În dimineața zilei de 6 ianuarie, în jurul orei 04:00, în municipiul Chișinău s-a produs un grav accident rutier. Un șofer de 24 de ani a murit, după ce a ajuns cu mașina într-un pilon, iar ulterior aceasta a fost proiectată în două automobile, parcate lângă un bloc de locuit.
Tânărul se afla la volanul unui automobil de marca „Ford”. Deplasându-se pe strada Grădina Botanică, acesta a pierdut controlul asupra volanului.
Șoferul a fost preluat de ambulanță, iar în scurt timp a decedat.








































