Elicopterul, care s-a prăbușit în dimineața zilei de astăzi, 18 ianuarie, la Brovarî, ar fi avut probleme tehnice. Potrivit presei locale, s-a dovedit că modelul Airbus H225 Super Puma făcea parte dintr-un lot de elicoptere achiziționate din Franța în 2018 și avea o serie de defecțiuni.
„Elicopterele Airbus au confirmat existența unei astfel de probleme, totuși, până în 2017, au reușit să ocolească interzicerea zborurilor acestui transport, eliminând defecțiunea. Programul semnat între Franța și Ucraina prevedea achiziționarea a 55 de astfel de elicoptere în decurs de trei ani, pentru care partea franceză a oferit Kievului un împrumut de 475 de milioane de euro”, scrie unian.ua.
Pe de altă parte, RBK-Ucraina, citat de lyberti.com, a venit cu unele precizări, menționând că partea rusă a lansat mai multe informații dezinformatoare privitor la acest subiect.
Fake 1. Elicopterul a fost doborât de Forţele Antiaeriene ucrainene.
Adevărul. Aceasta a fost una dintre primele şi cele mai puţin verosimile versiuni, deoarece în spaţiul aerian nu a fost fixat nici un obiect străin.
Fake 2. Acesta a fost elicopterul necalitativ, cumpărat în 2018 de fostul ministru de Interne al Ucrainei.
Adevărul. Este o dezinformare, deoarece toate elicopterele trec examenul tehnic înainte de zbor, şi dacă ar fi fost depistată o dereglare, neapărat el ar fi fost schimbat pe altul.
Mai târziu a fost exprimată versiunea că, chipurile, acesta a fost un act de terorism, iniţiat de serviciile speciale ale Rusiei pentru a semăna panică şi frică în rândurile ucrainenilor, incapabili de a rezista în faţa „Rusiei măreţe”. După cum a menţionat Consiliul pentru Securitatea şi Apărarea Naţională al Ucrainei, cea mai cinică a fost intenţia conducătorului Companiei militare private „Wagner” din Rusia, Evghenii Prigojin, de a exprima condoleanţe. Este o manipulare, deoarece militarii lui „de elită” continuă să-i omoare pe ucraineni.
După cum se ştie, în dimineaţa zilei de la 18 ianuarie, în Brovarî, regiunea Kiev, s-a prăbuşit elicopterul în care se afla conducerea Ministerului de Interne al Ucrainei. Elicopterul avariat a căzut pe teritoriul unei grădiniţe de copii. În rezultatul acestei catastrofe au murit 14 persoane, inclusiv un copil. Au avut de suferit încă 25 de persoane, inclusiv 11 copii. La Brovarî au fost declarate trei zile de doliu.
TV8.md amintește că un elicopter a căzut lângă o grădiniță și un bloc de locuințe din Brovari, în regiunea Kiev, provocând un incendiu.
În urma prăbușirii, a murit întreaga conducere a Ministerului ucrainean de Interne. Informația a fost confirmată oficial de șeful Poliției Naționale din Ucraina, Igor Klimenko.
Potrivit lui Klimenko, în urma tragediei, au decedat ministrul ucrainean de Interne Denis Monastîrskii, prim-viceministrul Eveghenii Enin și secretarul de stat din cadrul MAI, Iurii Lubkovici.
Deocamdată, autoritățile ucrainene nu au lansat nicio versiune oficială privind cauzele producerii tragediei.
În total, și-au pierdut viața 17 oameni, 9 dintre care se aflau la bordul elicopterului prăbușit. Printre cei decedați, sunt și doi copii.
Șeful Poliției Naționale ucrainene a menționat că 22 de oameni sunt la spital, fiind grav răniți. 10 dintre ei sunt copii. La fața locului au intervenit toate serviciile de urgență.








































