Președintele Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, a fost desemnată în calitate de membru al Comisiei de la Veneția din partea Republicii Moldova. Despre aceasta a anunțat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, în platoul N4.
Deși decizia a fost luată încă în luna noiembrie, aceasta nu a fost făcută publică.
„Decizia, cred că este pe site-ul oficial al Comisiei. Am sunat-o, am întrebat-o, a solicitat timp să se mai gândească, apoi am revenit, ea a acceptat și eu i-am mulțumit”, a explicat Litvinenco.
Totodată, deputata PAS, Olesea Stamate, care este și președintele Comisiei parlamentare juridică, numiri și imunități, a fost desemnată în calitate de membru supleant.
Anterior, țara noastră era reprezentată în Comisia de la Veneția de către Alexandru Tănase, ex-președinte al Curții Constituționale, care a fost desemnat în 2017.
Comisia de la Veneția a fost creată cu scopul consolidării justiției în țările Europei Centrale și de Est. Comisia numără 60 de state membre. Statele membre ale Consiliului Europei și alte 13 țări. Membrii Comisiei sunt numiți de către statele membre pentru o perioadă de patru ani, cu posibilitatea realegerii.