O femeie de 50 de ani a decedat în seara zilei de 10 decembrie, după ce a fost lovită de un automobil pe o trecere de pietoni. Totul s-a întâmplat pe strada Salcâmilor din Capitală.
Mașina de marca Toyota, condusă de un bărbat de 60 de ani, a lovit femeia în timp ce aceasta traversa regulamentar strada.
În acest context, Poliția vine cu un apel repetat către șoferi să dea dovadă de prudență și să reducă viteza în preajma trecerilor pentru pietoni.
Șoferii sunt îndemnați să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să conducă cu viteză adaptată la condiţiile meteo. La această oră, se circulă în condiţii de ploaie și carosabil umed, ceea ce reduce mult vizibilitatea și creează pericol de accidente.
Totodată, conducătorii auto trebuie să păstreze distanța de deplasare între vehicule.
Dacă ești pieton, trebuie să te asiguri înainte de traversarea străzii că șoferii ți-au observat intenția.
video: t.me/СтопХАМ Молдова






































