Anul 2022 va rămâne în memoria noastră ca unul extrem de complicat și tensionat. Când credeam că, în sfârșit, vom scăpa de pandemie și vom respira ușurați la propriu, în țara vecină s-a declanșat iadul pe pământ. Cel puțin așa descriu localnicii atacurile fără milă și teroarea prin care trec de luni bune, după ce Rusia a invadat Ucraina. Războiul de la graniță ne-a afectat direct. A creat panică și incertitudine, la noi în țară, dar și creșteri de prețuri fără precedent.
Anul 2022 începe parcă de pe 24 februarie. E prima zi, când Rusia, sfidând orice lege internațională, dar și morală, a intrat cu tancurile, aviația și toată artileria grea în Ucraina. Țara vecină fiind acoperită de o ploaie de rachete. Bombele care cădeau fără încetare peste casele oamenilor pașnici, au creat teroare acolo și panică la noi. Pandemia parcă nu mai conta, iar toată atenția ni s-a îndreptat spre război.
Disperați și cu durere în suflet milioane de ucraineni și-au pus toată viața într-o valiză și au decis să fugă de iadul declanșat pe pământul lor. Astfel că ne-am pomenit la hotar cu un val de refugiați fără precedent. Autoritățile, dar și mulți oameni de rând s-au mobilizat au întins corturi la hotar și le-au oferit mese calde, dar și adăposturi pentru toți cei care au cerut ajutor. Ucrainenii, dar și o lume întreagă, ne-au descoperit drept niște vecini extrem de buni la suflet și săritori la nevoie.
Efectele războiului s-au resimțit, imediat, în întreaga lume. Astfel că prețul la petrol, dar și la gazele naturale a fost scăpat de sub control. În consecință, țara noastră s-a lovit de crize și scumpiri nemaivăzute. De parcă i s-ar fi rupt frânele, prețul la carburanți a crescut practic în fiecare zi, astfel că cel mai popular tip de benzină, la mijlocul lunii iunie, înregistrând un apogeu de 33 de lei și 90 de bani per litru, iar pentru gaz am ajuns să plătim aproape 30 de lei. Ca ulterior, să se scumpească și lumina. Prin efect de bumerang, s-au umflat nesperat de mult prețurile la produse și servicii, inclusiv, la unele cu 100 sau chiar 200 de procente, inflația înregistrând un record negativ de 34,62 la sută.
Succesiunea de scumpiri a lăsat urme adânci în buzunarele oamenilor, creând nemulțumiri și plângeri în masă. Potrivit unor analiști politici, de situația grea a profitat opoziția, mai exact, Partidul Șor, care și-a scos susținătorii în stradă. Duminici la rând, mii de oameni au protestat în centrul Capitalei, cerând demisia guvernării.
O investigație a ZDG, însă, a scos la iveală ca manifestanții erau plătiți. Sumele variau între 400 și 1000 de lei de persoana. Organizatorii protestelor au negat. Procuratura Anticorupție, însă, a deschis dosar penal, iar în urma descinderilor la sediile Partidului Șor, dar și la casele unor membri s-au descoperit circa 20 de pungi pline cu bani. Procurorii au numărat peste 4 milioane 200 de mii de lei. Ulterior, mascații au mai găsit și alte sume de sute de mii de lei.
Guvernarea a spus atunci că în spatele unor plângeri, aparent sincere, stăteau, interesele meschine ale organizatorilor. Și că de fapt, protestele au fost declanșate de fugarii penali, care ar vrea să scape de justiție.
Și de parcă nu ar fi fost suficiente probleme, fără explicații concludente, Rusia a redus livrările de gaz către țara noastră, iar la sfârșitul toamnei, după ce ne-a lăsat să fierbem la foc mic, în ultimul moment, ne-a anunțat că nu ne închide robinetul de tot în această iarnă, oferindu-ne un volum mult prea mic decât am fi avut nevoie. Oricum, în prezent, întreaga cantitate de gaz rusesc este livrată malului stâng, în schimb primim electricitate. Tot în acest an, a fost bătut recordul la alerte false cu bombe. Astfel, că poliția și geniștii, mai că în fiecare zi erau anunțați că a fost pus explozibil în diferite instituții. Însă, la final, totul s-a dovedit a fi o minciună. De asemenea, s-au creat discuții și nedumeriri în societate, atunci când conturile de telegram ale unor demnitari au fost dezgolite. După ce a fost făcut public contul ministrului Justiției, opoziția l-a acuzat că ar fi favorizat-o pe Veronica Dragalin să câștige șefia la Anticorupție.
Pe de alta parte, tot mai multe ședințe ale miniștrilor au început să se desfășoare nu doar la Guvern, ci și în raioane, unele deplasări au fost, însă, cu peripeții.
Tot în acest an, pe 24 mai, am asistat la reținerea lui Igor Dodon, fiind pentru prima data când un fost președinte de țară este reținut. Dodon este cercetat penal pentru corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și îmbogățire ilicită. Acuzații respinse de Igor Dodon.
Reforma în justiție promisă de autorități, încă, se lasă așteptată, iar miliardul furat, încă, nu a fost întors. În ciuda tuturor provocărilor, în acest an, țara noastră a făcut un pas important în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, a obținut statutul de țară candidat. Iar mai mulți oficiali europeni au vizitat, pentru prima dată, Republica Moldova, inclusiv, a făcut o tură prin centrul Capitalei, președintele Franței, Emanuel Macron.
Iar, recent am marcat doi ani de când Maia Sandu conduce țara. Începem, anul următor cu o veste bună. astfel că, lumina se va ieftini și vom plăti 3 lei și 42 de bani, în cazul gospodăriilor deservite de Premier Energy, iar clienții FEE Nord 3 lei și 85 de bani pentru fiecare kilowatt.




































