Noul ministru al Economiei, Dumitru Alaiba, și-a numit șef de cabinet. Funcția o va îndeplini Gicu Haret, care a activat anterior în companii internaționale.
„Pe Gicu Haret l-am cunoscut vreo opt ani în urmă. Ultimii șapte ani a lucrat în două companii internaționale. A lucrat doar în sectorul privat până acum. Nu a lucrat o zi la stat, sau prin societate civilă, sau prin proiecte. Nu că ar fi ceva rău în vreuna din asta - doar spun că are o factură aparte.
Dar cel mai bine ne-am cunoscut în campanie anul trecut. A aflat că merg la Orhei și pur și simplu mi-a scris că vrea să meargă cu mine. A mai zis că vrea să aibă pe conștiința lui cât mai multe voturi luate de la Șor. Așa am petrecut cam două luni, oră după oră, kilometru după kilometru, sat după sat”, a scris Dumitru Alaiba într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit ministrului, Gicu Haret va fi una din persoanele-cheie din echipa sa.
„Știu că e omul potrivit. E un om cu multă speranță pentru țara asta, cu multă capacitate de muncă și analiză”, a mai adăugat ministrul.
TV8.md reamintește că de vineri, 18 noiembrie, Republica Moldova are un nou ministru al Economiei și un nou ministru al Mediului. Deputatul PAS, Dumitru Alaiba și secretara de stat al Ministerului Mediului, Rodica Iordanov au depus jurământul în calitate de miniștri.
La depunerea jurământului au fost prezente Maia Sandu și Natalia Gavrilița, care i-au felicitat și le-au urat mult succes. Noii miniștri au sărutat drapelul, după care a dat mâna cu șefa statului și prim-ministra.