27 septembrie 2022, ora 19:30

Este director al Inspectoratului Național de Probațiune de aproape 4 ani, iar anterior a activat mai mulți ani în Serviciul Vamal. De curând, Andrei Iavorschi a fost suspendat din funcție, fiind învinuit de abuz în serviciu. Procurorii îl acuză că ar fi efectuat mai multe achiziții neplanificate de Inspectorat. Valoarea acestor contracte este însă una destul de mică, de câteva zeci de mii de lei pe an. CUTIA NEAGRĂ PLUS a depistat însă alte nereguli legate de proprietățile și bunurile pe care le folosește funcționarul. 

Andrei Iavorschi este șef al Inspectoratului Național de Probațiune din decembrie 2018. A fost promovat în funcție în perioada când la cârma Ministerul Justiției se afla Victoria Iftodi, după ce timp de mai bine de un an Inspectoratul a fost condus de un director interimar. Predecesorul lui Iavorschi, Vladimir Popa, a fost  înlăturat de la conducerea instituției în condiții similare, fiind acuzat de procurori că ar fi comis încălcări în procesul de achiziții publice. Mai exact, Popa a fost învinuit de favorizarea unor agenţi economici care s-au ocupat de achiziţionarea brăţărilor pentru persoane aflate sub supraveghere.

La nici o lună de la numirea în funcție, Iavorschi s-a pomenit în centrul unui mare scandal legat de eliberarea certificatelor de integritate pentru candidații la alegerile parlamentare din 2019. Inspectoratul de Probațiune a fost cel care a dat undă verde Autorității Naționale de Integritate pentru admiterea lui Ilan Șor în cursa electorală. Instituția a livrat informații care îi permiteau lui Ilan Șor să participe la alegerile în parlamentare pe lista Partidului Șor, chiar dacă acesta era deja condamnat de prima instanță în dosarul furtul miliardului. Într-un caz similar, care se referea la candidatul Partidului Nostru, Victor Bogatico, Inspectoratul de Probațiune a dat aviz negativ, invocând restricții de participare în alegeri în calitate de candidat pentru că avea o sentință de condamnare pronunțată de prima instanță. 

Solicitat atunci de presă să explice decizia diferită a INP față de Ilan Șor și Victor Bogatico, Andrei Iavorschi a dat asigurări că nu a fost vorba de o eroare și că certificatele au fost eliberate în baza informațiilor obiective de care dispunea atunci inspectoratul.

ANDREI IAVORSCHI, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„Cum argumentați faptul că într-un certificat de integritate este menționat faptul că candidatul este condamant în prima instanță, iar în al doilea certificat nu este menționat faptul ăsta? - Toate certificatele sunt trimise în baza informației care la moment sunt deținute de către Inspectorat. Careva probleme eu chiar nu văd. Mai mult de atât, toată informația a fost furnizată obiectiv și nu văd la ce vă referiți dumneavoastră” .

Și Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției, într-o postare pe pagina sa de Facebook, prin care anunța suspendarea din funcție a lui Iavorschi, a amintit despre acel scandal din 2019: „Prima sa „realizare” (nr. Iavorschi) de la accederea în funcția de director al Inspectoratului Național de Probațiune, chiar înaintea alegerilor parlamentare din februarie 2019, a fost să contribuie plenar la obținerea certificatului de integritate de către Ilan Șor”.  

Astăzi, Iavorschi are o altă explicație a celor întâmplate atunci.

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„Inspectoratul Național de Probațiune pune în executare hotărârile judecătorești și îi împarte în funcție ce ține de măsurile completare, adică interdicția de a ocupa anumite funcții. Așa că accesul - are, nu are dreptul de a obține anumite funcții, sunt în funcție de hotărârile care par vin spre executare. Ori, inspectoratul asta face - nu eliberează certificate de integritate. Nu doar că nu e de competența mea, nu e nici de competența Inspectoratului pe care l-am condus” . 

De mai bine de 10 ani, Iavorschi activează la stat, mai întâi în cadrul unor direcții ale Ministerului Afacerilor Interne, după care s-a mutat la Serviciul vamal, de unde a și fost promovat la șefia Inspectoratului Național de Probațiune.  În declarațiile de avere din ultimii 9 ani, Iavorschi nu indică un loc de trai. Abia în una din declarațiile de avere din 2021, completată ulterior celei de bază, fostul funcționar scrie că este beneficiar al unui teren din s. Budești, înregistrat pe numele unei rude apropiate. În declarație este indicat doar lotul cu o suprafață de 7 ari. Cu toate acestea, directorul suspendat al INP indică această adresă ca fiind locul de domiciliu actual.

Am mers la această adresă ca să verificăm ce se află acolo și am dat de o casă cu două niveluri, relativ nou construită. În curte, se mai observă un garaj și o zonă ce pare a fi un foișor de tip închis. Locuința ridicată de familia lui Iavorschi se află într-un cartier obișnuit din Budești, iar casele din vecinătate sunt în mare parte modeste.

Casa în care locuiește directorul INP lipsește nu doar din declarația de avere a lui Andrei Iavorschi, dar și din înregistrările de la Cadastru. Potrivit extrasului din Registrul Cadastral, terenul a fost procurat încă în anul 2005, dar o construcție așa și nu a fost indicată la cadastru. Proprietari ai lotului de pământ, potrivit datelor cadastrale, sunt părinții funcționarului.

