Deputatul fugar Ilan Șor, lider al Partidului Politic „Șor” critică recentele demisii de la Guvern și Președinție. Într-o postare pe Facebook, Șor, care a fugit din Republica Moldova în 2019 și s-ar fi refugiat în Israel, se arată convins că vor urma și alte demisii.
„Le-a mirosit a fum, iar acum dau bir cu fugiții de pe corabia pe care vrea s-o incendieze un politician țăcănit. Degrabă, îi vor urma și alții, tot mai mulți, pentru că sfârșitul le este aproape, ei simt asta cu cel de-al cincilea punct nevralgic”, a scris Ilan Șor.
La începutul acestei săptămâni, Marcel Spatari a demisionat din funcția de ministru al Muncii și Protecției Sociale, iar în locul acestuia a venit Alexei Buzu. Și Anastasia Taburceanu, purtătoarea de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița, a anunțat zilele trecute că demisionează „din motive personale”.
Tot săptămâna aceasta, s-au făcut remanieri și la Președinție. Veaceslav Negruța, consilier în domeniul economic a fost numit în funcția de Secretar General al Aparatului Președintelui Republicii Moldova. Și Sorina Ștefîrță, purtătoarea de cuvânt de la Președinție și-a dat demisia.






































