Zeci de pompieri au fost la un pas de moarte la Crevedia. La nici două ore de la prima explozie, o altă deflagrație monstruoasă a zguduit localitatea. O minge de foc a luminat cerul, urmată de un zgomot asurzitor și o undă de șoc. Cameramanii Observator au surprins explozia în timp ce filmau intervenția pompierilor. În urma acestei deflagrații, 26 de pompieri au fost răniți. Mai mulți jurnaliști au suferit, de asemenea, răni.
Cu toate că echipajele ISU a fost prevăzătoare și au trimis la fața locului mai mulți roboți care să se apropie de zona incendiului, suflul exploziei a rănit totuși 26 de pompieri. Aceștia se alături celor 7 civili răniți în prima deflagrație.
O explozie puternică a avut loc sâmbătă seara la o stație de gaz petrolier lichefiat din Crevedia, județul Dâmbovița. Primele informații arată că sunt zeci de victime, iar una dintre ele a decedat. Deflagrația a afectat și câteva case din apropierea stației GPL. Având în vedere numărul mare de persoane rănite, a fost activat Planul Roșu de Intervenție. O a doua explozie puternică, în care au fost răniți grav 26 de pompieri, s-a produs în jurul orei 21:00, la nici două ore de la deflagrația inițială. Ciuperca de fum și foc s-a ridicat la zeci de metri în aer.




























































