Incident la deschiderea Arenei Chișinău. Un bărbat a căzut de la o tribună, aflată la o înălțime de doi metri și jumătate. S-a întâmplat cu câteva minute înainte să înceapă concertul trupei ucrainene Okean Elzy.
Bărbatul s-a prăbușit în gol, după ce balustrada a cedat sub greutatea sa. În același timp, reprezentanții Arenei dau asigurări că au fost respectate toate măsurile de siguranță. Victima este internată la Institutul de Medicină Urgentă.
Incidentul a avut loc sâmbătă, când Arena Chișinău și-a deschis pentru prima dată ușile pentru concertul susținut de trupa ucraineană Okean Elzy.
Cu puțin timp înainte ca celebra trupă să iasă pe scenă, poliția au fost sesizată să intervină, după ce un bărbat a căzut de la înălțime.
„ În cadrul documentării, polițiștii au stabilit că bărbatul de 39 de ani a căzut de la o înălțime de aproximativ doi metri jumătate. Pe cazul a fost inițiată o anchetă în cadrul căreia angajații poliției urmează să stabilească toate circumstanțele”, a declarat ofițer de presă IGP, Natalia Stati.
Purtătoarea de cuvânt a IMU a confirmat că victima accidentului este internată acolo, refuzând să ofere însă alte informații despre starea în care se află și ce traumatisme a suferit.
„Pacientul este internată la IMU și beneficiază de asistența medicală în volum deplin, conform protocoalelor medicale naționale. Deci alte declarații nu mai fac, doar ceea ce am spus”, a menționat purtătoarea de cuvânt a IMU, Dorina Arsene.
Administratorul Arenei, Eduard Calancea a declarat că bărbatul care a ajuns la Urgență este un spectator și nu un membru al trupei, așa cum s-a vehiculat.
El spune că accidentul s-a produs după ce a cedat balustrada unei tribune, aflată la o înălțime de aproximativ doi metri și jumătate:
„Era o persoană care era participant la eveniment. S-a petrecut cazul înaintea de începerea propriu zisă a concertului, evenimentului. Era o balustradă, deci persoana respectivă avea o greutate după medie. O să vedem care a fost cauza, s-a lăsat prea tare sau cum”.
Pe lângă ancheta inițiată de poliție, și administrația Arenei susține că va crea o comisie pentru a investiga cazul:
„Noi acuma conform legislației creăm o comisie de investigații. A fost anunțată și compania constructoare despre cazul respectiv și organele competente. O să venim cu un comunicat pe cazul respectiv și din ce cauză a avut el loc”.
Arena Chișinău s-a deschis după patru ani de la lansarea proiectului, iar inaugurarea acesteia a dat bătăii de cap șoferilor.
Din cauza fluxului mare de mașini, sute de conducători auto au stat ore în șir în ambuteiaje. Imaginile au fost distribuite pe rețelele sociale.
Complexul sportiv urma să fie dat în exploatare încă în 2019, dar ulterior termenul a fost decalat de fostul președinte Dodon pentru data de 1 mai 2020, dar nu a fost respectat nici acest termen. Ulterior, Guvernul Gavrilița a decis să aloce pentru asta încă 1,5 milioane de euro.
Potrivit datelor executivului, costul total al proiectului depășește 43 de milioane de euro.