Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1055: Ofertă pentru Tiraspol și probleme la Gazprom. FT: „Putin se confruntă cu o bombă cu ceas”

Tradiții și obiceiuri în ajun de Sfântul Vasile: Ce trebuie să faci în această zi ca să ai noroc tot anul

missing
13 ianuarie 2023, ora 12:53

Creştinii ortodocși vor sărbători mâine una dintre cele mai mari sărbători de la începutul anului, Sfântul Vasile cel Mare. El a fost unul dintre cei mai importanți preoţi ai bisericii ortodoxe şi cel mai mare teolog creștin. Conform tradiției ce datează din străbuni, în ajun de Sfântul Vasile, în multe localități din Moldova oamenii așteaptă plugușorul. Dacă seara satul vuiește de cete de flăcăi, atunci ziua îi vezi pe drumuri doar pe cei mici.  

La rândul lor, gospodarii îi răsplătesc pe semănători cu dulciuri, colaci, fructe, dar şi bani. În Moldova, în Ajunul lui Sfântul Vasile, se așează 12 coji de ceapă, în care se pune sare. A doua zi se va afla în care lună va ploua și în care nu: dacă ceapa a lăsat apă, înseamnă că acea lună va fi ploioasă, dacă nu, semn de secetă.

Tot prin părțile Moldovei se spune că, dacă de Sfântul Vasile noaptea este lină și senină, anul va fi bun.

Fetele nemăritate își fac „punți” din crenguțe de măr pe care atârnă un inel, busuioc, o batistă, o pară argintată și un șir de mărgele, apoi le ascund afară. Dacă a doua zi găsesc punțile cu brumă pe ele, se vor mărita cu un om bogat, dacă nu, vor lua un om sărac.

Tot în prima zi din an, fetele nemăritate se duc în grajd sau în cotețul porcului, lovesc animalele cu piciorul și spun „anul acesta”, „anul viitor” sau „al doilea an”. Dacă porcul grohăie sau vita se mișcă la prima strigare, atunci fata se va mărita în următoarele luni, iar dacă se mișcă la următoarele strigări, atunci fata se va mărita peste un an sau doi.

Prima persoană care trebuie să-ți intre în casă în ziua de Sfântul Vasile trebuie să fie un bărbat. Bătrânii spun că anul îți va fi bogat sau sărac, în funcție de situația materială a acestui musafir.

În ziua de Sfântul Vasile varsă vin pe masă, sparge un pahar alb, răstoarnă cutia de chibrituri sau dă de pomană unui om sărac. Se zice că astfel vei avea noroc tot anul. Acelaşi lucru e valabil şi dacă îți țiuie urechea stângă.

„Semănatul”, „Plugușorul”, „Plugul cel Mare” și „Vasilică” sunt cele mai importante texte „magice” care se rostesc în prima zi a anului și au o valoare colectivă puternică. 

Dacă în ziua de Sfântul Vasile, după ce te speli pe față, te ştergi cu un prosop în care pui un ban de aur sau de argint, vei fi curat şi sănătos tot anul.

Fă tot posibilul să nu dormi de Sfântul Vasile, altfel rişti să fii leneş tot anul.

Superstițiile populare spun că la miezul nopții e bine să ții în mână fix ceea ce îți doreşti cel mai mult în anul ce vine. Pentru prosperitate, ține bani în mână. Pentru un an de veselie, ține un pahar de tărie. Vrei dragoste? Atunci ține în mână un mănunchi de flori de vâsc.

Potrivit unei alte superstiții din bătrâni, dacă de Sfântul Vasile noaptea e senină, vei avea un an bun.

De asemenea, în categoria manifestărilor colective, bazate pe principiile „magiei primei zile”, se integrează și textele ce urează bunăstare fizică și materială a individului: „Sorcova” sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiați sănătate și putere de muncă).

