/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia

externe

Război în Ucraina, ziua 345: Summit UE la Kiev, iar Putin a apărut cu valiza nucleară. CIA: "Următoarele luni vor fi cruciale"

03 februarie 2023, ora 19:02

Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 345. Sirenele antiaeriene au răsunat vineri la Kiev cu puţin timp înainte de summitul UE-Ucraina, relatează AFP şi Reuters. Ministrul Apărării al Ucrainei a avertizat că preşedintele rus Vladimir Putin a strâns o jumătate de milion de soldaţi şi ar putea invada Ucraina pe 24 februarie 2023, aniversând un an de la începerea "operaţiunii speciale". În timp ce preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen anunţă la Kiev că un Centru internaţional de Urmărire Penală a „crimei de agresiune” din Ucraina urmează să fie înfiinţat la Haga, relatează CNN. Parchetul General din Ucraina a anunțat vineri, 3 februarie, că l-a pus oficial sub acuzare pe fondatorul grupării de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin.

Totodată, Vladimir Putin a făcut amenințări nucleare voalate la adresa Occidentului ca răspuns la faptul că națiunile occidentale au furnizat Ucrainei tancuri. Rusia îşi va folosi mai mult capacitatea de ripostă pe măsură ce Occidentul îşi intensifică livrările de arme către Ucraina, a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Mai mult, Kremlinul a respins vineri relatările apărute în mass-media conform cărora directorul CIA, William Burns, ar fi călătorit la Moscova pentru a-i propune un plan secret de pace ce ar presupune ca Ucraina să cedeze teritorii către Rusia. Și SUA au respins un astfel de scenariu. Totuși, directorul CIA, William Burns, a declarat joi că următoarele șase luni vor fi „critice” în războiul din Ucraina

UPDATE Uniunea Europeană a oferit un sprijin puternic Ucrainei la un summit desfășurat la Kiev, în timp ce sirenele de raid aerian au sunat vineri, dar nu a stabilit „nici un termen rigid” pentru aderarea acesteia la blocul comunitar. De asemenea, UE și Ucraina au convenit vineri să înființeze la Haga un birou de investigații, un fel de parchet interimar, menit să coordoneze colectarea de probe privind „crima de agresiune” a Rusiei, relatează Reuters și AFP.

UPDATE Guvernul Olaf Scholz a respins, vineri după-amiază, afirmaţiile preşedintelui rus, Vladimir Putin, care a ameninţat că ar putea riposta la decizia trimiterii de tancuri germane în Ucraina, Berlinul reafirmând că Germania nu este în război cu Rusia, ci doar încearcă să ajute Ucraina, notează Mediafax.

UPDATE Vladimir Putin şi-a luat cu el „valiza nucleară”, joi, la Volgograd, unde a participat la ceremoniile ocazionate de împlinirea a 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra forţelor naziste în bătălia de la Stalingrad, relatează publicaţia britanică The Mirror şi agenţia ucraineană de presă Unian, conform Agerpres.

UPDATE NATO a făcut apel la Rusia să-şi îndeplinească obligaţiile din cadrul tratatului START de reducere a armamentului nuclear, conform unui comunicat difuzat vineri, transmit Reuters şi dpa.

UPDATE Moscova a trimis o forță specială de reacție rapidă în regiunea Donețk pentru a reprima revoltele izbucnite printre trupele sale, relatează Ukrainska Pravda, potrivit Adevărul.

UPDATE Germania a aprobat exportul de tancuri de luptă Leopard 1, o mașină de luptă care a intrat în serviciul militar în 1965, către Ucraina din stocurile industriei, a confirmat vineri un purtător de cuvânt al guvernului, în cadrul unei conferințe de presă la Berlin, transmite Reuters.

UPDATE Militarii ucraineni au distribuit o primă înregistrare video care arată cum trag cu un mortier M-240 cu calibrul de 240 de milimetri despre care înainte de izbucnirea războiului se credea că mai există în Ucraina doar într-un muzeu din Kiev, potrivit HotNews.

