Două moldovence condamnă protestul organizat de Partidul Șor în fața Parlamentului și Președinției. Potrivit acestora, crizele nu sunt doar în Republica Moldova, dar și în alte state, iar schimbările nu pot fi făcute într-un an sau doi.
„Mi se scoală părul în cap”, a menționat una dintre ele.
„De parcă numai la noi gazul e scump, toată Europa e în criză. Ce poate să facă Maia Sandu dacă 30 de ani s-a furat? Ce poți să faci într-un an, doi? Le-au spălat creierii, a venit Șor, le-a mai spus două cuvinte și poftim.”, a precizat o altă femeie.
„Mi-e jale de oameni, toată viața au muncit, n-au meritat să stea în corturile astea să doarmă”, a adăugat una dintre ele.
Mii de oameni s-au adunat duminică, 25 septembrie, în fața Parlamentului și Președinției, la protestul organizat de Partidul Șor. Oamenii sunt nemulțumiți față de scumpirile din țară, față de crizele care nu mai contenesc și față de guvernare.
Potrivit Partidului Șor, mobilizarea pentru protest a început încă din primele ore ale dimineții, când oameni din toate colțurile țării au luat calea spre Chișinău.
Coloane întregi de microbuze și autobuze au fost observate pe mai multe drumuri naționale.
Acțiunea a început la ora 15:00.
TV8.md reamintește că pe 18 septembrie, mai mulți oameni au venit la protestul organizat de Partidul „Șor” și au instalat corturi în fața Parlamentului.
La protest au fost prezenți reprezentanții Partidului „Șor”, simpatizanți, deputați, primari și mai mulți consilieri din diferite colțuri ale țării. Unul dintre liderii protestului, președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a anunțat că protestele pașnice vor continua până când PAS nu va pleca de la putere.
Liderul Partidului Șor, Ilan Șor, a apărut doar online, comunicând cu oamenii prin intermediul unui televizor care a fost adus în fața protestatarilor și a declarat că proteste similare vor fi organizate în fiecare duminică.
Mulțimea s-a deplasat în coloane din mai multe regiuni ale Chișinăului, blocând bulevardul Ștefan cel Mare.
Reprezentanții Guvernului și Președinției susțin că într-un stat democrat, fiecare om este liber să iasă să protesteze.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md