Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu ambasadorul României la Chișinău,Cristian-Leon Țurcanu. În contextul războiului de la graniță și al crizei energetice, șefa statului le-a mulțumit diplomatului și partenerilor români pentru sprijinul consecvent oferit țării noastre.
„O noutate excelentă este testarea în perioada următoare a punctului comun de trecere a frontierei Leușeni-Albița, pe sensul de intrare în România. De asemenea, miercuri, 1 februarie, în Moldova a ajuns primul lot de lemne din România, de peste 2000 de metri steri, care vor ajunge în curând la cetățeni”, a spus Maia Sandu.
Șefa statului a apreciat, de asemenea, sprijinul Bucureștiului în parcursul nostru european: „România ne-a fost alături ori de câte ori a fost nevoie și rămâne principalul partener economic al țării noastre”.




































