Oleg Mudrak, comandantul Batalionului 1 al Regimentului Azov, care a stat jumătate de an în captivitatea rusească, a murit, a anunțat nepotul apărătorului Azovstal, scrie Ukrainska Pravda, citată de hotnews.
Danilo Mudrak, nepotul lui Oleg Mudrak, nu a dezvăluit cauza decesului unchiului său. Oleg Mudrak a fost ținut prizonier șase luni de ruși și a supraviețuit atacului din iulie 2022 asupra închisorii Ielenovka din teritoriul controlat de separatiști în Donețk.


Mudrak a fost comandantul Batalionului 1 al Regimentului Azov. Militarul ucrainean a apărat Mariupol în 2014 și oțelăria Azovstal în martie 2022 după ce a început invazia Rusiei în Ucraina.
Oleg Mudrak a fost luat prizonier de război de către Rusia după ce forțele ucrainene s-au predat și au părăsit oțelăria Azovstal. În septembrie 2022, el s-a întors acasă în urma unui schimb de prizonieri de război.
„Întotdeauna a spus că nu a vrut ca moartea lui să fie o "sărbătoare a lacrimilor". A vrut ca oamenii lui să se adune, să zâmbească și să își amintească cele mai bune momente asociate cu el”, a scris nepotul său într-un mesaj emoționant postat pe Instagram.
După ce a fost ținut în captivitate de ruși, Mudrak slăbise extrem de mult și era de nerecunoscut.




























































