S-au ținut toasturi și s-au ciocnit paharele, astăzi, în curtea Muzeului Național de Istorie, unde peste 30 de producători și-a expus vinurile alese. Ecologice, rafinate sau cu gustul de pere și gutui, licorile au atras cumpărători din toate colțurile țării, care după degustare nu au plecat cu mâna goala acasă.
Nicolae Minciună este din sudul Moldovei, de la Slobozia Mare. Și a venit la festival nu cu mâna goală, ci cu mai multe sticle de vin produse chiar la el acasă. În 2020, după experiența în domeniul vitivinicol acumulată în țară, dar și... în Noua Zeelandă, Nicolae și-a amenajat acasă o cramă. Anual, produce 4000 de sticle de vin clasa Premium, pe care, de curând, va începe să le exporte în Germania.
Iar Constantin Stratan s-a lăudat cu cele mai de preț bijuterii pe care le are, și anume vinuri ecologice. Afacerea cu vin a început încă din anul 2002, când avea doar un hectar de viță-de-vie.
La festival și-au făcut prezența și un producător din regiunea transnistreană. Venită de la Tighina, familia Kislov spune că este prima ieșire pe piața de peste Nistru. Promit un produs exclusiv.
„E făcut cu toată dragostea familiei noastre. Așa cum suntem afacere de familie, lucrăm doar cu membrii familiei. În acest vin se simte căldura din sufletele noastre. În acest vin se simte aroma de pere și gutui. Gustul este echilibrat. Un vin foarte ușor și gustos de vară.” Elizaveta Kislov, comerciant.
Pentru indeciși, la festival au fost și somelieri, care au venit cu cele mai sincere recomandări.
Oaspeții festivalului au rămas plăcut surprinși de calitatea vinurilor produse de micii antreprenori din țară, de aceea nu au plecat cu pungile goale acasă.
„Eu călătoresc în toată lumea și peste tot fac degustări de vin. Acesta este excepțional de gustos. Am luat tocmai două sticle, pentru că mă tem că nu voi găsi în altă parte.”
„Festivalul Vinului de Autor” este un eveniment unic în Republica Moldova, dedicat promovării și celebrării vinurilor de calitate produse de micii producători autohtoni. La evenimentul de astăzi participă 32 de mici producători.
Cei care nu au reușit să ajungă până acum în curtea Muzeului Național de Istorie pentru a degusta o cupă de vin o pot face până la orele 22:00. Prețul unui bilet, care include degustarea a 12 doze, costă 350 de lei. Festivalul este organizat de „Asociația Micilor Producători de Vinuri din Moldova”, cu sprijinul partenerial al „USAID Moldova” și „Oficiului Național al Viei și Vinului”.































































