cehă citată de Reuters.

UPDATE O altă armă americană ghidată de precizie a fost aparent paralizată de războiul electronic rusesc, a declarat un oficial al Pentagonului. Muniția, care a fost rapid dezvoltată și transportată în Ucraina, este doar ultima care a eșuat în luptă, subliniind provocarea tot mai mare de a contracara tacticile de bruiaj rusești, scrie Business Insider.

UPDATE Miercuri, Rusia a declarat că a atacat sediul de comandă al grupării Sud a armatei ucrainiene, aflat în portul Odesa. Această declarație vine după ce Kievul a raportat un atac cu rachete care a ucis trei persoane, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

UPDATE O grădină zoologică din Rusia a anunțat pe rețeaua socială VK că a trimis doi păuni în Ucraina din dorința de a-i inspira pe soldații lui Putin. Postarea cu pricina a fost ulterior ștearsă, după ce internauții au început să-l ironizeze în comentarii pe președintele rus, relatează Business Insider.

UPDATE Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei. „Există ţări care au (baterii) Patriot, iar ceea ce facem noi este să continuăm să mobilizăm aceste ţări”, a spus Austin la o audiere în Camera Reprezentanților, scrie Agerpres. „Eu însumi am discutat cu liderii mai multor ţări, chiar aici, în ultimele două săptămâni, pentru a-i încuraja să furnizeze mai multe echipamente”, a continuat el, fără a preciza care sunt aceste ţări.

UPDATE Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a ordonat livrarea mai multor arme și mai rapid pentru operațiunea militară a Moscovei în Ucraina, a anunțat miercuri Ministerul rus al Apărării, informează Reuters. „Pentru a menține ritmul necesar al ofensivei ... este necesar să se mărească volumul și calitatea armelor și echipamentelor militare furnizate trupelor, în primul rând a armelor", a declarat ministrul Apărării, citat de Șoigu, într-o declarație publicată pe Telegram.

UPDATE Primăria din Kiev anunţă demontarea unui monument sovietic care evocă prietenia cu Rusia, pe fondul invaziei ruse a Ucrainei, soldată cu zeci de mii de morţi în peste doi ani, relatează AFP.

UPDATE Fostul președinte american Donald Trump continuă războiul personal cu NATO și spune că majoritatea țărilor din alianță sunt „delincvente”. Candidat la alegerile prezidențiale din acest an din Statele Unite, Trump susține că dacă SUA ar fi atacate, NATO n-ar apăra-o, afirmație făcută într-un amplu interviu publicat de revista Time, potrivit Libertatea. „Noi cheltuiam aproape 100% din bani în NATO. Protejam Europa. Și ei nici măcar nu plăteau. Opt. Doar opt țări plăteau. Restul erau delincvente. Și le-am spus, dacă nu plătiți, distracție plăcută, dar noi nu vă vom proteja. Am spus-o din nou acum câteva săptămâni, acum două luni, am spus-o din nou. Și am spus, că dacă nu plătești… Negociez pentru că vreau să plătească. Vreau ca Europa să plătească. Îmi doresc să nu se întâmple nimic rău Europei, iubesc Europa, iubesc oamenii din Europa, am o relație grozavă cu Europa. Dar au profitat de noi, atât în NATO, cât și în Ucraina. Avem miliarde de dolari mai mult decât ei dați în ​​Ucraina. Nu ar trebui să fie așa. Ar trebui să fie invers. Pentru că sunt mult mai mult afectați. Avem un ocean între noi (între Rusia și Statele Unite). Ei nu”, susține Trump.

UPDATE Oraşul Robotine din regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, principala așezare care a fost eliberată de Brigada 47 Mecanizată a Forţelor Terestre ucrainene în timpul contraofensivei din 2023, a fost recucerit marţi de forţele ruse, conform imaginilor care-i arată pe militarii ucraineni cum se retrag, scrie Mediafax.

UPDATE Forțele aeriene ucrainene au declarat că se pregătesc pentru sosirea avioanelor F-16 prin construirea de hangare subterane și buncăre la bazele sale. Maiorul Ilia Evlaș, purtător de cuvânt al Forțelor Aeriene ucrainene, a declarat că planurile Ucrainei privind modul în care vor păstra în siguranță mult așteptatele avioane în timp ce se află în baze sunt dezvoltate cu atenție. El a spus că efortul „necesită o pregătire adecvată a locațiilor de bază ale acestora. Acesta implică costuri substanțiale, inclusiv adăposturi și buncăre subterane. Prin urmare, se elaborează metode privind cea mai bună modalitate de a le desfășura”, potrivit RBC-Ucraina.

UPDATE Un atac rusesc cu rachete a ucis trei persoane și a rănit alte trei la Odesa, miercuri dimineața, a anunțat guvernatorul regional Oleg Kiper. Doi oameni au murit și în regiunea Harkov, atacată de asemenea de ruși, relatează Reuters.

UPDATE Ucraina are nevoie de „o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament de la partenerii săi pentru a le permite trupelor sale să facă faţă trupelor ruseşti care avansează în mai multe sectoare ale liniei frontului, a declarat marți seară, 30 aprilie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează Reuters. Zelenski a menţionat în mod special armamentul furnizat de Statele Unite, afirmând că Ucraina contează pe livrări prompte pentru a distruge logistica rusă. „Aceste livrări trebuie să se facă simţite în perturbarea logisticii ocupanţilor, făcându-i să se teamă (...) oriunde pe teritoriul ocupat şi de forţa noastră”, a spus el.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 797: Atac la Odesa și planul lui Macron! Alertă: Rusia planifică un val de atacuri hibride în Moldova
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 796: Vizită surpriză și flotă fantomă! Maia Sandu: Chișinăul și Kievul au nevoie de un plan Marshall
/VIDEO/ Ecoul tragediei de la Ciorescu, în care un fotbalist a murit. Un coechipier-martor: Trebuie să ne verificăm inima
/VIDEO/ Ecoul tragediei de la Ciorescu, în care un fotbalist a murit. Un coechipier-martor: Trebuie să ne verificăm inima
/VIDEO/ Un angajator bun trebuie să ofere celor din subordine salarii mai mari decât ridică personal: „Dacă nu, cred că este o problemă”
/VIDEO/ Un angajator bun trebuie să ofere celor din subordine salarii mai mari decât ridică personal: „Dacă nu, cred că este o problemă”
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Atac masiv și risc de o nouă ofensivă rusă! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 794: Atac masiv și risc de o nouă ofensivă rusă! WP: Moldova va fi următoarea țintă, dacă Ucraina cade
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ INVESTIGAȚIE/ Alianța Kremlin. Conexiunile din UE ale agenților de influență rusească din R. Moldova
/VIDEO/ Moldovenii renunță la banii cash: Numărul tranzacțiilor fără numerar a crescut cu 35% anul trecut
/VIDEO/ Moldovenii renunță la banii cash: Numărul tranzacțiilor fără numerar a crescut cu 35% anul trecut

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram