Limba română a devenit din nou subiect de dispută la Parlament. Spiritele s-au încins după ce deputata PAS Maria Pancu, lidera organizației de seniori a formațiunii, a vociferat solicitarea unui grup de oameni în etate din țară ca, în plen, deputații să vorbească doar în limba de stat. Pancu a subliniat că vorbind româna, deputații vor demonstra respect față de cetățeni. Solicitarea nu a fost „bine primită” de deputații BCS, care au adus drept argument că suntem un popor multinațional.
„Într-un stat cu populație majoritară vorbitoare de limba română este normal și chiar obligatoriu ca aleșii să vorbească limba acestui popor. M-am adresat în acest sens multor deputați care vorbesc în plen doar în rusă. Unii dintre ei au ignorat vădit această cerință, alții și-au exprimat incomoditatea de a vorbit în public în limba de stat. Un lucru este cert, vorbind limba acestui popor, demonstrați respectul pe care îl aveți față de cetățeni...Vorba președintelui de Parlament: nu este greu și nici nu doare. Așadar, pensionarii insistă ca în ședințele Parlamentului să se vorbească exclusiv în limba oficială a statului. Încercarea merită și veți fi mereu apreciați pentru acest efort”, a declarat Maria Pancu.
Propunerea vociferată de deputată nu a fost susținută de deputații BCS.
„Avem în sală reprezentanți de la Taraclia, din Găgăuzia. Trăim într-o țară multinațională, asta ne-a făcut puternici întotdeauna. Mi se pare că asta e cea mai mică problemă din țară când acești oameni nu au ce mânca, când prețurile au crescut cu 50-60%, iată la ce trebuie să ne gândim”, a spus deputatul BCS, Vladimir Odnostalco.