De 6 ani, muncește cot la cot cu cei peste 30 de mii de angajați pe care îi numără Comisia Europeană. A schimbat mai multe joburi, ca, în prezent, să fie persoana responsabilă de comunicare în cadrul directoratului de securitate, fiind implicată în scrierea articolelor, a discursurilor sau în organizarea evenimentelor publice. Este în câteva cuvinte despre parcursul profesional al unei foste jurnaliste de la noi, Doina Pînzari, care a reușit, în ciuda multor provocări să-și construiască o carieră de succes în afara țării. Ca multe alte începuturi, și al ei a fost anevoios, mai ales că a trebuit să se despartă de fiica ei care avea doar 9 luni pe atunci. Acum, uitându-se în urmă, se bucură că au fost uniți și că-și trăiesc viața pe care și-au dorit-o.
„Din 2016 și până acum lucrez în Comisie, am schimbat câteva joburi. Mai întâi am lucrat în directoratul comisiei pe comunicare, iar din 2017 mi-am schimbat jobul și sunt în cadrul directoratului de securitate si resurse umane”.
Doinei i-a luat în jur de 20 de secunde ca să-și descrie ascensiunea în cadrul Comisiei Europene. În realitate însă, a trebuit să treacă printr-o avalanșă de provocări și să muncească mult ca să ajungă comunicatoare la unul dintre directoratele structurii europene. De mare folos i-au fost cele două masterate, ultimul fiind cel pe care l-a studiat la un colegiu prestigios din orașul belgian, Bruges.
„Acesta este o universitate care pregateste viitorii funcționari din instituțiile europene. Am studiat cu o bursă a UE, foarte mare, pentru mine era o sumă mare, e ca si cum mi-aș fi cumparat un apartament la Chișinău”.
Jurnalistă de profesie, Doina a venit în Belgia în anul 2014, pentru studii, și nu a mai plecat de aici. Un an mai târziu, a făcut un stagiu la Comisia Europeană. Începutul nu a fost deloc ușor, mai ales pentru că a trebuit să se rupă de fetița ei, care pe atunci avea doar 9 luni. Și acum îi dau lacrimile când retrăiește acea perioadă.
„Fetița mea a făcut primii pași, a spus primele cuvinte fără ca eu să fiu martoră. Și atunci îmi venea foarte mult să plâng, dar acum sunt foarte recunoascătoare că am fost puternică, mi-am urmat scopul și acum trag foloasele”.
După ce a obținut un contract de muncă stabil și bine plătit, Doina a reușit să-și aducă soțul și fetița la Bruxelles. Iar de atunci, a devenit mamă încă de două ori.
„Fetița este în clasa 3. Băieții sunt, cum ar veni, la grădiniță, dar aici se spune școală. Maternelle 2 și apoi prima clasă de la școală care ar fi posibilă aici”.
Ca să obțină jobul pe care îl are în prezent, Doina a trebuit să înfrunte și o concurență acerbă, cu o mulțime de candidați pentru un singur loc.
„Sunt mii de candidați, zeci de mii de candidați la o sută de locuri. Este un proces foarte anevoios să fii selectat. Pe lângă faptul că trebuie să fii foarte pregătit, să ai un CV impecabil, nu știu câte limbi vorbite, benefic este și să te mai poată recomanda cineva”.
Nu așa cum se mai obișnuiește în Republica Moldova, prin cumătrism, a ținut să precizeze ea. Dar, atunci când angajatorul are în față câteva CV-uri impecabile, îl va alege pe cel care i-a fost recomandat de persoane de încredere. Contractul de muncă al Doinei are termen de valabilitate, iar după ce se va încheia, va trebui să-și caute un alt job. Deocamdată, tot în Belgia, pentru că nu are planuri să revină acasă. În schimb, are câteva sfaturi pentru cei careși doresc o carieră de succes în structurile internaționale.
„Primul și cel mai important este să-și spună un scop și să-l urmeze oricât de greu ar fi. În al doilea rând - să cunoască cât mai multe limbi străine. Cu limbi străine deschizi multe uși”.