Din fața clădirilor Parlamentului și a Președinției, protestatarii Partidului Politic Șor s-au mutat pentru puțin timp la Guvern. Manifestanții și-au lăsat corturile și au mers să protesteze în fața sediului Executivului, nemulțumiți că premierul Natalia Gavrilița a mâncat duminică, 25 septembrie, alături de deputatul PAS, Radu Marian, într-un local din centrul Capitalei, aflat la câțiva metri distanță de Legislativ, acolo unde săptămâna trecută au fost instalate corturi.
„Premierul, dar și deputatul PAS, Radu Marian, în mod sfidător, au mâncat pizza și alte bunătăți, într-un restaurant situat la câțiva metri distanță de Parlament, acolo unde mii de oameni protestează non-stop față de guvernare și cer alegeri anticipate”, se menționează într-un comunicat al PP Șor.
Manifestanții au adus cu ei un banner cu fotografia premierului Natalia Gavrilița, care ține în mâini o pizza, pe care scrie: Pizza - „Vremurile bune” - fără gaz, lemne și cărbune! Oamenii au venit echipați cu vase goale și tacâmuri, cu scopul de a le atrage din nou atenția autorităților asupra faptului că, din cauza sărăciei din țară, au ajuns să nu mai aibă ce pune pe masă.
„Am venit să-i aducem o bucată de pizza premierului Natalia Gavrilița. A venit să-i reamintim că, dacă lucrurile nu se vor schimba, farfuriile oamenilor vor fi goale. Această guvernare trebuie să plece în demisie! Este absurd când premierul Gavrilița și deputatul PAS, Radu Marian, mănâncă pizza în preajma protestatarilor. Aceasta este încă o dovadă că lor nu le pasă de oameni, că nu reprezintă interesele poporului, că nu le ascultă doleanțele, că sunt indiferenți de soarta țării”, a spus un alt protestatar.
Partidul Politic Șor a organizat în ultimele două săptămâni proteste în centrului Chișinăului, la care, potrivit estimărilor poliției, au participat câteva mii de oameni. Reprezentanții formațiunii anunță că vor ieși la protest și duminica viitoare, 2 octombrie. Organizatorii acțiunilor de protest mai spun că cele câteva zeci de corturi pe care le-au instalat la Parlament vor rămâne acolo cel puțin până în 31 decembrie.