Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă din 25 noiembrie, lansarea unui nou program care vizează circa 40.000 de gospodării vulnerabile. Acestea vor beneficia timp de șase luni de un ajutor financiar în valoare de 700 de lei. Banii vor fi un ajutor suplimentar programelor deja existente. Anunțul a venit în contextul în care „rata familiilor care nu pot face față prețurilor la energie este foarte mare”.
Spătari a mai precizat că acest ajutor va fi oferit gospodăriilor vulnerabile cu trei sau mai mulți copii, familiilor unde sunt persoane cu dizabilități, femei însărcinate ori care alăptează sau familiilor monoparentale, cu orice număr de copii.
„Aceste familii vor fi identificate de comisii care vor fi constituie la nivel local și comunicarea cu aceste comisii se va face prin intermediui platformei informaționale pe care Ministerul a dezvoltato în ultimele luni. Asistenții sociali comunitari vor fi secretarii acestor comisii și vor implica reprezentanții Primăriei și reprezentanți civili, astfel încât să prioritizăm familiile care au nevoie de mai mult ajutor”, a precizat ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Totodată, Spătari a mai menționat că nu este vorba de un proiect unic, astfel, sumele acordate de partenerii externi pot fi suplimentate, odată ce Ministerul va câștiga încrederea prin asigurarea transparenței acestui proces.
„Noi trebuie să asigurăm transparența prin care acești bani, care vin din exteriorul țării, ajung la familiile vulnerabile. Vom avea un proces de raportare lunară, la ce categorie ajung acești bani și în momentul în care vom câștiga încrederea partenerilor externi, aceste sume pot fi suplimentate. Nu e vorba de un proiect unic care e definit de o anumită sumă de bani, este vorba de un proces”, a conchis Marcel Spătari.
TV8.md reamintește că în data de 17 noiembrie, prim-ministra Natalia Gavrilița a anunțat că în sezonul rece 2022-2023 vor fi alocate cinci miliarde de lei pentru suport la facturi. Astfel, se vor oferi compensații pentru consumul de gaze naturale, energie termică și energie electrică.
Potrivit lui Marcel Spătari, volumul maxim compensat pentru gaze naturale este de 180 de metri cub pe lună. În schimb, limita maximă pentru compensarea la energie electrică va fi de 75KW/h.
Pentru a beneficia de compensații, cetățenii R. Moldova se pot înregistra pe site-ul compensatii.gov.md, până în data de 25 noiembrie. Ulterior, vor începe verificările veniturilor, dar și împărțirea consumatorilor pe categorii.