UPDATE Prizonierii ucraineni sunt torturați de către invadatorii ruși, un ofițer superior dezertor al Moscovei relatând cazul în care un lunetist a fost amenințat că va fi violat cu mopul. De asemenea, rușii furau până și găleți din locurile pe care le ocupau.  

UPDATE Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a descoperit și a reținut 2 manageri de întreprinderi comerciale care erau angajați în livrarea de loturi de alimente către locațiile militare, relatează Ukrainska Pravda. Ei sunt acuzați de un prejudiciu estimat la peste 119,5 milioane de grivne, echivalentul a aproape 3 milioane de euro, notează Libertatea.

UPDATE Ruşii au cumpărat un număr record de lingouri de aur în 2022, arată datele publicate vineri de Ministerul de Finanţe de la Moscova, în condiţiile în care reducerile de taxe la achiziţionarea de metale preţioase i-au încurajat pe aceştia să-şi facă stocuri de aur ca o valoare de refugiu, notează Spotmedia.

UPDATE Autorităţile instalate de Rusia în Crimeea ocupată au anunţat vineri că au naţionalizat circa 500 de proprietăţi din peninsulă, inclusiv unele aparţinând unor politicieni şi oameni de afaceri ucraineni foarte cunoscuţi, relatează Reuters.  

UPDATE După ce a pozat în trecut dezbrăcată pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la războiul lui Vladimir Putin din Ucraina, fotomodelul Caprice Bourret (51 de ani) crede că nuditatea ar putea avea un rol important în tentativa de a pune capăt conflictului, potrivit Ziare.com.

UPDATE O persoană a fost ucisă în urma exploziei unei maşini-capcană în oraşul Enerhodar, ocupat de ruşi, din regiunea Zaporojie, a declarat un lider prorus citat de agenţia TASS, relatează The Guardian.

UPDATE Sună sirenele de alarmă la Kiev, acolo unde a început summitul-ui Ucraina-UE. Vorbim despre o întâlnire cu o miză uriaşă. Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, alături 15 comisari europeni sunt acolo, notează Antena3.

UPDATE Parchetul General din Ucraina a anunțat că l-a pus oficial sub acuzare pe fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin”, pentru acțiunile sale în Ucraina, acuzat de acte de război şi invadarea teritoriului naţional ucrainean, notează NewsWeek.

UPDATE Comisarul ucrainean pentru drepturile omului, Dmitro Lubineţ, îi acuză pe ruşi că răpesc copii din ţara sa pentru a alimenta traficul sexual. Forţele ruseşti ar fi răpit şi dus mii de copii, inclusiv orfani, în teritoriile controlate de Moscova, relatează AFP, scrie News.ro.

UPDATE Secretarul de stat şi ministrul adjunct de externe rus, Evgheni Ivanov, nu a precizat dacă contramăsurile vor fi în oglindă sau asimetrice. Federația Rusă lucrează la răspunsul pe care îl va oferi la anunțul făcut de Austria despre declararea a patru diplomați ruși persona non grata, a declarat, vineri, pentru Agenţia de presă TASS secretarul de stat şi ministrul adjunct de externe al Federației Ruse, Evgheni Ivanov. El nu a precizat, însă, dacă răspunsul va fi oglindă sau asimetric, scrie Rador.

UPDATE Norvegia va comanda 54 de tancuri noi Leopard 2 de fabricaţie germană pentru armata sa de la grupul Krauss-Maffei Wegmann şi va avea opţiunea de a cumpăra alte 18 tancuri la o dată ulterioară, a anunţat vineri guvernul.

UPDATE Aproximativ 27% din cetățenii Rep. Moldova sunt „pentru” intrarea țării în NATO, conform unui sondaj efectuat de Centrul de Investigații Sociologice și Marketing „CBS-Research”, la comanda Comunității ,,WatchDog.MD” de la Chișinău.

UPDATE Liderul cecen Ramzan Kadîrov și-a numit nepotul de 26 de ani viceprim-ministru pentru proprietăți private și afaceri imobiliare, scrie publicația independentă rusă Meduza.

UPDATE Kremlinul a respins vineri relatările conform cărora directorul CIA, William Burns, ar fi călătorit la Moscova pentru a-i propune un plan secret de pace ce ar presupune ca Ucraina să cedeze teritorii.

UPDATE Casa Albă și CIA au negat relatarea publicației elvețiene Neue Zürcher Zeitung conform căreia directorul CIA, William Burns, ar fi oferit în ianuarie Moscovei și Kievului un plan de pace care prevedea încetarea ostilităților prin păstrarea de către Rusia a controlul asupra unei părți a teritoriului ucrainean, relatează Newsweek.

UPDATE Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat că oficialii ucraineni estimează că numărul militarilor mobilizați este mai mare decât cifra oficială a Kremlinului de 300.000. Reznikov a declarat că Kremlinul a mobilizat 500.000 de soldați ruși.

UPDATE Cel de-al 24-lea summit Uniunea Europeană-Ucraina are loc la 3 februarie 2023, la Kiev, fiind prima reuniune de acest gen de la momentul invaziei Rusiei şi de când Ucraina a primit statutul de ţară candidată. La summit-ul de la Kiev participă, între alţii, preşedintele Consiliului European, Charles Michel, şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează site-ul www.consilium.europa.eu.

UPDATE Grupul de mercenari Wagner, cunoscut pentru recrutarea de deținuți din închisorile rusești, oferindu-le libertatea dacă încheie un contract de luptă în Ucraina, pare să încetinească ritmul de înregimentare, scrie Sky News, informează Mediafax.

UPDATE Serviciile secrete ucrainene cred că Putin a ordonat Armatei Ruse să captureze regiunile Donețk și Luhansk până în martie 2023, iar acum grupurile de asalt și echipamentele sunt redistribuite în estul Ucrainei, probabil în zona Luhansk. În această regiune, rușii au tăiat de ieri internetul mobil, probabil pentru a putea ascunde aceste mișcări. În trecut, Armata Ucraineană a interceptat semnalul telefoanelor mobile ale soldaților ruși și l-a folosit pentru a localiza și bombarda cazărmile acestora. 

UPDATE Următoarele şase luni vor fi "cruciale" pentru stabilirea rezultatului final al războiului din Ucraina, a declarat joi directorul agenţiei, William Burns, citat de CNN. "Cred că ceea ce va fi esenţial - pentru că noi nu evaluăm că (Vladimir Putin - n.r.)) este serios în privinţa negocierilor -, cheia, va fi pe câmpul de luptă în următoarele şase luni, după părerea noastră", a declarat Burns, care a susţinut un discurs la Universitatea Georgetown, notează Digi24.

UPDATE Se așteaptă ca Statele Unite să trimită o nouă armă în Ucraina, Ground Launched Small Diameter Bomb (GLSDB), dublând raza de atac actuală a Kievului. Este vorba de o bombă propulsată de rachete cu rază mare de acțiune, notează NewsWeek.

UPDATE Şeful companiei militare private Wagner, Evgheni Prigojin, a anunțat că unitățile grupului său au preluat controlul asupra așezării Mikolaivka din autoproclamata republică populară separatistă Doneţk, relatează Agenţia de presă RBC.

UPDATE Ministrul Sportului din Polonia a avertizat că este posibil să se construiască o coaliție de 40 de țări, inclusiv Marea Britanie, Statele Unite și Canada, care să blocheze planul Comitetului Olimpic Internațional de a reprimi la competițiile internaționale sportivii din Rusia și Belarus, relatează BBC.

UPDATE De la începutul invaziei lui Vladimir Putin din Ucraina acum peste 11 luni, zeci de țări din întreaga lume au condamnat războiul neprovocat, ilegal și sângeros al Rusiei. Cu toate astea, președintele rus continuă să folosească Organizația Națiunilor Unite de la New York în favoarea sa, deoarece aceasta nu reușește să adopte rezoluții care să pedepsească în mod real Moscova pentru conflictul din țara vecină, notează NewsWeek.

UPDATE Guvernul german a aprobat livrarea de tancuri Leopard 1 Ucrainei din stocurile sale industriale şi este în discuţii pentru a răscumpăra 15 tancuri Ghepard din Qatar pentru a le trimite Kievului, a informat vineri ziarul Sueddeutsche Zeitung, citat de Reuters.

UPDATE De la invadarea Ucrainei de către Vladimir Putin, Uniunea Europeană a fost de acord cu nouă pachete diferite de sancțiuni împotriva Rusiei. Cu scopul de a pedepsi regimul lui Putin și de a paraliza economia de război, au fost impuse interdicții asupra importurilor unei game de produse rusești, însă în Belgia, țară membră NATO, există o excepție: diamantele Moscovei, notează Ziare.com.

UPDATE Premierul britanic Rishi Sunak a subliniat joi că trimiterea avioane de luptă Ucrainei ar necesita luni sau chiar ani de pregătire a piloţilor, subliniind că analizează cea mai eficientă modalitate de a ajuta Kievul, informează AFP.

UPDATE Agenția Națională pentru Prevenirea Corupției din Ucraina a inclus corporația americană Procter & Gamble în lista sponsorilor internaționali ai războiului, scrie Pravda Economică.

UPDATE Procurorii americani pot confisca 5,4 milioane de dolari aparținând omului de afaceri rus sancționat Konstantin Malofeyev, a decis joi un judecător, deschizând calea pentru ca fondurile să fie folosite pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei devastate de război, transmite Reuters.

UPDATE Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a Uniunii Europene a cerut, joi, mai multe garanţii bugetare din partea celor 27 de state membre pentru investiții în Ucraina de cel puțin 2,2 miliarde de euro, transmite Reuters.

UPDATE Aproape 200.000 de soldaţi ruşi ar fi fost ucişi şi răniţi în timpul războiului din Ucraina, conflict care va împlini un an pe 24 februarie. Estimarea aparţine New York Times, care vorbeşte despre o „cifră simbolică” care ar indica, potrivit „oficialilor americani şi occidentali”, cât de rău merge „invazia dorită de Vladimir Putin”, notează Mediafax.

UPDATE Ministrul ucrainean al apărării a declarat că țara va oferi garanții că nu va lovi Rusia dacă va primi rachetele cu rază lungă de acțiune pe care le-a cerut aliaților săi, potrivit CNN.

UPDATE Preşedinta Maia Sandu a mulţumit României pentru sprijinul consecvent acordat Republicii Moldova, în cadrul unei întâlniri, joi, cu ambasadorul român Cristian-Leon Ţurcanu.

UPDATE Oficialii ucraineni au raportat, joi, explozii la siturile militare ruseşti din jurul oraşelor ocupate Mariupol şi Melitopol, potrivit Sky News.

UPDATE Unitățile Forțelor Armate ale Ucrainei au lansat o nouă tactică, literalmente „prăjind” armata rusă pe front. Rușii susțin că armata ucraineană acoperă zona în care se află armata rusă cu obuze de mortier, controlând fiecare pas al mișcării ocupanților cu ajutorul unui număr mare de drone.

UPDATE Înainte de summitul UE-Ucraina, Parlamentul European și-a reafirmat angajamentul față de aderarea Ucrainei la UE, reiterând necesitatea unui proces de aderare bazat pe merit, a informat secretarul de presă al PE în Letonia, Janis Krastins

UPDATE Rusia are "cu ce să răspundă" la livrările de tancuri pentru Ucraina făcute de Occident, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, avertizând că acest răspuns nu se va limita doar la vehicule blindate, relatează EFE şi AFP. 

UPDATE Cea mai mare parte a flotei ruse din Marea Neagră a revenit la baze, iar acest lucru sugerează pregătiri pentru noi lovituri cu rachete, a declarat o purtătoare de cuvânt a Comandamentului militar sudic al Ucrainei, relatează joi DPA, potrivit Agerpres.

UPDATE Relațiile dintre Rusia și China „nu cunosc limite și sunt de o calitate superioară alianțelor militare tradiționale”, a declarat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, admițând că cele două puteri „nu creează o alianță militară”.

UPDATE Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat joi, 2 februarie, la Kiev, că un Centru internaţional de Urmărire Penală a ”crimei de agresiune” din Ucraina urmează să fie înfiinţat la Haga, relatează CNN.

UPDATE Generalul (r.) rus Evgheni Bujinski amenință deschis cu atacuri împotriva României și Poloniei dacă avioanele de luptă donate Ucrainei vor folosi aroporturile lor pentru a efectua misiuni împotriva forțelor ruse, notează B1.

UPDATE Ucraina și-a mai găsit un aliat puternic în UE. Preşedintele ales al Cehiei, Petr Pavel, a declarat joi, 2 februarie, într-un interviu acordat France Presse, că nu ar trebui să existe ”nicio limită” pentru ajutorul militar occidental acordat Ucrainei, care se confruntă de aproape un an cu o invazie pe scară largă din partea Rusiei, şi a îndemnat aliaţii să dea dovadă de mai mult curaj.

UPDATE Ministrul britanic al apărării, Ben Wallace, nu a exclus joi furnizarea de avioane de vânătoarea Ucrainei, avertizând totodată că nu este vorba de o 'baghetă magică', având în vedere timpul necesar pentru pregătirea piloţilor, relatează AFP, informează Agerpres.

UPDATE Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev a afirmat joi că societăţile ruse producătoare de armament îşi vor spori „semnificativ” livrările anul acesta pentru a ajuta trupele ruse să provoace Ucrainei o „înfrângere zdrobitoare”, transmit agențiile Reuters și Agerpres.

UPDATE Grupuri de agricultori polonezi au blocat, joi, circulaţia camioanelor la mai multe puncte de trecere a graniței cu Ucraina, pentru a protesta faţă de intrarea în Polonia a cerealelor ucrainene de „slabă calitate” şi care le provoacă pierderi.

UPDATE Ultimii locuitori care au rămas în Bahmut, oraş din estul Ucrainei bombardat din vară de armata rusă, susţin că nu intenţionează să fugă, chiar dacă ruşii se apropie, relatează agenția France-Presse într-un reportaj, citat de Agerpres.

UPDATE Jurnalistul de investigații bulgar Christo Grozev, investigatorul principal pentru Rusia al grupului, afirmă că este nevoit să se mute din Austria din cauza amenințării pe care o reprezintă serviciile secrete ruse în această țară.

UPDATE Victimele războiului din Ucraina vor beneficia de 2,3 miliarde de lire sterline (2,8 miliarde de dolari/ 2,6 miliarde de euro) din veniturile obţinute în urma vânzării clubului de fotbal englez Chelsea de către oligarhul rus Roman Abramovici, notează Mediafax.

UPDATE O înregistrare video distribuită de soldații ucraineni pe rețelele de socializare arată că aceștia au descoperit în regiunea Herson una dintre cele mai moderne mine antitanc din dotarea forțelor armate ruse, aceasta fiind proiectată să funcționeze ca un sistem antitanc Javelin.

UPDATE Autoritățile ucrainene investighează oficiali militari de rang înalt în două cazuri distincte de suspiciune de corupție, au declarat joi oficiali, în cadrul unei acțiuni de reprimare a neregulilor înainte de discuțiile cu liderii Uniunii Europene, potrivit AFP.

UPDATE Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat pentru Agenţia de presă RIA, a declarat că Federația Rusă vede cum toate țările NATO luptă împotriva ei în Ucraina.

UPDATE „Noi respingem un astfel de ton, nu este la locul lui în niște relații corecte între două state”. Declarația aparține ministrului moldovean de Externe, Nicu Popescu, drept reacție directă la expunerile omologului rus, Serghei Lavrov.

UPDATE Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a avertizat că Republica Moldova riscă să aibă soarta Ucrainei, denunţând un presupus plan al preşedintelui Maia Sandu privind unirea cu România, în timp ce preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a acuzat Rusia că se răzbună pe "Europa liberă", notează Mediafax.

UPDATE Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, în mesajul transmis joi seară, că rușii sunt în acea etapă în care înfrângerea strategică este clară deja, dar, tactic, ei încă au resurse pentru a încerca acţiuni ofensive.

Război în Ucraina, ziua 344: Moldova acuză retorica amenințătoare a Rusiei. Prognoza Kievului, explozie mortală și bani în canapea
Război în Ucraina, ziua 343: Vizită oficială, drone de 1 dolar și mesaj din SUA. Rusia ar pregăti o escaladare majoră în curând
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Au fost despărțiți 11 ani, dar soarta i-a readus împreună. Povestea de iubire a lui Radu Dolgan și soției sale, Cerasela-Loredana
/VIDEO/ Au fost despărțiți 11 ani, dar soarta i-a readus împreună. Povestea de iubire a lui Radu Dolgan și soției sale, Cerasela-Loredana
/VIDEO/ Dragalin răspunde criticilor, după ultimul scandal în justiție: „Nu am venit în această funcție să-mi fac prieteni”
/VIDEO/ Dragalin răspunde criticilor, după ultimul scandal în justiție: „Nu am venit în această funcție să-mi fac prieteni”
/FOTO/ Mesajul pro-UE, vandalizat la Comrat, a fost rescris în găgăuză. Spînu: „Hoții șterg, noi vom scrie de câte ori e nevoie”
/FOTO/ Mesajul pro-UE, vandalizat la Comrat, a fost rescris în găgăuză. Spînu: „Hoții șterg, noi vom scrie de câte ori e nevoie”

externe

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 816: Sfatul lui Băsescu pentru Moldova, atacuri mortale și navă distrusă! Avertizarea lansată de Estonia

19 mai 2024, ora 22:44

Forțele ruse au lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică atacuri masive cu 37 drone asupra Ucrainei, au anunțat forţelor aeriene ucrainene, care au precizat că le-au doborât pe toate. Zonele afectate au inclus Kievul, regiunile Viniţa, Sumî, Jitomir, Cerkasî, orașul Nikolaiev din sudul ţării şi oraş-port Odesa de la Marea Neagră. Explozii au fost auzite în cea mai mare parte a Ucrainei, iar în numeroase zone a fost emisă o alertă aeriană.

Cel puţin unsprezece persoane au murit duminică, 19 mai, în urma unor bombardamente în regiunea Harkov, din nord-estul Ucrainei, ţinta unei noi ofensive ruseşti începând din 10 mai, au anunţat autorităţile locale, citate de AFP. Totodată, marina ucraineană a anunțat duminică, 19 mai, că a "distrus" dragorul rusesc de mine de tip Kovroveț în timpul nopții, respingând afirmațiile anterioare ale Moscovei potrivit cărora ar fi respins atacurile asupra Crimeei ocupate, scrie Kyiv Independent.

UPDATE Fostul președinte Traian Băsescu spune că România trebuie să dea Ucrainei o baterie Patriot, pentru că participă astfel la efortul de a opri armatele Kremlinului. În plus, a spus Băsescu la Digi24, România va primi la schimb un alt sistem Patriot din banii cu care SUA ajută Ucraina.

UPDATE Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică premierul, potrivit Newsweek.

UPDATE Republica Moldova are o șansă să devină membră a UE sau chiar putem ajunge la situația de reunificare, cu o singură condiție, să renunțe la Transnistria, a declarat fostul Președinte al României, Traian Băsescu, duminică, pe B1 TV, la „Check media” cu Răzvan Munteanu. „Oamenii politici uneori trebuie să înțeleagă că progresul în evoluția către Uniunea Europeană, spre exemplu, și mă refer la oamenii politici de la Chișinău, necesită sacrificii. Unul din sacrificiile pe care vor trebui să îl facă este Transnistria, pentru că Republica Moldova nu poate intra în Uniunea Europeană cu trupe ale Moscovei pe teritoriul ei”.

UPDATE Fostul comandant al forțelor armate americane în Europa, generalul-locotenent Ben Hodges, consideră că armata ucraineană, prin lovirea instalațiilor militare rusești din Crimeea ocupată, privează trupele rusești de capacitatea de a folosi acest "teritoriu decisiv".

UPDATE Un sondaj publicat duminică, 19 mai, de ziarul Bild, arată că 40% dintre cetățenii germani chestionați au sugerat reducerea finanțării destinate susținerii Ucrainei în războiul cu Rusia ca una dintre soluțiile pentru bugetul Germaniei. Această țară are o prevedere constituțională care limitează capacitatea guvernului federal de a se îndatora, scrie Ziare.com.

UPDATE Ucrainenii susţin că au distrus o navă a Rusiei din Marea Neagră. Este vorba despre un dragor, specializat în îndepărtarea minelor marine, scrie ZF. "Noaptea trecută forţele de apărare ucrainene au distrus vânătorul de mine al flotei ruse de la Marea Neagră Proiect 266-M Kovroveţ", au anunţat forţele navale ale Kievului pe aplicaţia de mesagerie Telegram.

UPDATE Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat duminică că este foarte îngrijorat de recenta întărire a relaţiilor diplomatice dintre preşedintele chinez Xi Jinping şi omologul său rus Vladimir Putin, declarând că aceasta reprezintă o ameninţare la adresa democraţiei, transmite Reuters.

UPDATE Forțele ruse au atacat Ucraina cu 37 de drone de atac Shahed-131/136, a anunțat armata ucraineană precizând că le-a doborât pe toate. Dronele au fost doborâte în regiunile Kiev, Odesa, Mikolaiv, Sumî, Vinița, Jitomir, Cherkasy și Herson.

UPDATE Forțele ruse au lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică atacuri masive cu drone asupra Ucrainei. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunile Viniţa, Sumî, Cerkasî, orașul Nikolaiev din sudul ţării şi oraş-port Odesa de la Marea Neagră, transmite DPA.

UPDATE Președintele rus Vladimir Putin vede în amenințarea cu migrația în masă drept o „armă” pentru a diviza și slăbi Europa, avertizează premierul Estoniei, Kaja Kallas. „Ceea ce adversarii noștri știu este că migrația reprezintă o vulnerabilitate pentru noi”, a declarat Kaja Kallas, citată de cotidianul britanic The Guardian.

/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 815: As ucis, scut estic și atacuri reciproce! Zelenski se așteaptă la o ofensivă mai amplă a Rusiei
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 814: Armă secretă, teroare la Harkov și noi explozii în Crimeea! Zelenski: Am trecut la contraofensivă
/VIDEO/ Scandal cu iz penal: Un pădurar se plânge că șeful de ocol i-ar cere mită. „Jur pe copiii mei că nu e așa”
/VIDEO/ Scandal cu iz penal: Un pădurar se plânge că șeful de ocol i-ar cere mită. „Jur pe copiii mei că nu e așa”
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
/VIDEO/ Laundromat! Notele de plată pentru stat. Un judecător, despăgubit cu 850 mii lei. Cine cere 3 milioane de la Ministerul Justiției
Republica Moldova, neatractivă? Ulianovschi: Războiul din Ucraina nu este principalul motiv pentru care nu vin investitori străini
Republica Moldova, neatractivă? Ulianovschi: Războiul din Ucraina nu este principalul motiv pentru care nu vin investitori străini
/VIDEO/ Blocarea TikTok și Telegram în timpul campaniei electorale - zvon sau realitate? Președinta: „Nu am de ce să...”
/VIDEO/ Blocarea TikTok și Telegram în timpul campaniei electorale - zvon sau realitate? Președinta: „Nu am de ce să...”
/VIDEO/ Credința și sportul merg mână în mână la Costuleni: După liturghie, preotul a provocat tinerii la o sesiune de flotări
/VIDEO/ Credința și sportul merg mână în mână la Costuleni: După liturghie, preotul a provocat tinerii la o sesiune de flotări

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram