Pompierii vor fi la datorie de Crăciun. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, 450 de angajați, cu 150 unități de tehnică vor fi gata să intervină în situații excepționale. Totodată, IGSU vine cu un apel către populație, privind respectarea regulilor de siguranță în perioada sărbătorilor.
În acest context, angajații IGSU îndeamnă responsabilii lăcașelor de cult pentru ca regulile antiincendiare să fie respectate, în special în Noaptea de Crăciun. Oamenii la rândul său sunt rugați să respecte cu strictețe regulile de apărare împotriva incendiilor pentru a nu pune în pericol enoriașii care se vor afla în biserici.
Pompierii avertizează privind exploatarea sobelor și coșurilor de evacuare a fumului, amenajarea unor locuri speciale pentru lumânări, dar și prudență maximă la utilizarea focului deschis.
De asemenea specialiștii recomandă ca lăcașele de cult să fie dotate cu mijloace primare de stingere, iar căile de acces pentru autospecialele de intervenție să fie menținute libere.
Mai mult, în vederea prevenirii incendiilor se interzice suprasolicitarea circuitului electric prin conectarea mai multor consumatori decât cei prevăzuți pentru instalația respectivă, iar în locuri vizibile trebuie să fie afișate scheme de evacuare a persoanelor în caz de situații de risc cu indicarea inscripției “În caz de urgență apelați 112”.




































