Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1698: Atacuri reciproce, drone în România și recompensă lui Putin. Rusia scapă temporar de sancțiunile SUA

Marcel Spatari, care ar urma să-și anunțe demisia săptămâna viitoare, a făcut totalul lucrurilor învățate la Minister

Marcel Spatari ministrul Muncii
08 ianuarie 2023, ora 13:31

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, care potrivit surselor TV8 ar urma să-și anunțe demisia săptămâna viitoare, a relatat, într-o postare pe rețelele de socializare, zece lucruri pe care le-a învățat la Minister.

„1. Lucrurile mari se fac împreună. Bineînțeles, fiecare poate ajuta un bătrân să treacă drumul, dar dacă vorbim de schimbări majore pentru societate, oricât de bune sunt ideile tale, nu vei reuși dacă nu ai o Echipă unită. Iar dacă reușești să atragi și Ministerul Finanțelor în echipa ta, e bingo.

2. Alege și explică-ți prioritățile. Poți avea zeci de idei bune, dar timpul și resursele sunt limitate. Alege ce vrei să faci și argumentează de ce asta acum, iar cealaltă mai târziu. Nimeni nu te poate ajuta dacă nu știi unde vrei să ajungi.

3. Calculează impactul, mai ales în bani. Dacă vrei să schimbi o regulă, să acorzi un drept – anticipează costul. Nu poți fi făcător de decizii (decision maker) doar din intuiție. Poartă laptopul cu tine, deschide Excelul.

4. Reformele nu se fac peste noapte. Dacă ai o idee, vorbește cu cât mai multă lume pentru ca:

a) aceasta să se așeze bine pe rafturile creierului tău,

b) să fie preluată de alții,

c) să crească șansele ca la un moment dat chiar să se întâmple.

Eu am câteva idei, în privința asigurărilor sociale și medicale, a serviciilor sociale, a pactului social cu mediul de afaceri, a relației dintre dereglementare și defiscalizare, a politicii industriale, a construcției unui stat social. Voi reveni.

5. Solidarizează-te cu cel care cere. Dacă vorbești cu oameni care au nevoi și cerințe – pune-te în pielea lor, înțelege-i. Apoi explică cum poți ajuta. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu solidar pe subiecte concrete cu cei care au venit cu revendicări: cu mediul de afaceri, sindicatele, asistența socială, veteranii, chiar și cu colegii din alte ministere.

6. Trebuie să creștem capacitatea de absorpție. Sună tehnocrat – dar în realitate este crucial, mai ales în domeniul social într-o țară în dezvoltare – să fim deschiși oricărui sprijin din exterior și să-l atragem prin sistemul public. Anul trecut am atras peste 1,7 miliarde de lei din granturi externe prin mecanisme nou create de MMPS. Și se poate mai bine.

7. Faptul că am progresat nu înseamnă că am ajuns unde ne-am pornit. Majorările unor drepturi sociale, mai ales în criză, nu înseamnă că am devenit un stat social. Moldova este în continuare un stat mic, care colectează puțin și nu redistribuie bunăstarea după modelul statelor occidentale. În timp ce protecția socială reprezintă 20-30% din economia țărilor europene (din PIB), noi abia dacă atingem 15%.

8. Protecția socială nu trebuie să se limiteze la plăți. Astăzi, cheltuielile publice pentru protecția socială din Republica Moldova sunt 95% plăți (inclusiv 60% drepturi de asigurări sociale și 35% prestații sociale) și doar 5% servicii sociale. În acest domeniu, trebuie să avem o abordare 3D: să dezvoltăm, diversificăm și digitalizăm. Pentru asta, am pornit un amplu proces de reformă a asistenței sociale, a finanțării serviciilor sociale, a apropierii sistemului public de prestatorii privați.

9. Să ne concentrăm pe experiența de utilizator a cetățenilor. Statul este în primul rând un mare prestator de servicii, plătite prin abonamente care se cheamă "taxe și impozite". Fața statului nu este doar președinta, premierul sau ministrul care vorbește din televizor. Interacțiunea oamenilor cu statul este în primul rând la ghișeu – unde depui cererea, plătești sau primești bani, obții acte. Bineînțeles, trebuie să investim în servicii digitale, dar cred că o investiție cel puțin la fel de eficientă este în oamenii care reprezintă statul în relația cu cetățenii. Iar asta se face prin condiții de muncă și salarii decente în primul rând.

10. Să construim pe fundamente puse. În domeniul social au fost făcute lucruri bune în ultimii 20 de ani. Avem un sistem de asigurări sociale care este transparent și în general echitabil, avem universități care pregătesc specialiști în asistența socială, avem îngrijire la domiciliu finanțată din bani publici, avem servicii sociale dezvoltate de organizațiile non-guvernamentale, avem expertiză și rezultate în domeniul reducerii sărăciei. Nu pornim de la zero și este important să capitalizăm lucrurile bune și să continuăm pornind de la ele.

Uitându-mă în spate, apoi în față, pot să vă spun că sunt încrezător și optimist”, a scris Marcel Spatari pe pagina sa de Facebook.

Amintim că potrivit surselor TV8, ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari ar urma să-și anunțe demisia săptămâna viitoare. Spătari ar fi decis să plece pentru că ar fi departe de familie, care, în acest moment, locuiește la București. 

Am încercat, ieri, să obținem un comentariu de la Marcel Spatari, însă, printr-un mesaj telefonic, el nu a confirmat, dar nici nu a negat informațiile, precizând că nu există declarații oficiale pe subiectul invocat de noi. 

Șefia la Ministerul Muncii și Protecției Sociale ar urma să fie preluată de Alexei Buzu, directorul executiv al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare. Organizația promovează egalitatea de gen și incluziunea în Republica Moldova. 

L-am telefonat pe Alexei Buzu, care deși a fost mai deschis, nu a divulgat nimic. 

„- Eu nu confirm, nu infirm, nu comentez, acest zvon. Asta este...

- Dar ați avut discuții cu doamna prim-ministru? 

- Eu am foarte multe discuții. Eu sunt partea a echipei din societatea civilă... noi suntem implicați în mai multe procese.

- Voiam să întreb daca vi s-a propus da sau nu. 

- Eu cred că o să se clarifice lucrurile în scurt timp”.

Contactată telefonic, și purtătoarea de cuvânt a Guvernului a evitat să ne spună clar, dar nu a negat. 

„Nu pot comenta despre veridicitate. În momentul în care va fi nevoie de făcut un anunț oficial, Guvernul le va face pe cale oficială”. 

Ultimele schimbări la Guvern au fost făcute în luna noiembrie. Atunci, Sergiu Gaibu și-a dat demisia din funcția de ministru al Economiei, iar locul lui a fost ocupat de deputatul PAS, președintele Comisiei economiei buget și finanțe, Dumitru Alaiba. 

Totodată, locul de ministru al Mediului, care era vacant de mai bine de două luni, după plecarea din funcție a fostei ministre, Iuliana Cantaragiu, a fost preluat de Rodica Iordanov. 

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
/VIDEO/ „Riscăm să nu mai avem justiție”: Instanțele duc lipsă de magistrați, iar CSM cere salarii mai mari
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița
Atenție, șoferi: Ceață densă pe traseul M-1, în apropiere de Condrița

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente