UPDATE: Ședința de judecată a fost amânată pentru data de 6 octombrie. Unul dintre judecătorii din complet nu a fost prezent, aflându-se într-o deplasare de serviciu. Anterior, magistratul a depus la CSM o cerere în care a declarat abținere, însă CSM nu i-a dat curs.
Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon este așteptat luni, 26 septembrie, la Judecătoria Buiucani, acolo unde încep ședințele de judecată în dosarul Energocom. În acest dosar, Dodon este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu, în interesul unui grup criminal organizat.
Potrivit portalului instanțelor, ședința de judecată începe la ora 16:00.
Cauza penală în care învinuirea adusă fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia în perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, va fi examinată de judecătoarea Angela Catană.
pe 9 septembrie, Procuratura Generală a trimis în judecată dosarul „Energocom”, în care este vizat Igor Dodon, pentru examinarea în fond. În cadrul acestui dosar penal, fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, de o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat.
Mai exact, Dodon este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, deținând funcția de Prim-viceprim-ministru, ministru al economiei și comerțului, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie străină din Ungaria, a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru Republica Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009, contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului.
Astfel, potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania străină prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 inclusiv, a constituit 0,053 dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009 inclusiv, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului în persoana SA ,,Energocom”, i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 de dolari SUA, echivalentul a 123 957 916 lei, mijloace bănești care au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
Potrivit procurorilor, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai Republicii Moldova.
În prezent, socialistul Igor Dodon se află în arest la domiciliul, asta după ce pe 29 august, magistrații Curții de Apel au respins recursul avocaților privind anularea măsurii preventive de arest la domiciliu. Fostul președinte este cercetat penal pentru corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.