Războiul din Ucraina continuă și în ziua cu numărul 362. Joe Biden se află într-o vizită surpriză la Kiev, fiind prima de la începutul invaziei ruse. Președintele american a ajuns în capitala Ucrainei, luni dimineață, cu trenul. Relaţiile Rusiei cu Republica Moldova sunt extrem de tensionate la ora actuală, a admis luni Kremlinul, care i-a acuzat pe liderii moldoveni că urmăresc o agendă antirusească, la o săptămână după ce Chişinăul a declarat că a dejucat o tentativă de lovitură de stat pusă la cale de Rusia, relatează Reuters şi EFE.
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat armata țării sale provoacă pierderi „extraordinar de importante” forțelor ruse în apropierea orașului Vuhledar din Est. Totodată, liderul de la Kiev a spus că forțele ucrainene vor apăra în continuare orașul Bahmut, dar „nu cu orice preț și nu pentru ca toată lumea să moară”, relatează The Guardian. Totodată, ambasadorul SUA la Națiunile Unite a declarat că China ar depăși o "linie roșie" dacă țara ar decide să ofere ajutor militar letal Rusiei pentru invazia sa în Ucraina. La rândul său, Beijingul susține că a fost întotdeauna de partea păcii şi a dialogului, iar Josep Borrell, șeful afacerilor externe ale UE, susține că războiul din Ucraina se va sfârși dacă UE nu găsește în câteva săptămâni o modalitate de a accelera furnizarea de muniție către Ucraina.
UPDATE Joe Biden putea fi dus până la Bahmut, în prima linie a frontului unde se dau cele mai dure lupte, și tot nu i s-ar întâmpla nimic, acuză un fost militar rus și ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB), în timp ce un cont de Telegram gestionat de armata rusă subliniază că liderul american a ajuns în Kiev înainte de cel al Rusiei, notează Libertatea.
UPDATE Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat luni că stabilitatea şi securitatea Republicii Moldova reprezintă pentru România o prioritate de grad zero.
UPDATE Pentru prima dată de la începutul ostilităţilor din Ucraina, joi, o delegaţie oficială rusă ar putea ajunge într-o ţară europeană, fără a fi sancţionată: aceasta este delegaţia Dumei, aşteptată la summitul adunării parlamentare a OSCE, care va avea loc la Viena, din 23 până în 24 februarie, notează Mediafax.
UPDATE În timp ce principalii lideri ai Congresului încă nu s-au pronunțat cu privire la această vizită, unii republicani din Camera Reprezentanților critică călătoria președintelui Joe Biden în Ucraina și sprijinul său reînnoit pentru apărarea Ucrainei împotriva invaziei Rusiei, subminând mesajul lui Biden de sprijin bipartizan pentru Ucraina, notează CNN.
UPDATE Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, vine într-o vizită oficială în România, joi, 23 februarie, au declarat surse oficiale pentru Libertatea. Maia Sandu va fi primită la Cotroceni de președintele Klaus Iohannis și va avea discuții și cu alți oficiali români, inclusiv cu premierul Nicolae Ciucă, potrivit informațiilor Libertatea.
UPDATE Agregatorii ruși de știri susțin că Rusia ar trebui să lanseze lovituri de represalii care să vizeze sistematic infrastructura nucleară pentru a forța Ucraina să își închidă centralele nucleare, se arată într-un raport al Institutului pentru Studiul Războiului (ISW), potrivit NewsWeek.
UPDATE Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a avertizat luni China, într-un interviu, să nu susţină Rusia în invazia pe care Moscova a declanșat-o în Ucraina, întrucât s-ar ajunge astfel la un război mondial, consemnează Reuters. „Pentru noi este important ca China să nu sprijine Federaţia Rusă în acest război”, a indicat Zelenski în interviul acordat cotidianului german Die Welt, citează Agerpres. „De fapt, aş vrea să fie alături de noi. Dar, deocamdată nu cred că este posibil”, a adăugat preşedintele ucrainean. „Însă văd o oportunitate pentru China de a face o evaluare pragmatică asupra a ceea ce se întâmplă aici. Pentru că dacă China se aliază cu Rusia, atunci va fi un război mondial, şi nu cred că China îşi dă seama de asta”, a susţinut Zelenski.
UPDATE Opozantul rus Aleksei Navalnîi, aflat de peste doi ani în detenţie, a declarat luni că o înfrângere militară a Kremlinului este "inevitabilă", la aproape un an de la declanşarea ofensivei ruse împotriva Kievului şi mai poate fi amânată doar cu preţul vieţilor a sute de mii de rezervişti, potrivit Digi24/
UPDATE Cheltuielile cu maşini noi în Rusia au scăzut anul trecut cu peste 50%, industria auto resimţind semnificativ impactul sancţiunilor occidentale introduse după debutul ofensivei ruseşti în Ucraina, relatează Reuters.
UPDATE Uniunea Europeană nu a reușit să convină în grabă ce va intra în noul pachet de sancțiuni antirusesc. Reprezentanții permanenți ai țărilor membre UE nu au fost de acord cu propunerile Comisiei Europene în acest sens. Așa cum s-a întâmplat nu o dată, o parte dintre țări consideră sancțiunile planificate prea blânde, iar altele, dimpotrivă, prea dure, lovind în însăși Uniunea Europeană. Cu toate acestea, Comisia Europeană continuă să-și păstreze optimismul, așteptând ca înainte de 24 februarie, data la care a început operațiunea rusească în Ucraina, să fie adoptat un nou pachet, relatează Nezavisimaia Gazeta preluată de Rador.
UPDATE Republica Moldova a cerut luni Uniunii Europene să impună sancţiuni împotriva oligarhilor moldoveni acuzaţi că ajută Moscova să destabilizeze ţara, după ce au apărut informaţii potrivit cărora Rusia complotează pentru a răsturna guvernul pro-occidental de la Chişinău, informează Agerpres. "Nu este prima dată când Moldova se confruntă cu astfel de situaţii, începând de anul trecut", a declarat ministrul de externe moldovean Nicu Popescu, în timpul unei reuniuni la Bruxelles cu omologii săi din Uniunea Europeană.
UPDATE Consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, a confirmat că delegația prezidențială a anunțat Rusia despre călătoria președintelui Joe Biden la Kiev. Informarea a fost făcută duminică dimineață, cu câteva ore înainte de plecarea de la Washington, potrivit BBC, potrivit Libertatea. ”Am făcut acest lucru cu câteva ore înainte de plecarea sa pentru a exclude orice risc de confruntare şi din cauza naturii sensibile a acestor comunicări, nu voi detalia modul în care au răspuns sau care a fost natura precisă a mesajului nostru, dar pot confirma că am transmis această notificare”, a explicat Sullivan.
UPDATE Şase militari ruşi au murit, luni, într-un incendiu într-un buncăr din regiunea Kursk, frontalieră cu Ucraina, a anunţat Ministerul rus al Apărării.
UPDATE Ministrul de externe ucrainean Dmitro Kuleba a declarat că vizita-surpriză a preşedintelui american Joe Biden de luni la Kiev transmite un semnal clar Rusiei că "nimănui nu îi este frică de tine" şi a elogiat acest moment drept "o victorie a poporului ucrainean şi a preşedintelui Volodimir Zelenski", relatează Reuters.
UPDATE Agenţiile de informaţii militare din Olanda au declarat luni că Rusia pare să se pregătească pentru perturbarea şi sabotarea infrastructurii critice offshore în partea olandeză a Mării Nordului, informează Reuters.
UPDATE Vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, susține că Joe Biden a ajuns la Kiev abia „după ce a primit anterior garanții de securitate”. Oficialul rus a reiterat în mesaj implicarea țărilor NATO în războiul din Ucraina, temă predilectă a rușilor, notează Știripesurse.
UPDATE Preşedintele Joe Biden a părăsit capitala Ucrainei, potrivit reporterilor care călătoresc cu el, încheind o călătorie istorică, scrie CNN, potrivit Mediafax. Călătoria de luni a președintelui Joe Biden la Kiev a fost învăluită în secret, aceasta condiție fiind impusă de riscurile de securitate foarte mari asociate unei zone de război. Biden a stat doar câteva ore pe pământ ucrainean însă programul vizitei a fost unul dens.
UPDATE O înregistrare audio de aproape 7 minute a fost distribuită de canalele de informații apropiate de grupul de mercenari Wagner. În convorbirea cu o terță parte, șeful unității militare implicate în invadarea Ucrainei se plânge că Moscova i-a tăiat alimentarea cu muniție necesară pentru prima linie a frontului. Evgheni Prigojin susține că ar fi fost pus să-și ceară iertare pentru ca fluxul de alimentare cu armament să poate fi reluat, potrivit Ziare.com.
UPDATE Japonia marchează un an de la începerea invaziei ruse prin acordarea a 5,5 miliarde de dolari Ucrainei și invitația pentru Volodimir Zelenski să participe la summitul G7.
UPDATE Șeful securității de la Kiev a promis că „tancurile Ucrainei vor fi parcate în Piața Roșie din Moscova” înainte de prima aniversare a invaziei lui Putin, relatează Daily Mail, notează Adevărul.
UPDATE Ministerul Apărării al Republicii Moldova a informat luni despre exercițiile militare planificate în orașul Bălți în perioada 21-23 februarie.
UPDATE Din decembrie 2021, ţările NATO au furnizat Ucrainei 440 de tancuri sovietice, plus armament greu, a informat luni Serviciul de Spionaj Extern al Rusiei (SVR), transmite EFE. ''Din decembrie 2021, ţările NATO au trimis forţelor armate ale Ucrainei 1.170 sisteme antiaeriene, 440 de tancuri, 1.510 vehicule blindate de infanterie şi 650 de sisteme de artilerie'', a informat SVR într-un comunicat difuzat de agenţiile de presă ruse, scrie Agerpres.
UPDATE O adevărată isterie a izbucnit în Rusia, în legătură cu vizita președintelui american Joe Biden la Kiev. Propagandiștii Kremlinului și mass-media rusă spun că vizita demonstrativă a președintelui american în Ucraina, în ajunul aniversării invaziei ruse, este o rușine pentru Rusia și o palmă pentru Kremlin. Personalități publice au făcut scandal pe rețelele de socializare, afirmând că Moscova nu este respectată și nimeni nu se teme de amenințările sale militare, notează Ziare.com.
UPDATE Preşedintele american Joe Biden a spus Ucrainei "America este alături de voi, iar lumea este alături de voi", în cadrul unui discurs rostit în timpul vizitei sale surpriză de luni în această ţară.
UPDATE Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat luni, înainte de participarea la Consiliul Afaceri Externe de la Bruxelles, că în acest context va recomanda propunerea pentru un regim separat de sancţiuni, pentru încercările de destabilizare a Republicii Moldova de către Rusia. "Avem un nou guvern la Chişinău, un guvern profund dedicat reformelor şi integrării europene a ţării. În acelaşi timp am văzut, cum a spus preşedinta Republicii Moldova, dezvăluirea planurilor pentru destabilizarea ţării de către Rusia. Cred că este extrem de important ca Uniunea Europeană să transmită azi, prin intermediul miniştrilor de Externe, un puternic mesaj de susţinere pentru rezilienţa şi securitatea Republicii Moldova", a spus şeful diplomaţiei române, notează Agerpres.
UPDATE Premierul ungar Viktor Orbán, în timpul celui de-al 24-lea discurs despre starea națiunii, a descris războiul din Ucraina ca fiind un război între două țări slave care ar fi trebuit să rămână un conflict local, dar care, în schimb, a fost forțat de UE, Occident și NATO să devină un conflict pan-european. „Războiul din Ucraina nu este un conflict între armatele binelui și ale răului, ci între două țări slave care se luptă una împotriva celeilalte într-un război limitat de timp și, deocamdată, de spațiu. Acesta este războiul lor, și nu al nostru”, a spus el, potrivit AlephNews.
UPDATE Rusia pregătește lovituri precise cu rachete asupra orașelor ucrainene. Acest lucru a fost anunțat luni, 20 februarie, de șefa Centrului de Presă al Forțelor de Apărare ale Ucrainei de regiunea Sud, Natalia Gumeniuk.
UPDATE Moscova nu va îndrăzni să folosească arme nucleare în războiul împotriva Ucrainei, având în vedere că partea rusă a fost avertizată de Occident despre consecințele catastrofale ale unei astfel de mișcări. Acest punct de vedere a fost exprimat de fostul comandant al forțelor terestre americane din Europa, Ben Hodges, relatează „TSN”.
UPDATE Vizita lui Joe Biden la Kiev transmite mesajul de solidaritate şi de continuare a sprijinului pe care comunitatea internaţională îl va acorda Ucrainei, afirmă premierul român Nicolae Ciucă.
UPDATE Serviciul de Informații Externe al Rusiei a declarat luni că forțele armate ale Moscovei au distrus majoritatea echipamentelor militare primite de Ucraina din partea țărilor membre ale NATO, invocând și distrugerea unor vehicule de luptă care nici nu au ajuns încă la Kiev, notează HotNews.
UPDATE Expertul militar ucrainean Oleksandr Kovalenko consideră că Rusia nu a lansat încă o nouă ofensivă pe scară largă. El spune că asistăm la prima etapă de pregătire pentru aceasta iar punctul culminant se va atinge după 24 februarie când se împlinește un an de război. Kovalenko consideră că Putin pregătește un atac combinat: o lovitură și o ofensivă, discursul lui Putin, presiunea morală și psihologică asupra ucrainenilor, prefăcându-se că Forțele Armate ale Ucrainei își părăsesc pozițiile, potrivit NewsWeek.
UPDATE Casa Albă, a anunțat vizita sa „pentru a reafirma angajamentul nostru de neclintit față de democrația, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”. „În timp ce lumea se pregătește să marcheze aniversarea unui an de la invazia brutală a Ucrainei de către Rusia, astăzi mă aflu la Kiev pentru a mă întâlni cu președintele Zelenski”, a transmis Biden printr-un mesaj publicat de Casa Albă, scrie B1.
UPDATE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că spune că negocierile de luni cu președintele american Joe Biden, aflat într-o vizită supriză la Kiev, au fost „fructuoase” și „cruciale".
UPDATE „Un an mai târziu, Kievul este în picioare şi Ucraina este în picioare, democraţia este în picioare. Americanii sunt alături de voi şi lumea este alături de voi”, a declarat Biden. El a adăugat că are „toată încrederea” că Ucraina va învinge Rusia, notează AlephNews.
UPDATE Șeful Biroului Preşedintelui Ucrainei, Andri Ermak, i-a mulțumit lui Jake Sullivan, consilierul pentru securitate națională al preşedintelui american, Joe Biden, cu care a lucrat pentru a pregăti vizita de luni a liderului SUA la Kiev. "Credeți-mă, vizita lui Joe Biden este strategică. Se rezolvă multe probleme, iar cele care sunt suspendate vor fi accelerate. Scopul nostru comun este victoria Ucrainei asupra Rusiei și triumful soldaților ucraineni și al armelor occidentale", a scris Ermak pe o reţea socială, potrivit Știripesurse.
UPDATE „Joe Biden, bine ați venit la Kiev! Vizita Dumneavoastră este un semn foarte important de susținere a tuturor ucrainenilor”, a transmis președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a precizat că a discutat cu oaspetele său despre furnizarea armelor care pot lovi la distanță lungă, iar rezultatele întâlnirii se vor reflecta pe câmpul de luptă.
UPDATE Kremlinul susține că Federația Rusă continuă să-și îndeplinească în mod „responsabil” funcția în Transnistria și „sfătuiește” autoritățile moldovene să „manifeste prudență” în ceea ce privește „forțele de menținere a păcii ruse”. "Relațiile noastre cu Moldova sunt deja foarte tensionate. Conducerea moldovenească se concentrează pe tot ceea ce este anti-rus, alunecând în isteria anti-rusă. O astfel de lipsă de constructivism cu greu poate ajuta Moldova însăși și relațiile noastre bilaterale", a spus Dmitri Peskov, după ce Guvernul de la Chișinău a precizat că Republica Moldova dorește reintegrarea pașnică a cetățenilor din regiunea transnistreană, iar acest proces se poate efectua doar prin „demilitarizarea” Transnistriei. „Prin demilitarizarea regiunii, se are în vedere evacuarea trupelor rusești - angajament care a fost asumat însuși de Federația Rusă la Summit-ul OSCE de la Istanbul din 1999”, a arătat purtătorul de cuvânt al guvernului de la Chișinău.
UPDATE Preşedintele SUA, Joe Biden, s-a deplasat la Kiev, în pofida informațiilor transmise de Casa Alba care infirmau acest lucru. Oficialul a anunțat noi sancțiuni contra Rusiei și un nou pachet de ajutor militar în valoare de 500 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include sisteme HIMARS, muniție, arme antitanc și radare.
UPDATE „Biden este la Kiev. Un oraș care ar fi trebuit să fie sub control rusesc timp de 360 de zile. Ce semn puternic pentru dictatorul Putin", a anunțat pe Twitter și jurnalistul publicației germane Bild Julian Repke.
UPDATE În conferința de presă comună liderul de la Kiev le-a mai spus reporterilor că negocierile de astăzi cu Joe Biden au fost „fructuoase” și „foarte cruciale”. „Sperăm ca acest an 2023 să devină un an al victoriei”, a spus Zelenski. El a mai precizat că va continua să facă tot posibilul pentru a se asigura că lumea democratică „câștigă în această luptă istorică”. Ucraina se confruntă cu o perioadă foarte dificilă, a mai subliniat președintele ucrainean, dar va face „realizări istorice” cu ajutorul SUA și al restului lumii, a adăugat acesta, citat de Sky News, notează Digi24.
UPDATE Președintele american Joe Biden, ajuns luni la Kiev într-o vizită istorică, a anunțat un nou ajutor militar pentru Ucraina, arătându-și solidaritatea cu Kievul cu câteva zile de a se împlini un an de la invazia Rusiei. El a rememorat discuția telefonică purtată cu Volodimir Zelenski în noaptea invaziei: „V-am întrebat atunci ce se întâmplă, ce putem face? Mi-ați spus: Adunați liderii lumii să susțină Ucraina”, potrivit HotNews.
UPDATE Președintele american Joe Biden a făcut o călătorie secretă la Kiev cu trenul, luni, 20 februarie 2023. Mai întâi, liderul american a zburat în Polonia, de unde a plecat cu trenul în capitala Ucrainei, scrie The New York Times.
UPDATE Presa din Ucraina anunță că președintele SUA, Joe Biden, se află la Kiev în aceste momente. Autoritățile au anunțat o alertă aeriană, iar pe Internet au apărut imagini care confirmă prezența înaltului oficial.
UPDATE Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a devenit cel mai recent exemplu de lider important care a subliniat necesitatea de a-i proteja pe moldoveni, afirmând că „amprentele” Rusiei pot fi găsite peste tot în acest mic stat, iar aliaţii NATO „trebuie să îi ajute cu toţii” de dragul stabilităţii în Europa, relatează CNN și news.ro.
UPDATE Locuitorii din Extremul Orient al Rusiei și-au demonstrat sprijinul pentru invazia lui Putin în Ucraina într-un mod straniu: și-au turnat pe ei găleți cu apă rece în timp ce purtau costum de baie, la temperaturi scăzute, notează Adevărul.
UPDATE Premierul Nicolae Ciucă a declarat luni că în urma discuțiilor cu Ucraina și Comisia Europeană va pune la dispoziție canalul Sulina. Precizările vin în contextul scandalului legat de canalul Bâstroe.
UPDATE Ministerul de Externe al Ucrainei transmite că le-a pregătit o "surpriză" ucrainenilor și anunță o vizită a "principalilor parteneri" la Kiev - scrie, luni, agenţia RBC, potrivit Rador.
UPDATE „Neutralitatea nu ne poate apăra” și „Moldova trebuie să facă parte din noua arhitectură de securitate europeană”, a spus președinta Maia Sandu, sâmbătă, la Conferința de Securitate de la Munchen.
UPDATE Rusia anunţă că 680 de oficiali ucraineni, inclusiv 118 membri ai forţelor armate şi ministerului apărării, au fost acuzaţi de încălcarea legilor care guvernează desfăşurarea războiului, inclusiv utilizarea armelor împotriva civililor, potrivit TASS.
UPDATE Premierul Nicolae Ciucă a avut luni o primă reacție în scandalul privind lucrările de dragare făcute de Ucraina, spunând că ambasadorul ucrainean la București a fost convocat luni la Ministerul de Extene, pentru a fi solicitată aprobarea Ucrainei ca autoritățile române să meargă să facă verificări, notează HotNews.
UPDATE Miniştrii de externe din UE se reunesc luni la Bruxelles, înainte de împlinirea unui an de la invazia rusă din Ucraina, una dintre temele de discuţie fiind un nou pachet de sancţiuni împotriva Moscovei, potrivit DPA.
UPDATE Premierul polonez Mateusz Morawiecki a declarat că preşedintele Joe Biden, care este aşteptat săptămâna aceasta la Varşovia, va discuta despre o posibilă creştere a prezenţei trupelor americane în Polonia şi despre posibilitatea de a face „mai permanentă” această prezenţă, notează NewsWeek.
UPDATE Statul Major General al Ucrainei a raportat luni faptul că Rusia a pierdut aproximativ 143.680 de soldaţi, 3.316 tancuri, 6.553 de vehicule blindate de luptă, 2.334 de sisteme de artilerie, 243 de sisteme de luptă antiaeriană, 471 de sisteme de rachete cu lansare multiplă, 299 de avioane, 287 de elicoptere, 2.018 drone, 873 de rachete de croazieră, 18 nave de război, 5.209 vehicule şi rezervoare de combustibil şi 225 de echipamente speciale de la începutul invaziei la scară largă, notează Mediafax.
UPDATE Intrarea Republicii Belarus în conflictul din Ucraina va însemna "sfârșitul" pentru președintele țării, Alexandr Lukașenko, pentru că poporul belarus "se va ridica împotriva sa", a declarat liderul polonez Andrzej Duda, într-un interviu acordat postului de televiziune ucrainean "1+1", notează Rador.
UPDATE Ministerul Infrastructurii din Ucraina afirmă, într-o postare pe Twitter, că adâncimea de navigare pe Canalul Bîstroe a crescut de la 3,9 la 6,5 metri, pentru prima oară de la declararea independenței țării, notează Adevărul.
UPDATE Trupele rusești au atacat de cel puțin 78 de ori regiunea Sumî din nord-estul Ucrainei, în ultima zi, a anunțat administrația militară regională pe 19 februarie, relatează The Kyiv Independent. Comunitățile Bilopillia și Krasnopillia au fost lovite de 22 și, respectiv, 28 de ori. De asemenea, militarii ruși au atacat comunitatea Novoslobidska în timpul zilei. Nu au fost raportate victime.
UPDATE Faza majoră a operațiunilor ofensive rusești în regiunea Luhansk este în desfășurare, dar până acum Armata Rusă nu a reușit câștiguri teritoriale semnificative. Ofensiva rusă va continua probabil pentru o perioadă și, temporar, poate înregistra un avânt, pe măsură ce ultimele rezerve sunt angajate, dacă acestea există. Foarte probabil ofensiva va culmina cu mult înainte de a-și atinge obiectivele și, probabil, fără a obține câștiguri semnificative din punct de vedere operațional, transmite ISW, potrivit Biziday.
Fostul colonel FSB și fost deputat în Duma de Stat a Rusiei, Gennady Gudkov, crede că, la un moment dat, Putin nu va mai avea răbdare și atunci va încerca să atace din nou Ucraina de pe teritoriul Belarusului folosind propriile forțe. El și-a exprimat această opinie într-un interviu pentru Channel 24. "Nu exclud că o astfel de opțiune este în curs de elaborare, sincer cred că este foarte posibil. S-ar putea să nu aibă o importanță strategică și tactică pentru cursul războiului, dar Putin ar putea fi capabil să facă un astfel de lucru rău", a declarat Gudkov, potrivit NewsWeek.
UPDATE ISW nu exclude posibilitatea ca în regiunea Luhansk să existe mai multe elemente rusești decât cele observate din surse deschise. De aceea, nu exclude ca ofensiva rusă să poată crește pentru scurt timp în intensitate, dar aceste eforturi nu vor putea aduce Armatei Ruse câștiguri semnificative din punct de vedere operațional, notează Biziday.
UPDATE Președintele Dumei de Stat ruse, Viaceslav Volodin, a criticat vehement, pe Telegram, „cel mai josnic act” din partea Ucrainei - dorința Kievului de a anula sărbătoarea de 9 mai.
UPDATE Ramzan Kadîrov, șeful Republicii Cecene, a declarat duminică că intenționează să înființeze un grup privat după ce va părăsi serviciul public. "Deja acum putem spune cu încredere că Wagner și-a dovedit în mod incontestabil eficiența din punct de vedere militar și a tras o linie sub speculațiile privind oportunitatea sa. Fără nicio îndoială, astfel de formațiuni profesionale sunt necesare și necesare. Prin urmare, când îmi voi termina activitatea în serviciul civil, intenționez serios să concurez cu dragul nostru FRATE Evgeny [sic] Prigozhin și să creez o companie militară privată. Cred că totul va merge bine”, a scris el pe canalul său de Telegram, potrivit AlephNews.
UPDATE În jur de 100 de oficiali din țările Parteneriatului Estic și membri ai Parlamentului European participă la cea de-a 10-a sesiune a Adunării Parlamentare Euronest (AP Euronest), care se desfășoară, în aceste zile la Chișinău. Printre subiectele puse în discuție figurează consecințele invaziei Federației Ruse în Ucraina, provocările din domeniul securității, integrarea economică, precum și securitatea energetică.
UPDATE Parchetul General al Ucrainei a anunțat duminică, 19 februarie, că în aproape un an de război, 461 de copii au murit și 924 au fost răniți, relatează The Kyiv Independent. Cel mai mare număr de victime a fost documentat în regiunea estică Donețk, unde 445 de copii au fost uciși sau răniți. Este de așteptat ca numărul real de victime să fie mai mare, pentru că bilanțul actual nu include date din teritoriile ocupate de Rusia sau unde ostilitățile sunt în curs de desfășurare.
UPDATE Beijingul "a fost întotdeauna de partea păcii şi a dialogului", i-a transmis diplomatul chinez cu rangul cel mai înalt, Wang Yi, fost ministru de externe, şefului diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba, potrivit EFE.
UPDATE Ambasadoarea SUA la Națiunile Unite, Linda Thomas-Greenfield, a declarat duminică, 19 februarie, că Beijingul ar depăși o „linie roșie” dacă ar hotărî să furnizeze ajutor militar letal Rusiei pentru invazia sa în Ucraina. „Salutăm anunțul Chinei că dorește pacea, pentru că asta este ceea ce dorim întotdeauna să urmărim în astfel de situații. Dar trebuie, de asemenea, să fim clari că, dacă există gânduri și eforturi din partea chinezilor și a altora de a oferi sprijin letal rușilor în atacul lor brutal împotriva Ucrainei, acest lucru este inacceptabil”, a declarat Linda Thomas-Greenfield la CNN.
UPDATE Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat duminică, într-o convorbire telefonică cu liderul ucrainean Volodimir Zelenski, intenția NATO de a trimite arme Ucrainei, relatează Sky News. Convorbirea a avut loc după ce președintele francez a declarat într-un interviu că dorește să vadă Rusia înfrântă în Ucraina – dar nu și să o „zdrobească” pe propriul ei teritoriu.


