Pentru Cutia NEAGRĂ PLUS, Iavorschi a menționat că, deși locuiește încă din 2005 aici, nu a indicat această casă în declarația de avere deoarece nu este proprietar de drept. A indicat-o abia anul trecut, deoarece legea a suferit unele modificări și prin urmare, în calitate de beneficiar al casei, este obligat să o declare.

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„Proprietar de drept al imobilului din comuna Budești este cineva din familia mea. - Deci nu este casa dumneavoastră? - Beneficiar efectiv al bunului, adică că locuim acolo, în baza acordului, că ne-a dat voie proprietarul să locuim în ea, asta este alt lucru. - Nu cunoașteți de ce casa dată încă nu este înregistrată la cadastru?  - Nu sunt proprietar de drept! - Și nu puteți să ne spuneți? - Nu că nu pot să spun, dar e chestiune care ține nu de dreptul meu de proprietate”. 

Deși familia acestuia are în gestiune un automobil, potrivit declarațiilor de avere depuse în 2022, Andrei Iavorschi nu dispune la moment de nicio mașină. Anterior, acesta a fost proprietarul unui Fiat Punto din 2008, pe care l-a vândut în anul 2021 cu 6000 lei. Un alt automobil similar, doar ca din 2005, figura în declarațiile de avere din 2012 și 2013. Ulterior, mașina a dispărut fără urme din declarațiile de avere.  

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„ - Voiam să vă întreb dacă dumneavoastră aveți mașină? - Eu personal nu am mașină. - deci dumneavoastră efectiv nu aveți mașină? circulați acum cu? - Cu mașina socrilor”. 

Mașina care se află în folosința familiei Iavorschi este un Suzuki Vitara, pe care, spune Iavorski, socrul său l-a procurat în perioada când lucra la INP.

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„Socrumi-o are un Mercedes, negru. El la un moment dat, iarna, avea tot timpul probleme când venea în vacanță și mi-o zis recomandă-mi ceva ce să iau. Eu i-am zis: “Uite eu am la serviciu Vitara, îs foarte mulțumit de dându, ieftine și 4 pe 4”. Și omu o luat-o. Adică nu-i vorba că este autotorismul meu”. 

În primăvara anului trecut, CUTIA NEAGRĂ PLUS a realizat o investigație despre mașinile de lux procurate de mai multe autorități publice în plină criză pandemică. Printre alte instituții vizate, se regăsea și Inspectoratul Național de Probațiune. Instituția a cumpărat, în perioada 2019-2021, 35 automobile de model Dacia și Suzuki Vitara pentru Birourile raionale de probațiune. 

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„A fost examinată posibilitatea de a amâna procedurile respective, dar nu au fost găsite alte alternative, să înlocuiască mijloacele de transport din dotare cu altele care să facă față sistemului. De fapt noi vorbim despre o necesitate stringentă întrucât autoturismele care erau în dotare puneau în pericol viața și integritatea angajaților”. 

Revenind la averea și veniturile familie Iavorschi. În calitate de venituri, Andrei Iavorschi indică în declarațiile de avere salariul obținut de la INP și Institutul Național al Justiției, precum și salariul soției sale, Tatiana Beiu, angajată a unei bănci din Moldova. În total, cei doi soți acumulează venituri lunare din salarii de circa 40 de mii de lei.

Soții Iavorschi sunt co-fondatori ai unei companii de vânzare a materialelor de construcție, fondată în  satul Rădulenii Vechi, raionul Florești. Compania apare doar în declarația de avere a funcționarului din 2012. Ulterior, Iavorschi nu a mai indicat-o, chiar dacă  „Poliasist” SRL are statutul de companie activă.

În anul 2013, “Poliasist” SRL a devenit beneficiară a Programului ,,Pare 1+1” – program de Atragere a Remitențelor în Economie, destinat lucrătorilor migranți sau rudelor de gradul 1 ale acestora, care investesc bani în afaceri în Republica Moldova.

Proiectul investițional consta în procurarea utilajului de uscare a nisipului de cuarț, în scopul reducerii cheltuielilor de producere și transport. Investiția totală a constituit 480 000 lei, din care finanțarea PARE 1+1 a fost de 200 000 lei. Restul sumei fiind acoperită de proprietarii companiei. Funcționarul spune că restul banilor, necesari pentru procurarea utilajului, au fost primiți de la socri săi, care lucrează de mai mulți ani în Italia. 

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„Compania este suspendată activitatea, ea nu mai funcționează, dacă nu mă înșel chiar mai devreme de 2013. Dacă nu mă înșel, eu nu cunosc pentru că eu nu am fost administrator al companiei”.

Referindu-se la dosarul penal care a fost pornit în privința sa, Iavorschi afirmă că pe dosar sunt șase capete de acuzare. Funcționarul este învinuit că a semnat mai multe contracte de prestare a serviciilor în valoare de sub 10 mii de lei, delapidând în acest fel bugetul instituției. El spune că este gata să demonstreze în instanță că este nevinovat și că a făcut chiar și un test poligraf pentru a-și demonstra nevinovăția, mai ales că i se pare suspectă rapiditatea cu care a derulat dosarul la început.  

