„Toleranța zero față de actele de corupție și cele conexe unde sunt vizați funcționarii publici, inclusiv cei cu statut special”, se arată în mesajul Poliției de Frontieră a Republicii Moldova care condamnă cu fermitate acțiunile angajaților care sunt suspectați de corupție.
Precizăm că ofițerii SPIA și procurorii anticorupție au descins percheziții în mai multe puncte de trecere a frontierei de stat moldo-române. Acțiunile de urmărire penală sunt desfășurate în cadrul unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție.
„În cadrul Poliției de Frontieră au fost demarate cercetări interne și, totodată, este acordat suportul necesar organelor competente în vederea elucidării tuturor circumstanțelor și atragerii la răspundere în conformitate cu normele legale”.
Investigațiile comune au fost efectuate pe parcursul a mai mult de un an de zile, fiind documentați angajați ai Serviciului Vamal și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră.
Potrivit G4media.ro, perchezițiile au loc în vămile Albița, Stânca Costești, Sculeni, Oancea și Borș și la domiciliile a 26 de persoane. În dosar sunt vizați angajați din vămi și din punctele de trecere a frontierei suspectați că ar fi luat mită între 20 și 250 de euro pentru a facilita trecerea ilegală a unor cetățeni moldoveni care voiau să ajungă în Germania, potrivit surselor G4Media. Sunt vizate peste 20 de persoane, agenți de poliție și vameși.
Procurorii investighează infracțiuni de corupție comise în perioada iulie 2021-septembrie 2022.





































