O deflagrație s-a produs în seara zilei de 18 ianuarie, într-o gospodărie din localitatea Cărpineni, raionul Hîncești. Explozia a afectat o construcție auxiliară cu suprafața de 28 de metri pătrați, dar și geamurile și tavanul casei de locuit.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), deflagrația a avut loc în urma unei scurgeri de gaz de la o butelie de tip propan butan conectată la un aragaz.
Instalația se afla în blocul sanitar al gospodăriei, iar din cauza unei defecțiuni, gazul acumulat a produs explozia. În timpul incidentului în casă se aflau două persoane, un bărbat și o femeie, care însă nu au avut de suferit.
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri, care au reușit să mai evacueze din interiorul gospodăriei alte două butelii, una dintre care era conectată la o coloană de gaz. Circumstanțele cazului se stabilesc.
În acest sens IGSU atenționează repetat cetățenii că exploatarea buteliilor cu gaz propan în locuințe este periculoasă. Astfel, specialiștii îndeamnă oamenii să evite utilizarea și încărcarea buteliilor.
În cazul în care persoanele optează pentru folosirea acestora, este indicată poziționarea buteliilor în cutii metalice în afara încăperilor la o distanță minimă de 5 metri de la intrarea în locuință. Mai mult, buteliile de rezervă trebuie să fie păstrate doar în aer liber departe de încăperi. Totodată, se interzice utilizarea buteliilor și furtunurilor defecte.
În plin sezon de încălzire al locuințelor, în vederea evitării situațiilor de risc, salvatorii recomandă cetățenilor să verifice minuțios toate instalațiile ce funcționează pe bază de gaze naturale, iar în caz de defecțiuni să solicite doar ajutorul specialiștilor în domeniu.