Andrei Iavorschi, director Inspectoratul Național de Probațiune:

„Testul poligraf pe care l-am trecut demonstrează expres că careva beneficii directe, patrimoniale sau nepatrimoniale, din contractele despre care am vorbit, nu au fost. Nu am beneficiat nici direct, nici indirect. Ce este suspect în tot acest dosar, este perioada foarte scurtă, de la bănuială când a fost înaintată, până la învinuire, nu au trecut mai multe de 5 zile. Care este presupoziția mea? Calitatea de bănuit nu permite angajatorului, ministerul în cazul nostru, să suspende rapoartele de muncă. Ori învinuitul îi permite angajatorului, la demersul organelor de urmărire penală să suspende rapoartele de muncă”. 

Amintim că procurorii anticorupție îl acuză pe Iavorschi că în perioada de activitate în calitate de director al INP, ar fi cauzat daune în proporții considerabile instituției pe care o conducea. Mai exact, în perioada anilor 2019-2022, el ar fi încheiat mai multe contracte de achiziționare a unor bunuri și servicii în valoare totală de aproximativ 676 259 lei. Aceste cheltuieli, considerate ca fiind “achiziții neplanificate”, constituie temeiul pornirii urmăririi penale.

20 martie 2023, ora 15:17

De la butoi cu pulbere la operațiuni psihologice: Cazul unui depozit de muniții din timpul Războiului Rece, care a ajuns în prim-planul intrigilor internaționale

Doi străini se întâlnesc într-un tren și discută. Primul arată un pachet de pe raftul cu bagaje: „Ce este înăuntru?”. Proprietarul pachetului răspunde: „Este un MacGuffin”. Primul întreabă: „Ce este un MacGuffin?” Răspunsul: „Ei bine, este o capcană pentru leii din ținuturile muntoase ale Scoției”. Primul bărbat obiectează – „Dar nu există lei în ținuturile muntoase ale Scoției!”. Răspuns: „Ei bine, atunci nu există nici MacGuffin!”.

În industria cinematografică, un MacGuffin se referă la un dispozitiv narativ – de obicei un obiect misterios și dorit –, care împinge intriga mai departe. Determină succesiunea unor întâmplări semnificative, dar propria sa importanță este adesea învăluită în mister. 

În cunoscuta peliculă „Pulp Fiction”, faimosul MacGuffin este o servietă al cărei conținut radios este ascuns mereu publicului, la fel ca documentele secrete din thrillerele lui Alfred Hitchcock, regizorul cel mai asociat cu această tehnică. Hitchcock, cel care a oferit și anecdota străinilor din tren, ca poveste de origine a termenului, a descris MacGuffin-ul drept un „obiect urmărit de spioni – însă publicului nu îi pasă de asta”. 

Cobasna este un MacGuffin geopolitic. Satul din Transnistria, regiune separatistă a Moldovei, găzduiește cel mai mare depozit de muniții din Europa de Est, o relicvă a Războiului Rece, păzită de aproximativ 1.500 de soldați ruși. Amplasarea depozitului, la circa 200 de kilometri de granița cu un stat membru NATO, România, și la doar doi kilometri de frontiera cu Ucraina, i-a garantat acestuia atenție din partea guvernelor și a spionilor. Între timp, publicul – în acest caz, oamenii care locuiesc în zonă – au fost în mare parte indiferenți de prezența acestuia.

Totuși acest lucru se schimbă pe măsură ce războiul din Ucraina provoacă tulburări politice în Moldova. În ultimele șase săptămâni, liderii de la Chișinău și Tiraspol au acuzat guvernele rus și, respectiv, cel ucrainean că ar complota pentru răsturnarea lor. Satul Cobasna este din ce în ce mai citat în acuzații de intrigi geopolitice și acțiuni subversive. Investigația de față examinează credibilitatea și contextul acestor acuzații.

După un an de război de uzură, atât forțele ucrainene, cât și cele rusești se bazează foarte mult pe armele din epoca sovietică, lansând avertismente cu privire la deficitul de muniții. Se estimează că depozitul de la Cobasna adăpostește aproximativ 20.000 de tone de muniții vechi sovietice. Plângerile de lipsă de obuze au provocat speculații că cele două părți implicate în războiul din Ucraina privesc depozitul ca pe un mijloc de a-și reaproviziona trupele. Cu toate acestea, nu este clar dacă munițiile de la Cobasna mai pot să fie utilizate din cauza vechimii lor. Depozitul a fost inspectat ultima dată de observatori internaționali în urmă cu aproape 20 de ani. Conținutul său actual – cantitatea și starea stocului – este cunoscut doar de armata rusă și de aliații săi transnistreni.

Războiul din Ucraina a provocat, de asemenea, temeri că depozitul ar putea fi aruncat în aer – fie accidental de o rachetă rătăcită, fie în mod deliberat printr-un act de sabotaj al Ucrainei sau al Rusiei. Experții din Moldova – o țară care consideră trupele rusești de la Cobasna drept un afront adus suveranității sale – au susținut că explozia ar putea egala forța bombei atomice aruncate asupra orașului japonez Hiroshima în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Alți experți spun că explozia ar putea să fie comparabilă cu deflagrația din 2020, care a distrus zona portuară și cea centrală a orașului Beirut din Liban. Deși este imposibil de măsurat impactul precis al unei explozii, majoritatea estimărilor vorbesc despre un dezastru umanitar și de mediu, care depășește cu mult teritoriul regiunii transnistrene.

„Prezența unei cantități atât de mari de muniții vechi într-un singur loc reprezintă un pericol fizic pentru populația din zonă”, a declarat William Hill, fost șef al Misiunii OSCE în Moldova, care a supravegheat evacuarea parțială a munițiilor în perioada 2001-2004. „Munițiile sunt vechi, iar munițiile vechi nu devin mai sigure. Cel mai mare pericol este că o parte sau toate ar putea să explodeze. Și, deoarece există multe acolo, ar fi o explozie destul de mare.”

Riscul unei detonări accidentale la Cobasna a fost sporit de ostilitățile militare din Ucraina. „Războiul este dezordonat și am văzut deja cum conflictul se extinde departe de linia frontului”, a spus Emily Ferris, expertă pe Rusia și Eurasia la Royal United Services Institute, RUSI, un think tank pe probleme de apărare și securitate cu sediul la Londra.

Ca exemple ale acestei extinderi, ea a menționat atacuri asupra infrastructurii din sudul Rusiei și în profunzimea teritoriului ucrainean, precum și cazuri în care resturi de rachete au aterizat în Polonia și Moldova. „Unele dintre acestea sunt întâmplătoare, altele nu”, a spus ea. „Dar cu cât cele două părți se apropie de un război de uzură, cu atât comportamentul devine mai riscant.” Ferris a spus că, în special, agențiile de informații militare ruse și ucrainene au manifestat un apetit tot mai mare pentru risc, plănuind atacuri ambițioase departe de linia frontului. „Este un fel de război paralel, care are loc între cele două agenții de informații.”

Poziția Transnistriei în Moldova este aproximativ similară rolului Donbasului în Ucraina și al Osetiei de Sud în Georgia. Toate sunt teritorii separatiste, care conferă Rusiei putere asupra țărilor ce încearcă să îi părăsească sfera de influență. Cobasna servește drept instrument de presiune asupra Chișinăului în cadrul negocierilor pentru soluționarea conflictului transnistrean. Efortul internațional de a evacua stocurile periculoase din depozitul de la est de Nistru, supravegheat de OSCE, a fost blocat în 2004, când Transnistria a refuzat să mai  coopereze. Rusia spune că prezența sa militară în regiune este necesară pentru a asigura paza depozitului, în timp ce Moldova susține că Moscova folosește obiectivul ca pretext pentru a-și menține prezența militară în regiune. Kremlinul își descrie trupele din Moldova drept forțe de menținere a păcii. Cei care privesc Rusia ca fiind cea mai mare amenințare la adresa păcii în regiune tratează această descriere – la fel ca anecdota despre leii din ținuturile muntoase ale Scoției – cu neîncredere.

Cum s-a ajuns aici?

Moldova vede în Ucraina o reflecție a sa. Ambele sunt foste republici sovietice care au căutat legături mai strânse cu țările din vestul lor. Făcând acest lucru, cele două state au provocat o opoziție violentă din partea minorităților vorbitoare de limbă rusă din estul lor. Crescând în Moldova în ultimul deceniu de stăpânire sovietică, am văzut manifestații la care s-a revendicat emancipare națională și reunificarea cu România, vecinul nostru din vest cu care avem aceeași limbă. Tinerii de la acea vreme erau recrutați pentru ocupația sovietică a Afganistanului. Teama de a muri într-un război îndepărtat a alimentat antipatia față de Moscova.

Pe măsură ce Moldova independentă a ieșit din ruinele sovietice, a creat legături puternice cu România. Acest lucru a alarmat Transnistria, o fâșie de teritoriu la est, între fluviul Nistru și granița cu Ucraina. Populația de acolo a fost istoric mai empatică față de Rusia; majoritatea locuitorilor vorbesc mai degrabă rusa decât româna. În 1992, militarii moldoveni și separatiștii transnistreni au intrat în război. Un conflict aprig, de cinci luni, s-a încheiat cu mediere rusească. În cadrul acordului de armistițiu, Rusia a pus la dispoziție aproximativ 500 de militari pentru o forță comună de menținere a păcii, care urma să supravegheze o zonă-tampon, ce separa teritoriul administrat de Tiraspol, capitala regiunii secesioniste, de cea mai mare parte a țării aflată sub jurisdicția Chișinăului. Acești militari ruși de menținere a păcii au completat efectiv forța mai mare, care fusese lăsată la depozitul din Cobasna.

Transnistria a devenit un avanpost al influenței ruse, iar politica și economia sa a ajuns în mâinile unei elite represive pro-Kremlin. Jurnaliștii străini tind să o descrie ca pe un parc tematic al Uniunii Sovietice, înghețată în timp, cu piețele sale publice dominate de statuile lui Lenin și Marx. Fabricile din epoca sovietică din regiune nu sunt la fel de atrăgătoare, ci mai curând reprezintă niște relicve ale influenței îndelungate a Moscovei. Transnistria a fost puternic industrializată de sovietici, iar economia ei este astăzi dominată de producție. Fabricile sale sunt puternic subvenționate de Moscova – nu plătesc aproape nimic pentru gazul rusesc ce le satisface nevoile energetice.

Activitatea energofagă de producere a oțelului reprezintă mai mult de jumătate din producția industrială a Transnistriei. Aceasta se desfășoară în orașul Râbnița, unde o uzină deținută în trecut de oligarhul rus apropiat de Kremlin, Alisher Usmanov, a atras muncitori din toată regiunea, inclusiv din Ucraina.  

„Tinerii care s-au dus la muncă la Râbnița au ajuns să rămână acolo”, a spus Serhiy Palamarciuk, primarul satului Malîi Kuialnik, raionul Podilsk, un oraș de peste graniță din Ucraina. „Acum doar părinții lor au rămas aici.”

Palamarciuk a declarat că cea mai mare parte a localitățiil sale a fost în general rusofilă până la invazia din februarie 2022. Rachetele rusești au lovit o unitate antiaeriană din localitate. Aviația rusă a distrus întreaga infrastructură a unității antiaeriene din sat la primele ore ale zilei de 24 februarie, omorând peste 20 de soldați, bărbați și femei. 

„După atac, atitudinea față de Rusia s-a schimbat radical”, a declarat Palamarciuk. În trecut, a spus el, mulți din sat și-au pus speranța într-un „boom economic” în Transnistria. „Asta nu s-a întâmplat niciodată. Raiul promis a dispărut”, a explicat el. „Unde este Rusia, nu poate să existe bunăstare”. 

Satul Malîi Kuialnik este situat în regiunea Odesa, în raionul Podilsk, lângă Cobasna. La sfârșitul anului trecut, am vizitat această zonă pentru a afla atitudinea localnicilor ucraineni față de depozitul de muniții rusești de peste segmentul de graniță cu regiunea transnistreană. Am intrat în Ucraina printr-o vamă prin care au trecut sute de mii de refugiați ucraineni în decursul unui an de ostilități militare. 

În vama ucraineană, am văzut mulțimi de oameni nervoși și neliniștiți. Unii bărbați se certau cu grănicerii din cauza că nu aveau permisiunea să părăsească țara. Femeile și copiii lor plângeau în autobuze. Drumul spre Podilsk a fost presărat cu puncte de control și cu obstacole antitanc. Traficul era redus, în mare parte, mașini vechi și camioane de epocă sovietică. În comparație cu vizitele anterioare, am văzut puține vehicule moderne. Cei care își puteau permite astfel de mașini se pare că fugiseră de război.

Ar putea Rusia să atragă Transnistria în război?

Prezența militară rusă în Transnistria îngrijorează de mult Kievul. După anexarea Crimeii în 2014, Ucraina a săpat un șanț de-a lungul frontierei cu Transnistria. Toate punctele de trecere a frontierei Ucrainei cu regiunea separatistă au fost închise de la invazia pe scară largă a Rusiei de anul trecut. „Transnistrenii sunt implicați în acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei”, a spus Palamarciuk. „Localnicii din satele de graniță înțeleg că situația este mai gravă pentru că trupele rusești au ocupat Transnistria”.

Cele 20.000 de tone de muniție păzite de trupe rusești nu pot fi evacuate din Transnistria cu ușurință. Regiunea separatistă nu are o pistă de aterizare militară și s-a bazat pe un acord informal cu Moldova pentru legăturile sale aeriene. În 2001-2004, în cadrul unui efort de dezarmare supravegheat de OSCE, legătura feroviară a Transnistriei cu Ucraina a fost folosită pentru a transfera o parte considerabilă a stocului de muniții de la Cobasna în Rusia. Având în vedere că procesul de dezarmare este blocat de mult și granița cu Ucraina închisă, Rusia poate să aibă acces astăzi la munițiile de la Cobasna doar dacă forțele sale din Ucraina ar putea să facă joncțiunea cu cele din Transnistria.

Speculațiile că Transnistria ar putea să intre în război în Ucraina sunt aproape la fel de vechi ca războiul însuși. La sfârșitul lui aprilie 2022, la două luni după invazie, un comandant rus de rang înalt, Rustam Minnekayev, a declarat că ocuparea coastei de sud a Ucrainei ar putea să deschidă „o altă rută” spre Transnistria, unde, susținea el, populația vorbitoare de rusă ar fi persecutată. Afirmația, pentru care nu a oferit nicio dovadă, se aseamănă cu pretextul Moscovei pentru invadarea Ucrainei. Câteva zile mai târziu, în Transnistria au fost semnalate o serie de mici explozii, vizând antene radio și instalații militare și de securitate. Regimul secesionist a vorbit atunci de lansarea unor drone deasupra depozitului de muniții Cobasna și s-au tras focuri de armă în sat.

Președintele autoproclamat al Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a declarat că forțele ucrainene ar fi orchestrat atacurile „teroriste” pentru a atrage regiunea în război. Kievul a negat acuzațiile. Potrivit lui Kamil Calus, expert al think tank-ului din Varșovia, Centrul pentru Studii Estice, atacurile au fost „cel mai probabil organizate de sau cu participarea serviciilor secrete rusești”. În opinia sa, prin aceste manevre s-a urmărit crearea unui sentiment de nesiguranță generală, destabilizarea Moldovei și prezentarea Ucrainei drept stat terorist. Alți analiști au sugerat că Rusia ar fi organizat atacurile sub steag fals pentru a deschide calea intrării în război a Transnistriei, care să servească drept rampă de lansare a unui asalt asupra orașului ucrainean Odesa.

