Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, îi va cere președintelui Parlamentului, Igor Grosu, să stopeze adoptarea proiectului de lege de modificare a Legii deșeurilor, care va permite arderea anvelopelor. Decizia a fost luată după o ședință la care au participat reprezentanți ai Asociațiilor de mediu.
Totodată, Maia Bănărescu își dorește să fie inițiate consultări publice la care să participe reprezentanți ai societății civile, la care să fie estimate riscurile operării unor astfel de modificări la legea respectivă asupra sănătății oamenilor. Potrivit ombudsmanului, documentul nu conține rezultatele expertizei ecologice sau a consultărilor publice, astfel fiind în situația nerespectării procedurii legale de elaborare a unui act normativ.
Avocatul Poporului și participanții la ședință, consideră prematură adoptarea acestui amendament în lipsa studiilor de impact asupra mediului și asupra sănătății populației, cât și lipsa unui mecanism de monitorizare a procesului de incinerare și coincinerare.
Avocatul Poporului consideră că această modificare poate prejudicia dreptul omului de a trăi într-un mediu sănătos, dreptul la viață, la existență, la sănătate și la demnitate, drepturi inalienabile garantate de Constituție.