Breaking news/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1698: Atacuri reciproce, drone în România și recompensă lui Putin. Rusia scapă temporar de sancțiunile SUA

Filat, după constatarea CtEDO privind încălcarea dreptului la un proces echitabil: „Condamnat în cadrul unei înțelegeri ticăloase”

filat
31 ianuarie 2023, ora 15:07
Captură video IPN

Fostul premier al țării, Vlad Filat, care a făcut 4 ani de închisoare, după ce a fost condamnat pentru trafic de influență luare de mită, în urma unui autodenunț al lui Ilan Șor, a făcut primele declarații după Curtea Europeană a Drepturilor Omului a publicat marți, 31 ianuarie, hotărârea prin care a constatat că ex-prim-ministrului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil. Vlad Filat a spus că a așteptat acest moment tip de șapte ani și patru lui. 

„Dacă ar fi existat un așa-numit proces judiciar public, nu reușeau să mă condamne. Nici măcar să facă un gest de condamnare, pentru că aici e problema și de martori, și de modul în care a fost asigurată apărarea, despre respingerea tuturor solicitărilor adresate judecătorilor”, a spus Filat într-o conferință de presă.

„Cui nu îi este clar de ce s-a ajuns la data de 15 octombrie? Cui nu îi este clar că am fost asasinat politic și condamnat juridic în cadrul unei înțelegeri ticăloase? Ce s-a întâmplat atunci a fost un complot efectiv cu încălcarea inclusiv a legislației”, a adăugat fostul premier al Republicii Moldova. 

Filat a mai precizat că mai există persoane cu cu dosare intentate la acea perioadă de timp, dar care sunt plimbați prin judecăți, iar „lucrul acesta nu este doar regretabil dar reprobabil”.

Victor Munteanu, unul dintre avocații lui Vlad Filat, a precizat că constatarea CtEDO deschide calea privind procedura de revizuire a procesului de judecată. 

„Urmează să analizăm căile, modalitățile, urmează să decidem asupra acestui remediu”, a spus avocatul.

Totodată, Vlad Filat a criticat în termeni duri inclusiv actualele reforme din domeniul justiției, dar și faptul că magistrații care au luat anterior decizii controversate sau procurorii care au instrumentat dosare la comandă pe vremea statului capturat încă sunt în funcții.

„Eu când aud că mai există o inițiativă care vizează justiția, începe să mi se facă frică. Nu au nicio logică nici cu spiritul, nici cu scopul, nici cu forma unei legi. Dacă nu se vor opri și nu vor înțelege că așa ajunge, lucrurile se vor agrava și mai tare”, a menționat ex-premierul. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a emis, marți, 31 ianuarie, o hotărâre în cauza fostului premier Vlad Filat intentată împotriva statului Republica Moldova, prin care a constatat violarea Articolului 6 din Convenție - dreptul la un proces echitabil.

Totodată, Curtea i-a acordat lui Filat suma de 7,500 euro drept prejudiciu moral.

decizia Curții se referă la procedurile penale în care Vlad Filat a fost judecat și condamnat în 2016.

Fostul premier s-a adresat la CEDO pe faptul că fost judecat într-un proces de judecată cu ușile închise, care a dus la încălcarea mai multor drepturi și libertăți fundamentale, invocând art. 6 al Convenției - dreptul la un proces echitabil.

Potrivit casei de avocatură care-l reprezintă, Vlad Filat a invocat în cerere că, pe parcursul procesului de judecată, i-au fost încălcate mai multe drepturi garantate de Convenţia pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor fundamentale: art. 3 din Protocolul nr.1 raportat la art.13 din Convenție, art. 6, art. 8, art.18, etc.

Vlad Filat a mai reclamat încălcarea art. 3 din Protocolul nr.1 raportat la art. 13 al Convenției. Deşi a fost ales membru al Parlamentului pe baza unor alegeri democratice, ridicarea imunităţii şi revocarea mandatului de deputat s-a dispus cu încălcarea flagrantă a dreptului intern.

Fostul deputat a cerut constatarea încălcării art. 6 din Convenție care prevede dreptul la un proces echitabil. În cerere, Vlad Filat a invocat încălcarea principiului publicității ședințelor de judecată. „Am fost victima unui proces desfășurat în condiții obscure, de clandestinitate, fiindu-mi interzis dreptul de a comunica cu mass-media. Nu a fost prezentat niciun element din care să rezulte că judecata mea în condiții de publicitate ar afecta interesul justiției”, se menționează în cerere.

De asemenea, dreptul la un proces echitabil a fost încălcat și prin faptul că marea majoritate a cererilor de audiere a unor martori și de efectuare a unei expertize de specialitate au fost respinse fără vreo motivare concretă. Nu a fost respectat principiul egalității de arme cu acuzarea, etc. În același timp, Vlad Filat se plânge Curții Europene pe faptul că magistrații care l-au judecat nu au prezentat garanții de imparțialitate.

La fel, a fost încălcat art. 8 din Convenție – Dreptul la respectarea vieții private și de familie – prin faptul că au fost divulgate intenționat în presă anumite acte din dosar. Totodată, în tot cursul procesului penal, Vlad Filat a apărut încătușat și înconjurat excesiv de mascați. Acest lucru a indus opiniei publice ideea vinovăției lui Vlad Filat. Astfel, i-a fost afectată nu doar viaţa privată, ci şi imaginea publică.

Fostul premier mai invocă și încălcarea art. 18 din Convenție raportat la încălcarea tuturor celorlalte drepturi prevăzute de art. 3, art. 5, art. 6, art. 8, art. 13 şi art. 3 din Protocolul nr. 1. În principal, se punctează ținerea în arest preventiv pe toată durata procesului, fără probarea vreunui risc real al faptului că urmărirea și judecarea se pot desfășura doar în condiții de detenție. Scopul menținerii arestului preventiv până la finalul procesului a fost înlăturarea lui Vlad Filat din spațiul public și politic, se menționează în plângerea la CtEDO.

Vlad Filat a fost premierul Republicii Moldova între anii 2009 – 2013, iar ulterior deputat pe listele PLDM. El a fost reținut în data de 15 octombrie 2015, fiind învinuit de corupere pasivă și trafic de influență. Filat a fost condamnat la nouă ani de închisoare, decizie menținută de Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție. Pe tot parcursul cauzei el nu și-a recunoscut vina și a declarat că dosarul său este unul politic.

Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cinism și doliu. Dodon îl felicita pe Putin, în timp ce Ucraina își număra morții
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cea mai scumpă iarnă din Moldova. Soluțiile salvatoare nu stau la poartă
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Iarna rezistenței noastre? Care este cel mai mare pericol pentru Moldova /19.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia de la Măgdăcești. Despre ce am tăcut prea mult timp /04.09.2026
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eroii Moldovei pe care nu-i găsim în manuale. Lor le datorăm mai mult decât credem
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Undă de șoc și 4 priorități. Care sunt așteptările de la premierul desemnat Vasile Tofan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Boroboațe, investigații și conspirații. Cine a apăsat butonul roșu contra guvernării PAS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Sinecuri pentru rudele demnitarilor și curea tot mai strânsă pentru popor
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Liniile roșii ale mitropoliților. Ce s-a întâmplat după investigația Cutia Neagră PLUS
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cine sunt escrocii care fură banii prin telefon
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Satoshi face furori la Eurovision. Cine sunt tinerii care ne fac mândri de Moldova
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Pace și 9 Mai. Să celebrăm ziua cu drapele UE, nu cu simboluri ale războiului
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cârtițele Rusiei din Moldova. Ce se știe despre lista crimelor lui Alexandru Balan
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Bumerangul lui Vladimir Plahotniuc și bula spartă. Întrebările apărute după sentința pe 600 de pagini
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Eșecul lui Putin și miza din 2027. Cum e influențată Moldova de victoria lui Magyar
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Rusia otrăvește apa și stinge lumina în Moldova, dar mancurții se simt mândri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Cadouri otrăvite de la Putin și ruleta rusească
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Tragedia educatoarei Ludmila Vartic lasă mai multe întrebări decât răspunsuri
Verde-n ochi
Verde-n ochi
Verde-n ochi: Herman von Hebel și legea vettingului cu dedicație. De ce insistă PAS

/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/HARTĂ/ Alertă meteo: Cod galben de ploi puternice în Republica Moldova. Perioada vizată
/LIVE/ Greva judecătorilor: Ce urmăresc magistrații - la Cutia Neagră PLUS
/LIVE/ Greva judecătorilor: Ce urmăresc magistrații - la Cutia Neagră PLUS
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 1697: Drone în Moldova, risc de blackout, atac masiv la Kiev și haos la Moscova. Rusia îl laudă pe Trump
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
/VIDEO/ Verde-n ochi: Yandex trebuie să plece din Moldova. Pericolul companiei conectate la Kremlin
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect
Horoscop 18 octombrie 2026 de la ChatGPT: Taurii fac economii, Balanțele primesc o invitație, iar Vărsătorii încep un proiect

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegramNotificationsCorruption modal

© 2026 tv8. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md este permisă doar cu citarea sursei în primul alineat și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

JTI CertifiedU.S. Embassy MoldovaUniunea EuropeanăAsociația Presei Independente