Război în Ucraina, ziua 126: Schimb de prizonieri și summit NATO cu participarea lui Zelenski. Bloc atacat la Nikolaev

politic

Factura la gaz a președintei: Cât a plătit Maia Sandu pentru luna decembrie. Susține că a renunțat la compensația oferită de stat

28 ianuarie 2022, ora 10:23
Distribuie:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu spune că a plătit pentru luna decembrie, o factură la gaz de puțin peste 800 de lei, pentru apartamentul cu o suprafață de aproape 75 de metri pătrați în care locuiește. 

Șefa statului a recunoscut că a beneficiat și de o compensație a factură, în sumă de circa 400 de lei. 

Totuși, Maia Sandu susține că a renunțat la compensație și i-a îndemnat pe cei care își permit să își achite singuri facturile să facă la fel. 

„E un gest de solidaritate din partea celor care își pot permite acest lucru. Eu am renunțat pentru că îmi pot permite”, a spus președinta țării joi seară la „Cutia Neagră” de la TV8. 

Menționăm că ANRE urmează să decidă astăzi, 28 ianuarie, cu privire la majorarea prețurilor la energia termică și cea electrică. Comisia pentru Situații Excepționale s-a întrunit ieri în ședință și a solicitat Agenției pentru Reglementare în Energetică să analizeze să se prezinte până pe 31 ianuarie, noul tarif pentru gazele naturale, la solicitarea întreprinderii Moldovagaz.

Totodată, președintele Consiliului de Administrație al SA „Moldovagaz”, Vadim Ceban a confirmat în cadrul unei conferințe de presă că întreprinderea Moldovagaz a soliciat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) majorarea tarifului la gazele naturale de la 10, 19 lei la 14 fără TVA, cu TVA ar însemna 15 lei și 56 bani pentru un metru cub.

Asta după ce pe 21 ianuarie, SA „Moldovagaz” a înaintat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere privind creșterea tarifului mediu pentru furnizarea gazelor naturale consumatorilor finali.

Distribuie:
Abonează-te acum la TV8.md pe Facebook, Telegram, YouTube, Instagram și TikTok!
TelegramWhatsappViber
Trimite-ne o știre

© 2022 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegram