Energocom a făcut încă un pas spre diversificarea surselor de achiziționare a resurselor energetice. Astăzi, pentru prima data, compania a achiziționat electricitate de la OPCOM (operatorul pieței de energie electrică din România). Anunțul a fost făcut de vicepremierul Andrei Spînu.
„Astfel, pentru ziua de mâine, s-a achiziționat, cumulativ, 875 MWh (minim 20 MWh și maxim 125 MWh, în funcție de orele de consum) cu un cost mediu de 132 EUR/MWh. Energocom va continua, zilnic, să achiziționeze energie de la OPCOM pentru a asigura securitatea energetică a țării noastre. E important să economisim pentru a asigura continuitatea livrărilor și un preț cât mai mic al electricității”, a scris Andrei Spînu pe pagina sa de Telegram.
TV8 amintește că în zilele de weekend, 29-30 octombrie, consumul de electricitate este mai mic și respectiv, deficitul va fi mai mic. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, potrivit căruia vineri, 28 octombrie, Energocom a mai cumpărat aproximativ 6 milioane de metri cubi de gaz. Astfel, rezerva de stat a depășit 100 milioane de metri cubi.
Vicepremierul a spus că va reveni luni, 31 octombrie, cu detalii „despre ce contracte vom avea începând cu luna noiembrie”.
Abonează-te la pagina de Telegram TV8.md pentru a fi la curent: t.me/tv8md