Pretinsul lider de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, cel care a negat la începutul săptămânii faptul că Chișinăul s-a oferit ajute regiunea, rămasă fără gaze rusești, susține că stânga Nistrului nu are nevoie de un astfel de sprijin, ci de deblocarea conturilor întreprinderilor transnistrene.
Într-o nouă declarație, postată pe Telegram, Vadim Krasnoselski a spus că autoritățile de la Chișinău nu au promis niciun ajutor concret, ci au mimat ajutorul.
„Sigur că avem nevoie de ajutor, oamenii îngheață, nu au lumină, sigur că le este greu, dar ajutorul real pe care îl poate oferi Chișinăul este să ne deblocheze conturile și să nu se implice în treburile noastre interne, acesta este adevăratul ajutor pe care ni-l poate oferi... Nu ne oferiți mărgele, ca să zic așa, și un sac de biscuiți. Noi avem hrană, suntem asigurați cu alimente. Returnați ceea ce ați furat în mod înșelător de la poporul transnistrean”, a subliniat separatistul.
Vadim Krasnoselski a mai spus că a dat ordin ca corespondența dintre Chișinău și Tiraspol, pe acest subiect, să fie făcută publică.
Luni, 6 ianuarie, Krasnoselski a negat faptul că autoritățile de la Chișinău și-au oferit sprijinul pentru regiunea transnistreană, în contextul crizei energetice în care s-a pomenit o dată cu sistarea livrărilor de gaze naturale din partea Federației Ruse. Într-un video de peste 10 minute, încărcat pe canalul său de Telegram, Krasnoselski a acuzat Chișinăul de falsuri și nu a menționat în vreun fel despre faptul că Rusia a lăsat regiunea fără căldură în plină iarnă.
Invitat la „Alo, TV8”, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă, a prezentat documentul oficial prin care Chișinăul a înștiințat oficial Tiraspolul, în persoana pretinsului ministru de externe din stânga Nistrului, Vitalie Ignatiev, despre disponibilitatea de a ajuta regiunea.
„Este o scrisoare în limba rusă emisă pe data de 11 decembrie. Prin scrisoare, Chișinăul se adresează Tiraspolului și amabil îi vorbește despre căutarea de soluții comune pentru oamenii de pe malul stâng și drept, inclusiv cooperarea cu partenerii internaționali. A fost și un răspuns la această scrisoare peste câteva zile, pe data de 16 decembrie pe mai multe pagini, semnată de domnul Ignatiev unde se spune printre altele despre amestecul în treburile interne...cu alte cuvinte, se refuză orice colaborare. O scrisoare prin care se oferă ajutor a fost ridiculizată cu alte cuvinte”, a menționat Daniel Vodă.
La începutul anului 2025, inclusiv Moldovagaz și Energocom au anunțat că sunt dispuse să ajute Tiraspoltransgaz în organizarea achiziției de gaze pe orice platformă europeană, pe baza condițiilor de piață, pentru a asigura locuitorii din stânga Nistrului cu resurse energetice în actuală situație de criză. Gazele naturale pot fi livrate prin diverse rute alternative de transport până la hotarul Republicii Moldova, pe baza unui acord de agenție cu Tiraspoltransgaz. Președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a confirmat că Tiraspoltransgaz a refuzat ajutorul propus de Chișinău, pentru aprovizionarea cu gaze de pe piețele europene. Între timp, în stânga Nistrului au început deconectările „în evantai”, locuitorii, dar și întreprinderile din regiune fiind deconectate de la curent timp de câteva ore zilnic.