Italia ia în calcul să interzică folosirea aplicației TikTok în anumite domenii. Asta după ce Statele Unite ale Americii au interzis folosirea aplicației chinezești pe telefoanele celor care sunt angajați la stat, scrie Antena3.
În luna noiembrie, directorul FBI a prezentat un raport amplu în fața Congresului american, din care reieșea faptul că TikTok-ul reprezintă un risc pentru siguranța națională.
Asta pentru că dă șansa Chinei să influențeze conținutul rețelelor sociale, influențând astfel utilizatorii.
Comisia parlamentară italiană care se ocupă de serviciile secrete a confirmat, în aceste zile, pentru presa din Italia, că și Italia ia în calcul monitorizarea, cel puțin la început, a acestei aplicații și încearcă să țină sub control eventualele pericole pe care le reprezintă TikTok-ul pentru utilizatorii săi.
Această discuție vine în contextul în care foarte mulți oameni politici, în campania electorală din toamna anului trecut, au folosit TikTok-ul pentru a câștiga cât mai multe voturi și a câștiga mai ales inimile tinerilor.
Silvio Berlusconi, de exemplu, în numai 3 luni, și-a făcut cont de TikTok în timpul campaniei electorale și a reușit să câștige 731.000 de urmăritori și nu mai puțin de 5 milioane de like-uri.




































