Un TIR încărcat cu portocale, cu numere de înmatriculare din Republica Moldova, s-a răsturnat pe 13 ianuarie, la sensul giratoriu din Ovidiu, județul Constanța, unde se urcă pe autostradă, scrie ziuadeconstanta. Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene s-a autosesizat pe acest caz, prin intermediul Consulatului nostru la Iași.
Potrivit responsabililor de la consulat, șoferul tirului, cetățean moldovean, nu a avut de suferit. La această oră, transportul auto este pregătit pentru a fi remorcat în țara noastră.
TIR-ul ar fi ieșit de pe A4 și se îndrepta spre podul de la Ovidiu, moment în care s-a răsturnat.




































