Deputata Partidului Politic Șor, Marina Tauber, susține că a dormit noaptea trecută în cort, în fața Procuraturii Generale. Tauber a postat pe pagina ei de Facebook fotografii și imagini video cu ea în așa-zisul orășel al schimbării, mutat din fața Parlamentului, în fața Procuraturii Generale.
În imagini, Marina Tauber apare înfofolită în unul dintre corturi, dar și printre cele câteva zeci de protestatari, rămași de duminică în corturi. „A fost destul de frig...Am petrecut această noapte cu dumneavoastră, dar ne era cald pentru că suntem împreună și puternici”, le-a spus Tauber manifestanților.
Este prima noapte în care deputata Marina Tauber ar fi dormit în cort, alături de protestatari. Tauber a fost eliberată recent din arest la domiciliu și a fost plasată sub control judiciar. Aceasta are interdicție de a părăsi municipiul Chișinău. Atunci când magistrații au luat această din urmă decizie, Marina Tauber i-a acuzat că aceștia urmăresc să o împiedice astfel să participe la protestele din centrul Capitalei.
Parlamentara este vizată în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor”, a fost reținută la scurt timp după ce ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și Serviciul de Informații și Securitate (SIS), în comun cu procurorii anticorupție, au descins pe 21 iulie, cu percheziții în mai multe locații din țară, în cadrul unui dosar pornit cu privire la finanțarea ilegală a Partidului Șor. Potrivit procurorilor, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste.
Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.