Verde-n ochi: Grinch de la Moscova, morocănosul care fură Crăciunul moldovenilor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Salariile mizerabile ale profesorilor vs. pensiile obraznice ale judecătorilor Curții Constituționale
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Gazul otrăvit al Rusiei. Cum Moldova a ajuns din nou în capcana Gazprom?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine este Călin Georgescu? Terapia cu șoc de la alegerile prezidențiale din România
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: 1000 de zile de război. Ucraina rezistă contra ursului turbat, înnebunit după miros de sânge
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Epopeea reformelor de la Procuratura Anticorupție. De la DNA, la covata spartă?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Antieroii campaniei electorale. Cine sunt cei care incită la ură și dezbinare în Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Referendum salvat la limită de diasporă. Alegerile au fost influențate de corupție, îngâmfare și lene
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: UE sau russkii mir? Să avem grijă ce alegem la referendumul din 20 octombrie
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Apostolii minciunii și războiului. Cum unii preoți au devenit propagandiști cu crucea în mână
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pensii de lux în UE vs. sărăcia pensionarilor din Republica Moldova și Rusia
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Putin, Lavrov, Peskov și viața de lux a copiilor lor în Europa
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: De ce hoții din Moldova se tem de UE și se opun procesului de integrare al țării noastre?
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Unde sunt banii de la UE? Cum au fost cheltuiți 2,2 miliarde de euro în Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi cu Mariana Rață: Zero bani din Rusia vs. 2,2 miliarde de euro de la UE! Întrebarea de care se teme Putin

TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni reporter de investigație sau editor video la „Cutia Neagră PLUS”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni reporter de investigație sau editor video la „Cutia Neagră PLUS”
/VIDEO/ Cine este noua prezentatoare de la „Iubește viața”: Proiectul îndrăgit revine cu un nou sezon la TV8
/VIDEO/ Cine este noua prezentatoare de la „Iubește viața”: Proiectul îndrăgit revine cu un nou sezon la TV8
Țările cu cel mai poluat aer din Europa: Pe ce loc se clasează statele din vecinătatea Moldovei
Țările cu cel mai poluat aer din Europa: Pe ce loc se clasează statele din vecinătatea Moldovei
/VIDEO/ Explicație: Cine e vinovat de criza energetică și cum propaganda vrea să dezbine cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului
/VIDEO/ Explicație: Cine e vinovat de criza energetică și cum propaganda vrea să dezbine cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1054: Peștera lui Aladin, noapte cu drone și noua armă a lui Putin. Fico îl numește cerșetor pe Zelenski
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1054: Peștera lui Aladin, noapte cu drone și noua armă a lui Putin. Fico îl numește cerșetor pe Zelenski

Accidentul teribil de la Edineț: Șoferul suspect rămâne după gratii. Ce s-a întâmplat cu fetița rămasă orfană

missing
13 ianuarie 2025, ora 17:57

Tânărul de 19 ani, care s-ar face vinovat de accidentul mortal de la Edineț, rămâne după gratii. Procuratura Generală a confirmat pentru TV8 că judecătorii i-au prelungit arestul preventiv cu 30 de zile. Între timp, copila de 10 ani, rămasă fără părinți, a fost externată.

Purtătoarea de cuvânt a Spitalului Clinic Bălți, Andreea Galici, a declarat pentru TV8 că fetița a ieșit din spital acum două săptămâni.

Aceasta a trecut temporar sub tutela unei mătuși venite de peste hotare și urma să meargă la un centru de asistență psihologică din Chișinău.

TV8.md amintește că accidentul grav s-a produs pe 15 decembrie, pe traseul M5, în direcția raionului Edineț. Un cuplu, o femeie de 42 de ani și un bărbat de 44 de ani, a decedat pe loc, iar o femeie de 62 de ani a murit la spital.

Preliminar, s-a stabilit că un Mercedes E-Class, condus de un tânăr de 19 ani, a ieșit pe contrasens și a lovit frontal un Hyundai, condus de un bărbat de 44 de ani, cu trei pasageri la bord. Șoferul Mercedesului nu avea permis de conducere și nu avea mașina echipată cu anvelope de iarnă. Testul la alcool a ieșit negativ.

Bărbatul nu a avut de suferit și a fost ulterior reținut. Acesta a refuzat să ofere declarații și riscă de la 8 până la 12 ani de închisoare.

