Rusia și Ucraina sunt pregătite de o nouă luptă. De această dată este vorba de Miss Universe din SUA, una din singurele competiții în care Rusia are încă voie să concureze pe scena mondială. În competiție sunt înscrise Viktoria Apanasenko, 28 de ani, care reprezintă Ucraina și Anna Linnikova, în vârstă de 22 de ani, care concurează din partea Rusiei, notează Daily Star.
Vladimir Putin a susținut-o public pe concurenta Miss Univers a țării sale, Anna Linnikova, care are doar 22 de ani.
Directorul executiv al Miss Universe, Amy Emmerich, a declarat că se așteaptă la critici pentru că a permis atât Rusiei să participe la concurs, în timpul războiului.
„Dar nu am simțit că ar trebui să o tragem la răspundere pe Miss Rusia pentru ceva ce nu se află sub controlul ei”, a spus ea, pentru Variety, punctând că organizația încearcă să rămână „apolitică”. Chiar și așa, evenimentul a fost valorificat la nivel de declarații publice.
Miss Ucraina: „Doar împreună putem învinge răul care a venit pe pământurile noastre”
Ucraineanca Viktoria Apanasenko a subliniat că „este foarte important să vorbim în continuare despre război. Trebuie să fim alături de forțele noastre armate”. „Avem nevoie de sprijinul altor țări pentru a salva viețile ucrainenilor și pentru a opri cruzimea Rusiei”, a completat Miss Ucraina.
„Sunt conștientă de responsabilitatea mea de a fi unul dintre ambasadorii Ucrainei pe arena internațională într-un moment atât de dificil, dar sunt ucraineancă, deci sunt curajoasă, puternică și hotărâtă”, a mai spus Apanasenko.
„Doar împreună putem învinge răul care a venit pe pământurile noastre”, a încheiat ea.



Miss Rusia este susținută puternic de Kremlin și va defila într-o „rochie de țarină”
Și participarea Annei Linnikova a fost valorificată la nivel de propagandă chiar de președintele Vladimir Putin, care a susținut-o public pe concurenta țării sale. Tânăra de 22 de ani va defila într-un costum numit „Coroana Imperiului Rus”. Rochia. brodată cu cristale Swarowski, este în stilul epocii Romanov, inspirată de Alexandra, țarina tragică a lui Nicolae al II-lea, ultimul monarh al Rusiei. Potrivit Daily Star, Kremlinul a ordonat tuturor agențiilor de presă de stat să pe sprijine pe Linnikova în perioada premergătoare competiției.
„Visează să cucerească America”, a declarat fostul ei iubit Artemi Juravlev, un model și producător care a fugit din Rusia pentru a evita mobilizarea parțială. Rusia a fost interzisă de la majoritatea competițiilor internaționale, dar Miss Rusia nu se simte sub presiune/ În ciuda ororilor războiului din Ucraina, pe care a refuzat să-l menționeze. „Cred în puterea mea să câștig”, a încheiat Linnikova.







































