Cinci persoane au fost trimise în judecată pentru abuz în serviciu și încălcarea cerințelor securității ecologice. Este vorba de administratorul unui agent economic, care a încălcat cerințele securității ecologice la construcţia/reconstrucția, punerea în exploatare, precum şi la exploatarea mini hidrocentralei, amplasată pe fluviul „Răut”, în raionul Telenești, fapt care a provocat în perioada anilor 2017-2022 pieirea în masă a animalelor.
În perioada aprilie-august 2017, administratorul unui agent economic, prin reconstrucția şi reutilarea tehnologică a mini hidrocentralei electrice, amplasată pe râul Răut, ilegal, în lipsa actelor permisive, avizelor și studiilor de fezabilitate necesare și nefiind respectate prevederile legislației în domeniul ocrotirii naturii, a efectuat lucrările neautorizate de construcție și reconstrucție a obiectului hidrocentralei, monument istoric înscris în Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat.
„Imobilul a fost nefuncțional și practic distrus, fără careva coordonări, acorduri, permisiuni cu proprietarul bunului imobil – Primăria comunei Brînzenii Noi, raionul Telenești și a acordurilor cu Agenția „Apele Moldovei” și Agenția Proprietăți Publice, fiind dispusă și săparea unui canal de deviere, după care a redirecţionat în acesta apa râului Răut din cursul natural, prin astuparea cu substanţe minerale utile de calcar brut pentru construcţie în volum de 660 m3, extrase neautorizat din fosta carieră a colhozului, situată în raionul Teleneşti, construind astfel un baraj de blocare a apelor cu o suprafaţă de 660 m2.
Mai mult, administratorul agentului economic, în lipsa autorizației de funcționare eliberată de autoritatea publică locală, în lipsa acordului de mediu și a documentației privind evaluarea impactului asupra mediului, în lipsa autorizației speciale de folosire a apei, actului permisiv obligatoriu, a dispus neautorizat la construcţia hidrotehnică din extravilanul satul Pistruieni, raionul Teleneşti, stoparea definitivă a debitului apelor râului Răut pe o perioadă de aproximativ 2-3 zile, ca rezultat pe segmentul râului cuprins între construcţiile hidrotehnice din satele Pistruieni şi Căzăneşti, raionul Teleneşti, apele au secat pe o distanţă de aproximativ 6 km, având ca consecinţă provocarea pieirii în masă a peştilor şi perturbarea activităţii obiectivului acvatic”, este precizat într-un comunicat al Procuraturii.
În perioada 1 aprilie 2018-13 mai 2021, SRL-ul condus de unul din învinuiți a activat în lipsa autorizației speciale de folosirea a apei, iar începând cu data de 13 mai 2021, prin abuz de serviciu comis de persoanele publice, a fost obținută această autorizație.
Astfel, persoanele publice din cadrul Agenției de Mediu și Inspectoratului pentru protecția Mediului au comis abuz de serviciu și au contribuit la infracțiunea ecologică, eliberatând ilegal o autorizație de mediu pentru folosința specială a apei, în mai 2021.
În continuare, administratorul unui agent economic, la începutul lunii iulie 2022, a dispus neautorizat la construcţia hidrotehnică din extravilanul satului Pistruieni, raionul Teleneşti stoparea definitivă a debitului apelor râului Răut, ca rezultat pe segmentul râului cuprins între construcţiile hidrotehnice din satele Pistruieni şi Căzăneşti, raionu1 Teleneşti, apele au secat, iar mulți peşti au murit.
În rezultat a fost pricinuită o daună în mărime totală de 1.053.000 de lei.
Persoanele învinuite pledează nevinovate.
„Conform Codului penal, sancțiunea prevăzută pentru comiterea infracțiunii de încălcare a cerințelor securității ecologice constituie amenda în mărime de la 650 la 950 unităţi convenţionale sau închisoarea de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Pedeapsa pentru infracțiunea de abuz de serviciu în varianta agravantă incriminată constă în amendă în mărime de la 1350 la 2350 unităţi convenţionale sau închisoare de la 2 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani”, mai precizează oamenii legii.