Alexandru Dodon, fratele ex-președintelui Republicii Moldova Igor Dodon, a fost reținut zilele trecute la Moscova. Informația a fost confirmată pentru TV8.md de către Diana Fetco, șefa secției comunicare și protocol din cadrul Inspectoratului General al Poliției (IGP).
Potrivit sursei citate, Alexandru Dodon a fost eliberat la scurt timp, fiind reținut pentru o documentare.
Autoritățile din Moldova nu au participat la audierea acestuia.
TV8.md amintește că fostul primar de la Bălți, liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi spune că Alexandru Dodon, fratele ex-șefului de stat, Igor Dodon, ar fi fost reținut marți, 17 ianuarie, la Moscova. Într-o conferință de presă susținută joi dimineață, Usatîi a spus că fratele lui Dodon a fost deja eliberat.
Nu a oferit, însă, detalii legate de motivele pentru care Alexandru ar fi ajuns în custodia oamenilor legii din Federația Rusă, sugerându-le jurnaliștilor să ceară detalii de la MAI de la Chișinău.





