Adevărat sau fals, obiectivul militar urmărit de Kremlin a început să pară din ce în ce mai improbabil pe măsură ce rezistența ucraineană a forțat armata rusă să-și reducă obiectivele inițiale de război. Astăzi, Transnistria rămâne la sute de kilometri de cele mai apropiate forțe ruse din Ucraina, iar orașele-cheie dintre acestea – Odesa, Mykolaiv și Herson – sunt sub controlul ferm al Ucrainei. Analiştii sunt sceptici că trupele ruse şi transnistrene – despre care se crede că numără câteva mii de militari – ar putea juca un rol semnificativ în război. Majoritatea covârșitoare a acestor trupe sunt slab pregătite și recrutate la nivel local. Chiar și unitatea celor 1.500 de paznici de la Cobasna, bunăoară, este formată în mare parte din transnistreni care și-au câștigat cetățenia rusă.

Fără să facă față ucrainenilor în luptă, trupele din Transnistria servesc o funcție precisă pentru Rusia. Potrivit lui Artem Filipenko, expert în cadrul Institutului Național pentru Studii de Securitate din Kiev, contingentul ar putea fi folosit pentru „acțiuni de spionaj și sabotaj” în sudul Ucrainei. Cu toate acestea, o valoare mai mare este simpla amenințare că aceste trupe ar putea fi cumva aduse în joc, așa cum se subliniază în frecventele comunicate ale Tiraspolului despre exerciții militare și pregătirea generală pentru luptă. „Ucraina este forțată să țină cont de prezența acestui contingent și să mențină forțe în regiunea Odesa pentru a descuraja orice atac din Transnistria”, a spus Filipenko. 

Autoritățile secesioniste transnistrene au refuzat să răspundă la întrebări, în timp ce ambasada Rusiei în Moldova nu a răspuns unei solicitări de comentarii.

Potrivit lui Emily Ferris de la RUSI, efortul de război rus ar fi putut avea mai mult folos pentru Transnistria dacă ar fi reușit obiectivul său inițial, expansiv, de a crea un coridor sudic, pe direcția Mariupol - Crimeea - Odesa. Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, a spus ea, Transnistria ar fi putut servi drept bază logistică, contribuind la întărirea liniilor de aprovizionare rusești. „Are resurse limitate, dar, cel puțin, nu este un teritoriu inamic ostil, spre deosebire de restul Ucrainei”.

Acum când Rusia și-a limitat obiectivul militar la fronturile de sud și de est, după cum a spus Kremlinul, costul aducerii unui alt teritoriu în război depășește cu mult orice beneficii. „Să deschidă un alt front când nu s-ar putea conecta cu el, când liniile lor de aprovizionare sunt deja întinse – cred că ar fi practic peste puterile lor.”

Cu toate acestea, avertismentele că Transnistria s-ar putea alătura conflictului nu s-au stins. În decembrie anul trecut, șeful Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova a declarat că Rusia va lansa o ofensivă împotriva Republicii Moldova în 2023, în vederea conectării cu Transnistria. „Întrebarea nu este dacă, ci când se va întâmpla asta”, a declarat Alexandru Musteață pentru postul TVR Moldova. El a menționat pe scurt depozitul de muniții, sugerând că ar putea fi un obiectiv al invaziei ruse. „Una dintre ipoteze este utilizarea acestor muniții într-o posibilă confruntare militară”, a spus el.

Ar putea fi folosite în război munițiile de la Cobasna?

Invazia pe scară largă a Ucrainei a lovit Moldova mai tare decât pe vecinii săi. Economia celei mai sărace țări din Europa depinde de remitențe, în timp ce scena sa politică este disputată de liderii care militează pentru aderarea la UE și cei care optează pentru legături mai strânse cu Rusia. Populația de 2,6 milioane a crescut cu aproximativ 84.000 de refugiați ucraineni anul trecut. Moldova are cea mai mare proporție de refugiați ucraineni pe cap de locuitor în comparație cu alte țări din Europa. Atacurile asupra rețelei electrice a Ucrainei au dus la pene de curent și fragmente de rachete căzute pe teritoriul Moldovei. Rachetele rusești care traversează spațiul aerian moldovenesc au determinat suspendarea perioadă a zborurilor de pasageri. Întreruperea aprovizionării cu energie – până de curând dependentă în întregime de gazul rusesc – a dus la o creștere exponențială a inflației, ridicând prețurile bunurilor de bază cu peste o treime. Mii de moldoveni au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva dificultăților economice, mulți dintre ei locuitori săraci și în vârstă din zonele rurale care susțin opoziția prorusă.

La începutul lunii februarie, premierul Republicii Moldova Natalia Gavrilița a demisionat, invocând crizele declanșate de războiul din Ucraina. Câteva zile mai târziu, președinta proeuropeană, Maia Sandu, a acuzat Rusia că ar complota pentru răsturnarea guvernului actual. „Sabotorii cu pregătire militară, camuflați în haine civile” plănuiau, a spus ea, să atace instituțiile statului și să ia ostatici. Ea a cerut Parlamentului să aprobe legi care acordă puteri lărgite serviciilor de securitate – o mișcare ce a stârnit critici din partea activiștilor locali pentru drepturile omului. Declarațiile Maiei Sandu au venit la doar câteva zile după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a emis un avertisment similar, spunând că serviciile speciale ucrainene au descoperit un complot rusesc de destabilizare a Republicii Moldova.

Rusia a reacționat la declarațiile guvernelor de la Chișinău și Kiev. Pe 23 februarie, Ministerul Apărării al Rusiei a anunțat că a dejucat un complot ucrainean de invadare a Transnistriei. Ca pretext pentru invazie, a spus ministerul, serviciul de securitate ucrainean plănuia o operațiune sub steag fals prin care agenții săi, deghizați în soldați ruși, să lanseze atacuri din Transnistria. Două săptămâni mai târziu, la începutul lunii martie, autoritățile separatiste transnistrene susținute de Rusia au declarat că au dejucat un complot ucrainean de asasinare a liderului secesionist, Vadim Krasnoselski. Ucraina a respins toate acuzațiile și le-a calificat drept provocări și „operațiuni psihologice” lansate de Moscova.

Puțini analiști cred că Ucraina va lansa o ofensivă în Transnistria. „Mi se pare incredibil că ucrainenii ar încerca un fel de incursiune terestră, deoarece acest lucru ar încălca integritatea teritorială a unei alte țări – lucru de care este acuzată Rusia în prezent”, a spus Emily Ferris de la RUSI. De asemenea, nu există niciun indiciu că Rusia intenționează să atace Moldova. Institutul pentru Studiul Războiului din SUA este de părere că Rusia nu are capacitatea pentru un astfel de atac și că ultimele sale afirmații par să facă parte dintr-un efort mai larg de destabilizare a Republicii Moldova, posibil prin pregătirea terenului pentru un atac sub steag fals în Transnistria.

Narațiunea oficială rusă a fost însoțită de tot mai multe mențiuni despre Cobasna pe canale neoficiale. Un articol recent de pe un blog militar rusesc a speculat că Ucraina ar putea încearca să acapareze depozitul de muniții de la Cobasna pentru a-și aproviziona trupele. Afirmații similare au fost amplificate și pe rețelele de socializare prin declarații care susțin că Transnistria ar fi prins în capcană depozitul de muniții pentru a preveni căderea acestuia în mâinile ucrainene. 

Totuși există o problemă majoră cu afirmațiile că fie Ucraina, fie Rusia, de altfel, ar putea folosi depozitul pentru a furniza stocul în scădere a armatelor lor de obuze. Cele mai noi muniții fabricate păstrate la Cobasna „au probabil cel puțin 40 de ani”, a spus William Hill, fostul ambasador OSCE în Moldova. El a făcut parte din echipa internațională care a inspectat depozitul în timpul efortului de dezarmare de scurtă durată de la începutul anilor 2000. „Nu este foarte util în scopuri militare.” Din cauza vechimii lor, a spus Hill, cea mai mare parte a munițiilor nu ar mai fi suficient de sigură sau de fiabilă pentru a fi folosite în luptă.

Un oficial moldovean a confirmat că cea mai mare parte a munițiilor au depășit cu mult data-limită de utilizare. „În perioada 2004-2007, cea mai mare parte a acestor muniții expirase deja sau se apropia de sfârșitul termenului de valabilitate”, a declarat Valeriu Mija, secretar de stat la Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Emily Ferris de la RUSI a precizat că inspecțiile internaționale anterioare au arătat că depozitul conținea doar arme sovietice degradate, care nu ar fi de niciun folos într-un război activ. „Chiar dacă obuzele nu ar fi degradate”, a spus ea, „mi-ar fi greu să cred, în primul rând, că sunt încă utilizabile sau compatibile cu armamentul actual al Rusiei și, în al doilea rând, că ar putea schimba cu adevărat cursul războiului în favoarea Moscovei.”

Există riscul unei explozii la Cobasna?

Douăzeci de mii de tone de muniții sovietice degradate ar putea avea o valoare mică în prima linie a războiului? Ar putea totuși să ajungă să joace un rol în conflictul mai larg? Atât Rusia, cât și Ucraina au capacitatea de a arunca în aer depozitul Cobasna, deși motivele lor pentru a face acest lucru sunt mai degrabă improbabile.

Vara trecută, Ucraina a atacat zeci de depozite de muniții rusești în Donbas, folosind rachete Himars furnizate de SUA pentru a lovi ținte în spatele liniilor frontului. Aceste atacuri, însă, au distrus munițiile destinate câmpului de luptă, mai degrabă decât stocul degradat. Depozitele erau de altfel situate pe teritoriul ucrainean, deși într-o regiune aflată sub control rusesc. Un atac masiv ucrainean asupra a ceea ce este oficial teritoriul Moldovei, o țară prietenă, ar fi greu de justificat. Probabilitatea ridicată a victimelor civile ar trebui să acționeze ca un alt factor de descurajare, deoarece ar putea pune în pericol sprijinul diplomatic și militar occidental de care depinde Ucraina. Întrucât Cobasna se află la doar doi kilometri de granița cu Ucraina, explozia va avea cu siguranță un impact și asupra civililor ucraineni.

