/VIDEO/ Război în Ucraina, ziua 177: Bombardamente în Crimeea și alertă la Zaporojie. Exploziile ar fi avut impact psihologic major asupra lui Putin

social

Procurorii susțin că Dodon ar putea fugi din țară: „Decizia este una ilegală și o vom contesta”

26 mai 2022, ora 18:27
Distribuie:

Procurorii Petru Iarmaliuc și Eugenia Zubco susțin că decizia magistraților privind plasarea lui Igor Dodon în arest la domiciliu pentru 30 de zile este una ilegală și neîntemeiată și din acest motiv vor contesta hotărârea magistraților. Aceștia susțin că există multe riscuri printre care: distrugerea probelor, influențarea martorilor și a complicilor sau chiar riscul ca fostul șef de stat să fugă din țară.

„Este o decizie ilegală și neîntemeiată și cu siguranță va fi contestată. Noi am prezentat suficiente probe care urmau să fie luate în considerare. Considerăm că instanța trebuie să admită demersul după cum am solicitat. Dacă sunt suficiete probele sau nu doar instanța va putea spune, la moment vorbim de foarte multe riscuri. Riscul de a se eschiva, riscul de a influența martorii, riscul de a distruge probele și altele”, a declarat procurora Zubco.

Întrebați dacă există riscul ca Igor Dodon să fugă din țară, procurorii au răspuns că da.

„Vreau să menționez că una din infracțiunile care i se incriminează este de organizator și complice la acceptarea finanțării unui partid politic din partea grupului criminal Plahotniuc. Ceea ce implică un volum serios de acțiuni în vederea administrării probatoriului”, a declarat procurorul.

„După viziunea noastră este inadmisibil faptul că o persoană este plasată în arest la domiciliu având posibilitatea reală de a comunica cu alte persoane vizate în anchetă. Este disproporțional faptul că unei persoane este aplicat arestul preventiv pe un singur episod, o singură infracțiune incriminată, iar domnului Dodon căruia i se incriminează patru infracțiuni, una dintre care deosebit de gravă este plasat în arest la domiciliu”, a argumentat Iarmaliuc.

Procurorul a mai declarat că „Dodon a recunoscut că a avut acele discuții cu liderul criminal Plahotniuc”. Totodată, acesta a precizat că grupul care instrumentează acest caz este format din ofițeri de investigații, ofițeri de urmărire penală și procurori. 

Procuroii au refuzat să ofere detalii despre ce presupune „trădarea de patrie”, care i se incriminează lui Dodon, însă au declarat că fostul președinte „prin acțiunile sale a atentat la anumite aspecte, elemente vitale ale Republicii Moldova”

Reamintim că fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Dodon este bănuit de corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și de îmbogățire ilicită.

Cine este Petru Iarmaliuc, procurorul care îl investighează pe Igor Dodon. A ajuns acum câteva luni în vizorul ANI

25 mai 2022, 11:05

10 percheziții la Dodon și interpuși: Mii de euro, într-un plic cu simbolică de partid. O persoană a înghițit probe

24 mai 2022, 17:05

/VIDEO/ Ce spune Robu despre acuzațiile lui Dodon privind servilismul PG. „Procurorii își îndeplinesc obligațiunile”

26 mai 2022, 15:05

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram