Pe 11 februarie va fi desemnată piesa câștigătoare, care va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2023. Pentru titlul de reprezentant al României la Liverpool, intră în competiție 12 piese:
- Deiona - „Call on me”;
- Andrada Popa - „No time for me”;
- Ocean Drive - „Take you home”;
- Amia - „Puppet”;
- Andrei Duțu - „Statues”;
- Theodor Andrei - „D.G.T. (Off and on)”;
- Steven Roho x Gabriella x Formaţia Albatros - „Lele”;
- Aledaida - „Bla Bla Bla”;
- Adriana Moraru - „Faralaes”;
- Maryliss - „Hai vino”;
- JaxMan (Erin Dăneţ) - „Bad&Cool”;
- Andreea D Folclor Orchestra - „Periniţa mea”.
Publicul poate vota melodia preferată prin apel telefonic sau online, după cum urmează pe durata interpretării fiecărei piese și la finalul show-ului, când va avea loc o recapitulare a compoziţiilor aflate în concurs.
Televiziunea Română este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - 2005; Paula Seling şi Ovi - 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - 2006).
TV8.md reamintește că semifinalele Eurovision 2023 se vor desfășura pe 9 și 11 mai, iar marea finală - pe 13 mai, la Arena Liverpool de lângă râul Mersey.
37 de țări vor participa la Eurovision Song Contest 2023, potrivit eurovision.tv. Dintre acestea, 31 vor concura în două semifinale pentru a accede în marea finală, alăturându-se țărilor fondatoare: Franța, Germania, Italia, Spania, Regatul Unit și Ucrainei ca țară câștigătoare a ediției din 2022.
Rusia nu participă nici în acest an la Eurovision. Pe lângă aceasta, Macedonia de Nord, Muntenegru și Bulgaria s-au retras de la Eurovision Song Contest 2023.
Republica Moldova urmează să-și aleagă reprezentantul pe 4 martie.
Eurovision 2022 a fost câștigat de Ucraina, reprezentată de Kalush Orchestra, cu piesa „Stefania”. Republica Moldova s-a clasat pe locul 7 datorită fraților Advahov și trupei „Zdob și Zdub”, care au cântat „Trenulețul”.







