De asemenea, este greu de estimat cum ar putea Rusia să beneficieze de aruncarea în aer a Cobasnei. O explozie la depozit ar ucide sute de soldații proprii, precum și civili dintr-un teritoriu aliat, în special aproximativ 1.000 de locuitori ai satului Cobasna. Un atac cu steag fals, efectuat doar pentru a implica Ucraina, ar putea, teoretic, să servească obiectivelor Rusiei. Cu toate acestea, subterfugiul ar trebui să evite suspiciunile aliaților Ucrainei – lucru greu de crezut, având în vedere reputația Rusiei. Artem Filipenko de la Institutul Național pentru Studii de Securitate din Kiev a spus că un atac rusesc asupra Cobasnei este totuși de imaginat doar în condițiile în care Rusia urmărește scopul să obțină avantaje tactice din posibile dezastre. „Ar trebui să luăm în considerare disponibilitatea Rusiei de a recurge la provocări și crime. După cum vedem, ei amenință și Centrala nucleară Zaporojie”, a spus el, invocând numeroasele avertismente că ciocnirile în apropierea centralei electrice din estul Ucrainei ar putea provoca un accident catastrofal.

Cu toate acestea, cel mai mare pericol pentru Cobasna poate proveni încă din cea mai prozaică dintre amenințări – o explozie accidentală, posibil declanșată de protocoale de siguranță laxe sau resturi de rachete sau o combinație a celor două. Mai mulți experți au pus la îndoială dacă munițiile au fost depozitate corespunzător. „Nimeni nu a lăsat înregistrări scrise despre tipul munițiilor și unde exact sunt păstrate”, a spus Ion Leahu, un colonel în retragere al Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova.

Preocupări similare au fost evidențiate într-un raport OSCE, în urma vizitei ambasadorilor din noiembrie 2006 la Cobasna – ultima inspecție a unei echipe internaționale. Raportul spunea că nu există un inventar exact al munițiilor, în timp ce păstrarea acesteia ar putea fi afectată de modul în care a fost depozitată: „Înălțimea stivelor, absența completă a benzilor și paletizării și lipsa spațiului dintre acestea îngreunează accesul și ar putea astfel împiedica procedurile de verificare și contabilitate, ceea ce ar putea afecta siguranța.”

În cazul în care Cobasna iese nevătămată din război, experții spun că munițiile ar trebui distruse la fața locului, mai degrabă decât să fie transportate în Rusia. Întrucât distrugerea la fața locului este un proces costisitor și complex, Moldova ar trebui să înceapă să se pregătească pentru aceasta prin convocarea unei conferințe a țărilor și organizațiilor dispuse să contribuie, potrivit lui Sergiy Gherasimciuk, expert în securitate și director executiv adjunct al Centrului de Politică Externă, Ukrainian Prism, de la Kiev. „Dacă Rusia este învinsă, va fi mult mai ușor să începeți procesul”, a spus el.

Stanislav Secrieru, analist senior la Institutul pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, de la Paris, a spus că o înfrângere a Rusiei ar putea crea o oportunitate pentru o înțelegere politică între Chișinău și Tiraspol. Cu toate acestea, a avertizat el, o Rusie slăbită în anii 1990 a reușit încă să-și mențină influența în conflictele din Georgia și Moldova cu regiunile lor separatiste. „Ar trebui evitate presupunerile liniare că înfrângerea Rusiei va schimba automat status quo-ul în Transnistria, Osetia de Sud și Abhazia”.

Încercările eșuate pentru identificarea unei soluții în aceste teritorii – eșecul prelungit de a le face sigure – rezonează cu soarta pulberei de la Cobasna. În 2004, când relațiile dintre Rusia și Occident au fost mai bune, pauza în evacuarea armamentului condusă de OSCE a fost văzută ca un regres temporar. „Ne-am gândit că ne vom întoarce la retragerea munițiilor în câteva luni sau câțiva ani”, a spus William Hill, fost ambasador în Moldova. Nimeni nu a avut în vedere la momentul respectiv că situația ar rămâne înghețată așa timp de 19 ani.”

Nu am putut să călătoresc la Cobasna pentru această investigație, deoarece autoritățile transnistrene au restricționat accesul jurnaliştilor  de la invazia pe scară largă a Ucrainei. Cu toate acestea, într-o călătorie anterioară, cu trei luni înainte de invazia rusă în Ucraina, am fost uimit de cât de plăcut arăta satul Cobasna. Dincolo de satele din jur, care au un aspect de mizerie rurală – drumuri rele și case dărâmate. Prin comparație, Cobasna are case îngrijite și drumuri asfaltate.

Primarul satului, Leonid Ivanovici Kuratov, mi-a spus la telefon că satul își datorează norocul depozitului de muniții de la periferie.

„Oamenii de aici lucrează în unitatea militară”, a spus el. „Sunt tratați bine, au salarii bune. Nu le este frică [de o explozie] pentru că aceasta este slujba lor.” El a vorbit cu nostalgie despre o perioadă dinaintea războiului, când sătenii de pe ambele părți ale graniței cu Ucraina se vizitau unul pe celălalt. "Ce s-a întâmplat cu ei? Americanii i-au transformat în zombi! I-au schimbat pe ucraineni din rădăcini!”

Ilie Gulca este jurnalist de investigație din Chișinău. Acest articol a fost realizat în cadrul Fellowship for Journalistic Excellence, susținut de Fundația ERSTE, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network. Editare de Neil Arun.