Cristina Bucșa este un adevărat exemplu al talentului sportiv, care, însă reprezintă Spania în circuitul profesionist. Tenismena, născută la Chișinău, a devenit prima sportivă din Republica Moldova, care a atins topul 100 WTA. Bucșa a reușit astăzi să se califice pe tabloul principal la primul mare turneu de Grand Slam al anului, Australian Open.
Cristina Bucșa, în vârstă de 25 de ani, se află în prezent pe locul 86 WTA la dublu și pe 102 în clasamentul mondial al celor mai bune jucătoare de tenis de pe mapamond.
Sportivă născută pe data de 1 ianuarie 1998, la Chișinău, reprezintă Spania în circuitul profesionist după ce familia sportivei s-a mutat cu traiul în această țară în anul 2015.
În această săptămână se desfășoară calificările la Australian Open, iar Cristina Bucșa s-a calificat pe tabloul principal la Antipozi după ce a dispus de chinezoaica Nao Hibino în două seturi.
Bucșa a evoluat anul trecut și pe tablourile principale de la US Open și Roland Garros, iar la Wimbledon a cedat în finala calificărilor.

Talentata tenismenă este antrenată de tatăl ei, Ion Bucșa, fost biatlonist, care a reprezentat Moldova la Jocurile Olimpice din 1998 și 2002.