Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1693: Alertă în Marea Neagră, armistițiu încălcat și morți la Kiev. Trump pledează pentru Putin

Regimul „duty-free” în Moldova ar putea fi anulat. Alaiba: „A fost în trecut o sursă majoră de contrabandă cu țigări și alcool”

Foto: lebridgedutyfree
26 septembrie 2022, ora 13:53

Deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a anunțat despre posibilitatea anulării regimului „duty-free” în Republica Moldova. Prezentul proiect de lege va fi votat în această toamnă, iar după intrarea în vigoare, regimul „duty-free” nu va exista în Moldova, decât până la expirarea actualelor licențe.

„Propunem anularea regimului „duty-free” în Moldova cu scopul de a avansa principiul echității fiscale. Or, considerăm că toți trebuie să achite impozitele pentru ca acest stat să-i poată ajuta pe cei mai vulnerabili”, susține Alaiba.

Totodată, deputatul precizează că doar în primele 6 luni ale anului 2022, regimul duty-free a beneficiat de scutiri fiscale (taxe vamale, accize, TVA) în sumă de peste un miliard de lei. Adică, cel puțin două miliarde anual. În anii pre-pandemici această cifră creștea și sub patru miliarde anual: „Nici un alt regim nu beneficiază de asemenea facilități. Aceste privilegii fiscale nu sunt deloc echitabile”.

„Este important ca statul să asigure o echitate fiscală, cu condiții egale tuturor. Premisa care stă la baza regimului duty-free este că simplul act de trecere a unei frontiere internaționale ar trebui să scutească călătorii de unele taxe la care sunt supuse persoanele care nu trec o frontieră internațională. Considerăm că această premisă este una greșită și rezultă într-un tratament inechitabil, în care o categorie de persoane (cei care călătoresc) este efectiv scutită de taxe. Cu toate acestea, nici măcar prețurile nu sunt vizibil mai joase.

La nivel mondial, regimul duty-free reprezintă o cifră de afaceri de aproximativ 90 de miliarde de euro - toate cu scutiri fiscale. Și tot mai multe state introduce diferite limitări. Uniunea Europeană a abolit regimul duty-free în interiorul UE încă în 1999. Acesta rămâne în aeroporturi doar la ieșirea din UE, nu și la călătoriile în interiorul UE. În condițiile în care marea majoritate a zborurilor din Chișinău sunt spre UE, propunem eliminarea acestui regim.

Regimul duty-free a fost în trecut o sursă majoră de contrabandă cu țigări și alcool. Guvernările precedente, în special în perioada 2016-2019 s-au ocupat cu extinderea permanentă a acestui regim. Au permis instalarea duty-free la posturile interne la intrare în regiunea transnistreană, au permis instalarea magazinelor duty-free la intrare în țară, chiar au avut intenția să instaleze benzinării în regim duty free. Nici guvernul Dodon nu a fost mai breaz. În plină pandemie, în martie 2020, ei introduceau o următoare facilitate pentru duty-free. Noi, spre deosebire de ei, am avut totdeauna obiectivul să eliminăm aceste scheme și privilegii”, a scris Dumitru Alaiba pe Facebook. 

De la eliminarea acestui regim, nu vor dispărea însăși magazinele din zona de aeroport, de exemplu. Acestea vor putea fi amplasate în continuare, însă vor trebui să achite toate taxele așa cum o fac alte puncte comerciale de pe teritoriul Republicii Moldova.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Ninsoarea l-a dezgolit pe Ceban. Unde sunt banii pentru drumuri în Chișinău?

Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
Benzină mai scumpă la pompă: Cât vor costa carburanții pe 14 și 15 octombrie 2026
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Moldova, într-o ruletă rusească a dronelor. Despre amenințări și pregătirea armatei - la „Alo, TV8”
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Emiratele Arabe, interesate de agricultura Moldovei: Obstacolul care le stă în cale investitorilor
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Cifre negre și mărturii grele: Start campaniei TV8 despre pericolul mortal din propria casă
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale
/VIDEO/ Alertă în Marea Neagră: O navă care se îndrepta din Turcia spre Moldova, lovită de drone. Precizările Agenției Navale

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente