Mai multe avalanșe s-au produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în Munții Făgăraș, potrivit paginii „Avalanșe în Carpați”, care monitorizează astfel de fenomene meteorologice. Zăpada a lovit Cabana Capra, unde a avariat clădirile și mașinile parcate. Nu au fost victime umane, dar pompierii de ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru a evacua turiștii rămași blocați în cabana aflată în apropierea Transfăgărăşanului, la aproape 1600 de metri altitudine, notează Libertatea.
Aproximativ 60 de persoane sunt blocate la Cabana Capra ca urmare a avalanșei care a răsturnat și avariat numeroase autoturisme, potrivit IPJ Argeș, citat de news.ro. Un jurnalist local scrie că drumul spre cabana este închis din 30 octombrie 2022, însă șoferii acelor autoturisme au ales să nu respecte semnele de circulație.
Unul din turiștii blocați la cabana Capra a povestit pentru TVR Info că mașinile sunt îngropate în zăpada înaltă de 2 metri, unele avariate și cu roțile în sus, iar printre turiștii blocați se numără și copii.







































