Centrul Național Anticorupție (CNA) vine cu precizări referitor la dosarele AIPA. Astfel, instanța a decis plasarea în arest preventiv, pentru 30 de zile, a patru persoane, din cele șase reținute.
Alți doi învinuiți sunt în arest la domiciliul. Totodată, mai mulți agenți economici colaborează cu procurorii și ofițerii de urmărire penală.
Ofițerii CNA și procurorii anticorupție continuă cercetările în dosarele menționate.
TV8.md reamintește că ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins, în dimineața zilei de 24 ianuarie, cu percheziții la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Şase persoane au fost reținute, şase sunt cercetate, iar în alte 24 de persoane urmează a fi audiate şi recunoscute în calitate de bănuiți în urma celor 68 de percheziții efectuate ofițerii CNA la Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Potrivit PA, sunt vizați angajați AIPA din Bălți și Comrat, administratori de societăți cu răspundere limitată, administratori de societăți pe acțiuni, primari și persoane terțe. Perchezițiile au avut loc în Glodeni, Bălți, Comrat, Chișinău, Rîșcani, Fălești și Drochia.
În total, au fost inițiate 26 de cauze penale pentru abuz de serviciu, corupere pasivă, corupere activă, trafic de influenţă şi spălare de bani, documentate de procurorii CNA şi ai Procuraturii Anticorupţie. Fondurile oferite contrar prevederilor legale erau transferate prin diferite forme ascunse către funcţionari din cadrul AIPA.
În cadrul perchezițiilor au fost ridicate peste 350 de mii de lei, 10 mii de dolari, 13 telefoane mobile, calculatoare, un notebook, 2 arme deținute fără permis. Sumele ajungeau până la 150 de mii de lei per contract de subvenţionare. Un alt episod, cu un prejudiciu stabilit de 3,5 milioane de lei, a constat în oferirea de subvenţii eludând prevederile legale.


































































