Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1682: Atac la Kiev, explozie în România, ordin dezvăluit și trei ținte. Șeful NATO: „Putin va eșua”

Putin susține că Gazprom a semnat contractul de livrare a gazelor cu Moldovagaz „după condițiile moldovenești”. Ce spune Spînu

Putin Spînu
27 octombrie 2022, ora 20:51

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat joi, 27 octombrie, că contractul dintre Gazprom și Moldovagaz a fost semnat „după condițiile moldovenești”. Potrivit acestuia, șeful concernului rus, Alexei Miller, s-ar fi consultat cu el înainte de a fi luată o decizie. Invitat în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a confirmat acest lucru, dar a ținut să precizeze că în lunile septembrie și octombrie, s-a propus prelungirea acelui contract, dar „formula nu a fost acceptată”.

„Partea moldovenească nu a fost de acord cu poziția Gazpromului și a insistat pe prețuri preferențiale. Gazpromul s-a încăpățânat. Apoi, domnul Miller m-a contactat, mi-a zis poziția sa și a spus că consideră punctul său de vedere corect. 

L-am rugat să meargă în întâmpinarea părții moldovenești, având în vedere posibilitățile financiare ale Republicii Moldova. El nu a fost chiar de acord, nu prea era de acord cu mine, dar mi-a ascultat părerea și Gazprom a mers în întâmpinarea Republicii Moldova și a încheiat contractul după condițiile moldovenești”, a declarat Putin.

Ministrul Andrei Spînu a menționat că formula din contract „a fost propusă de partea noastră”, dar că pentru prelungirea contractului, nu a fost acceptată acea formulă.

„Da, noi am reușit să obținem un contract bun atunci și avem un contract bun. Formula care a fost propusă în contract a fost propusă de partea noastră, pentru că Gazprom insista pe preț de piață”, a subliniat Andrei Spînu.

„În septembrie și toată luna octombrie, noi am propus ca acel contract să fie prelungit. Această formulă nu a fost acceptată și noi am găsit acel compromis în care 30% să fie spot pe timp de iarnă 70% petrol, iar vara să nu acceptăm 100% spot, dar am introdus acele 30% preț de petrol”, a adăugat ministrul.

Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md

O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. - Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? - Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? - De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
O vizită la stomatolog, care trebuia să fie una obișnuită, a schimbat pentru totdeauna viața unui băiat de 8 ani. Au urmat 15 ani de suferință, paralizie și luptă pentru viață, pe care, în cele din urmă, a pierdut-o. Ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic? Unde au fost greșelile și cine trebuia să răspundă? De ce a fost nevoie de un verdict al CEDO pentru ca acest caz să primească un răspuns? La AMPRENTE, sâmbătă, ora 20:00, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Un caz cutremurător readuce în atenție problema violenței în familie și a protecției victimelor. Au existat semnale de alarmă. Au existat instituții care trebuiau să intervină. Unde s-a rupt însă lanțul protecției? Ce nu a funcționat? Cine trebuia să prevină tragedia? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca o asemenea dramă să nu se repete? La AMPRENTE, căutăm răspunsuri, responsabilitate și soluții.
Amprente
Amprente
Doi copii au fost loviți violent pe o trecere de pietoni, la Strășeni. Unul dintre ei și-a pierdut viața. Celălalt a supraviețuit, dar luptă în continuare cu urmările cumplite ale accidentului. Cine poartă responsabilitatea pentru această tragedie? Unde au fost autoritățile și ce au făcut pentru a preveni astfel de tragedii? Și, mai ales, ce trebuie schimbat pentru ca viețile oamenilor să nu mai fie puse în pericol? Răspunsurile le aflați în prima ediție a emisiunii „Amprente”.
Amprente
Amprente
O nouă emisiune la TV8 despre destine și evenimente care lasă urme. Aducem în prim-plan mărturii care ridică întrebări importante. Insistăm pe răspunsuri și soluții reale. Dacă aveți o istorie care trebuie spusă, scrieți-ne pe pagina de Facebook Amprente sau pe adresa redactia@tv8.md.

/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/VIDEO/ Sporurile de performanță pentru bugetari vor fi limitate: Modificările prevăzute de noua Lege a salarizării
/LIVE/ Speriați după explozia dronei: Despre așteptările oamenilor și reorganizarea raioanelor, la „Întreabă Ghețu”
/LIVE/ Speriați după explozia dronei: Despre așteptările oamenilor și reorganizarea raioanelor, la „Întreabă Ghețu”
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/VIDEO/ Accident grav la Telenești: O persoană a murit, iar alte două au ajuns la spital
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/PROMO/ AMPRENTE: Copile exploatate online. Cine răspunde pentru imaginile intime pe Internet - aflăm sâmbătă, ora 20:00
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”
/VIDEO/ Compensațiile la căldură ar putea fi majorate, dar criteriile vor fi înăsprite. Ministra Muncii: „Înțeleg îngrijorarea”

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente