„Nu am văzut decât continuarea unei retorici bine cunoscute și false despre care am comunicat anterior”, astfel comentează purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, prima reacție a Moscovei după schimbarea Guvernului Republicii Moldova.
„Programul de activitate al Guvernului Recean are o denumire sugestivă: Moldova prosperă, sigură și europeană. Iar în relația moldo-rusă și participarea Republicii Moldova în cadrul platformelor regionale și multilaterale se va ține cont de evoluțiile legate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, inclusiv repercusiunile negative ale acestuia asupra regiunii și a Republicii Moldova”, a subliniat Daniel Vodă.
„Sunt mai degrabă cosmetice”, asta crede Rusia despre schimbările din Guvernul Republicii Moldova. Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, Rusia rămâne deschisă unei „cooperări constructive” cu Moldova după formarea unui nou Guvern, dar „atitudinea Chișinăului față de Moscova este puțin probabil să se schimbe”.






































