Încă o dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian al Republicii Moldova. S-a întâmplat în noaptea de 18 martie, în zona punctului de trecere Palanca. Aparatul a fost observat de polițiștii de frontieră, iar ulterior a fost distrus deasupra limanului, în afara teritoriului țării noastre.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, drona a fost văzută pentru prima dată în jurul orei 01:46. Aceasta a traversat spațiul aerian al Moldovei și s-a deplasat în direcția orașului Belgorod-Dnestrovsk.
Ulterior, între orele 02:14 și 02:25, aceeași dronă a fost văzută din nou, temporar, deasupra zonei Palanca, după care s-a retras. Autoritățile spun că, în toate cazurile semnalate, a fost vorba despre același aparat de zbor.
Deși drona a fost observată vizual de polițiștii de frontieră, Serviciul Operațiuni Aeriene al Armatei Naționale nu a identificat-o pe radar. Responsabilii precizează că nu au fost înregistrate incidente la sol, iar siguranța cetățenilor nu a fost afectată.
TV8.md amintește că ieri, o dronă activă a fost descoperită în satul Tudora, raionul Ștefan Vodă. Aparatul de zbor conținea un dispozitiv explozibil și a fost detonată în condiții de maximp securitate. Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a condamnat incidentul, reafirmând importanța respectării suveranității și integrității teritoriale a țării noastre.