Investigațiile anului 2024. Analizăm provocările jurnaliștilor și (in)acțiunile autorităților astăzi la Cutia Neagră PLUS. Invitate: Alina Radu, directoarea Ziarului de Gardă și Cornelia Cozonac, directoarea Centrului de Investigații Jurnalistice.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, este invitatul emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Republica Moldova a fost vizitată, în secret, de mai mulți miliardari ruși în 2023. Unii dintre ei se regăsesc pe lista de sancțiuni a Ucrainei, pentru suspiciuni că ar finanța armata rusă. Alții au fost declarați indezirabili în state membre UE pentru aceleași motive. La Chișinău i-a adus un scop comun - obținerea cetățeniei moldovenești. După închiderea programului cetățenie prin investiții, în Moldova s-a dezvoltat o piața neagră de servicii de facilitare a obținerii cetățeniei. Afacerea se bazează pe falsificarea certificatelor de naștere. În calitate de părinți ai oligarhilor ruși sunt persoane decedate, în fragedă copilărie, încă acum 75 de ani. Cutia Neagră PLUS a identificat printre beneficiarii schemei și un businessman rus, care s-a ocupat de administrarea banilor oligarhului Roman Abramovici.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Comisia Pre-vetting a ajuns pe final de mandat. Despre cele mai importante provocări și scandaluri legate de procesul de evaluare a candidaților și de membrii Comisiei. Invitați: Herman von Hebel și Nadejda Hriptievschi.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
De ce trenează schimbările în justiție? Cum a ajuns reforma anticorupție un eșec? De ce durează atât de mult curățenia în sistem? Aflăm răspunsurile de la ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a intrat în posesia mai multor ore de înregistrări audio ale discuțiilor purtate de Veaceslav Platon cu Ilan Șor, doi prieteni buni în acea perioadă. Discuțiile ne-au ajutat să reconstruim, piesă cu piesă, întregul puzzle al celei mai mari crime financiare din istoria Republicii Moldova - „Furtul miliardului”.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Vettingul este cea mai discutată reformă din domeniul Justiției. Urmează noi demisii la Curțile de apel Bălți, Cahul și Comrat? Câți judecători de la Curtea de Apel Chișinău vor promova testul de integritate? Cine și cum influențează procesul de evaluare a magistraților? Cum se simte vettingul pe interior, dar și care este impactul acestuia asupra întregului sistem, discutăm la Cutia Neagră PLUS. Invitați: vicepreședintele Comisiei Vetting Andrei Bivol și judecătorul Dumitru Racoviță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Candidatul la funcția de președinte Alexadr Stoianoglo și-a petrecut, anul acesta, Crăciunul pe stil vechi în prestigioasa stațiune balneară cehă, Karlovy Vary. Stoianoglo și soția sa Țvetana Curdova au mers acolo însoțiți de prieteni de familie. Cel care a plătit hotelul pentru toți este un moldovean cu afaceri în România, care în utimii doi ani a sponsorizat cu milioane de lei diverse proiecte sociale promovate de Șor. Sponsorul lui Șor l-a însoțit pe Stoianoglo în această vacanță.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendum a determinat Kremlinul să își mobilizeze toate resursele din R. Moldova. În lupta pentru fotoliul de șef al statului, dar și pentru compromiterea referendumului, au fost aruncate chiar și cele mai „sfinte” resurse - preoții. Cutia Neagră PLUS a aflat că în campania de colectare a semnăturilor pentru candidata Victoria Furtună, susținută de gruparea criminală Șor, au fost implicați activ și câțiva preoți din nordul republicii. Fețele bisericești au adunat semnături de la oameni din sate sub pretexte false. Aceiași preoți, cu câteva săptămâni mai devreme, au fost în pelerinaj la Moscova de unde s-ar fi întors cu instrucțiuni și carduri bancare MIR.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Afaceri profitabile în UE și cetățenie europeană. Ce secrete ascunde în familie candidatul pro-rus Vasile Tarlev? Ce nu a spus Natalia Morari despre investiția sa în Bitcoin? Din ce surse financiare trăiește și cine stă în spatele Victoriei Furtună? Aflați în noua investigație de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Unsprezece candidați s-au înscris în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 20 octombrie. Cei mai mulți dintre ei nu sunt noi în politică. Au deținut anterior funcții publice în Guvern sau au fost aleși locali. Și-au schimbat viziunile politice în funcție de context. Au făcut promisiuni electorale, dar nu le-au respectat. S-au jurat că nu vor face anumite lucruri, dar și-au încălcat cuvântul. Cutia Neagră PLUS a urmărit cum și-au schimbat în timp retorica unii actuali candidații la funcția de șef al statului și vă spunem despre ei în noua investigație.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Procurorul general, Ion Munteanu, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS cu Mariana Rață.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Găgăuziyaland, proiectul electoral al lui Ilan Șor, are un sponsor misterios din echipa fugarului Gheorghe Cavcaliuc. Parcul de distracții a fost deschis în ajunul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Inaugurarea a avut loc în lipsa autorizației de funcționare și în pofida încălcărilor admise la construcție.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Emisiunea Cutia Neagră PLUS se întoarce cu un NOU SEZON de investigații. În fiecare duminică - demascăm hoții și analizăm minuțios fărădelegile. Doar la TV8!
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS a realizat investigații despre promisiuni electorale false făcute de Șor, în spatele cărora se ascundeau scheme de spălarea a banilor. Investigații despre riscurile de Securitate pentru R. Moldova ascunse în activitatea unei companii de taxi, sau în predicile bisericești ale unor clerici din Mitropolia Moldovei, despre problemele din justiție și cele legate de vetting, despre ilegalități si hoții care se întâmplă chiar astăzi în R. Moldova și încă ar putea fi oprite. Ce s-a întâmplat după apariția acestora, dar și cum reacționează autoritățile atunci când presa de investigații le semnalează ilegalități?
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Directorul Agenției Proprietăți Publice, Roman Cojuhari, este invitatul de astăzi al emisiunii Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Peste 70 de judecători au fost cercetați penal în ultimii 10 ani în R. Moldova pentru acte de corupție, trafic de influență, spălare de bani sau emiterea unor hotărâri contrare legii. Dar până astăzi, niciun magistrat nu a ajuns la închisoare. Reporterul de la Cutia Neagră PLUS a analizat cele mai răsunătoare dosare pornite pe numele magistraților și vă spune care este soarta lor.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Este unul dintre cei mai vizibili și vocali bloggeri pro-Kremlin din Moldova. A servit tuturor oligarhilor apropiați puterii, iar acum promovează activ agenda lui Ilan Șor. În ultimii ani, Gabriel Călin a făcut mai multe achiziții importante. Ce îl leagă pe Gabriel Călin de interesele Kremlinului și ce bunuri și-a procurat, aflați de la Cutia Neagră PLUS.
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS: Președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Sergiu Caraman
Cutia Neagră PLUS
Cutia Neagră PLUS
Mai mulți tineri moldoveni au fost folosiți în ultimul an într-o campanie amplă de destabilizare a opiniei publice din Moldova și din Franța. Executorii au conexiuni directe cu protestele organizate la Chișinău de Partidul Șor. Iar scenariile poartă semnătura serviciilor secrete rusești. „Pionii FSB pe axa Chișinău-Paris”, o investigație transfrontalieră realizată de Cutia Neagră PLUS.

TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni reporter de investigație sau editor video la „Cutia Neagră PLUS”
TV8 angajează noi colegi! Cum poți deveni reporter de investigație sau editor video la „Cutia Neagră PLUS”
/VIDEO/ Cine este noua prezentatoare de la „Iubește viața”: Proiectul îndrăgit revine cu un nou sezon la TV8
/VIDEO/ Cine este noua prezentatoare de la „Iubește viața”: Proiectul îndrăgit revine cu un nou sezon la TV8
/VIDEO/ De ce Tiraspolul refuză mâna întinsă de Chișinău? Serebrian: „Este un joc geopolitic murdar purtat de Moscova”
/VIDEO/ De ce Tiraspolul refuză mâna întinsă de Chișinău? Serebrian: „Este un joc geopolitic murdar purtat de Moscova”
/VIDEO/ Explicație: Cine e vinovat de criza energetică și cum propaganda vrea să dezbine cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului
/VIDEO/ Explicație: Cine e vinovat de criza energetică și cum propaganda vrea să dezbine cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului
/VIDEO/ Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, acuzat de omorul Anei-Maria: Primele declarații ale condamnatului
/VIDEO/ Detenție pe viață pentru Gheorghe Cotorobai, acuzat de omorul Anei-Maria: Primele declarații ale condamnatului

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramTiktok

© 2025 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.